Papa si religia 1

Iata si un post ceva mai restrins intrucit n-am avut multe contacte cu cele, considerate ca fiind, sfinte.

Primul meu contact cu religia si orinduielile bisericesti s-a produs odata cu botezul. Cum nu m-a intrebat nimeni ce convingeri am sau daca sunt sau nu de acord cu imbaierea, am sa-l consider un mic abuz crestinesc si n-am sa ma refer la el, ca oricum nu mi-l amintesc.

Urmatoarul contact cu biserica l-am  avut in scoala primara. Scoala care avea curte comuna cu biserica Precupetii Noi, situata pe strada Ernest Brosteanu, vis-a-vis de ASE. De fapt, ca sa ajungi la scoala trebuia mai intii sa treci prin fata bisericii. Problema e ca ne era interzis sa intram in biserica, din considerente binecunoscute. Cum insa eu n-am avut niciodata nota 10 la purtare, cam ce mi se putea intimpla? Asa ca, la un parastas am intrat cu un coleg sa luam si noi coliva. Cind am iesit cu prada in mina, s-a intimplat ca-n carti si-n filme, am dat nas in nas cu invatatoarea. E si uite asa s-a aminat pionieria mea.

La urmatoarea escapada religioasa, eram beat. Dupa ce bausem noi prin Doina, ne-am repezit pina la Casin sa vedem daca dam de vreo prospatura, la slujba de la miezul noptii. Fiind Paste, bisericile erau deschise ca sectiile de militie, pina dimineata. Cu chiu cu vai reusim sa intram in biserica (,) care gemea de lume. Cum eu ma-nebunesc dupa aglomerarii umane zic, „hai bai sa plecam dracu din cutia asta de conserve”. Imediat a venit replica taioasa a lui Florin „bai, da-o-n pizda ma-sii, asa vorbesti tu in biserica?” Dupa o secunda de digerare si aprofundare, am pufnit cu totii in ris, dindu-ne seama ca eram incompatibili cu locatia respectiva. In schimb am gasit deschisa usa Arcului de Triumf si-am urcat pina sus pe terasa, de unde n-am plecat pina n-am terminat sticla pe care-o luasem cu noi de frica deshidratarii. Sa mai amintesc ca sus, in interiorul arcului e o camera imensa unde zaceau doua medalioane mari care, probabil, fusesera relocate ca sa nu le ploua, ca na, doar reprezentau un rege si-o regina.

Mai apoi, din motive mai putin atractive, a trebuit sa particip si la o inmormintare. Unchiul meu, care spre deosebire de restul familiei, era mai jidan la origini, daduse coltu si iata-ma tirit si in sinagoga. Spectacolul era grotesc. In primul rind ca eram numai barbati. Femeile erau exilate intr-o incapere separata, dar despartita de cea cu nebuni, doar printr-un grilaj. Motiv pentru care puteau auzi si vedea intregul spectacol. In fata noastra, cu spatele la noi era rabinul, dezbracat pe partea stinga si cu o fisie de piele infasurata in jurul miinii dezgolite. Fisia respectiva pornea de la un cub de lemn legat de frunte, in care am aflat ca zaceau cele 10 porunci ale sefului lui. Bai si cind se apuca ala sa urle de ziceam c-a dat strechea-n el si sa se balangane fata-spate de-ti venea sa chemi Salvarea. Numai ca dupa aceea, toti barbatii au inceput sa se bitiie si s-o arda fiecare in legea lui de-ai fi zis ca esti la Bursa, In fine, nu stiu care era spilul cu slujba asta, dar stiu ca a mai fost una scurta la cimitir, dupa care l-au bagat pe unchiu-meu la racoare si-a plecat fiecare in treaba lui. Dar intrebarea continua sa ma framinte. Ca adica, daca Buia era sotul nasei mele, sora cu taica-meu, se cheama ca si eu as fi considerat jidan, prin asociere? Ca doar era vorba de-o asociere sfintita, nu una de „da-mi-o mie, na-ti-o tie”. Adevarul n-aveam sa-l aflu nici pina in zilele noastre.

Urmatorul contact cu religia a fost si sexual, savirsit la vreo doi ani diferenta, cind am rastignit-o pe Sisel. Nu mai stiu cum o chema, dar era putin peltica si buna rau. O condamnasem de vreo saptamina, dar nu reusisem s-o urc pe esafod. Ca un facut, tot intr-o noapte de Inviere, sentinta a fost dusa la indeplinire. Ei, da! La asa invieri, sa tot participi. Pot spune ca, in astfel de momente, simt harul sfint pogorind asupra mea. E de-a dreptul divin!

Urmatoarea aventura bisericeasca s-a petrecut tot din motive independente de vointa noastra. Botezul Piratului. Aici nimic iesit din comun, cu exceptia faptului ca sotiei nu i s-a permis sa vina, ca cica e de rau. N-am inteles motivul si nici nu m-am zbatut sa-l aflu, dar caracterul discriminatoriu era absolut clar in ceea ce ma priveste, intrucit as fi stat si eu acasa. Un alt fapt care merita mentionat ar fi ca, daca tot eram acolo, s-a botezat si cumnatu-meu, care avea doar vreo 21 de anisori. Si pot spune ca s-a ris cu lacrimi, intrucit popa, din greseala sau voit, i-a turnat toata cana cu apa in cap de i-a facut freza vraiste si sacoul fleasca. Motiv pentru care cumnatul s-a basicat, spunind ca-i ajunge, Asa ca botezul lui a fost doar pe jumatate.

Si ultima ciocnire pe care am avut-o cu religia, in Romania, a fost la vreo trei ani dupa Starea Civila cind nasii, credinciosi cu acte-n regula, au tinut mortis sa ne vada „incoronati” Asa ca au chemat un popa acasa sa ne invirta in cerc de ne-a bufnit risul de ridicolul situatiei. Intr-o camera de apartament, citiva oameni in toata firea se invirteau tinindu-se de mina, in timp ce unul dintre ei, adica popa, bolborosea ceva, in legea lui. A fost, realmente, de filmat si trimis la Cascadorii Risului. Bine ca m-am casatorit o singura data.

Templul

Actiunea se petrecea acum fo 45 de anisori. In acele vremuri, cind tot romanul incerca s-o tunda inspre America, undeva prin Guyana se petrecea o crima in masa cunoscuta sub numele de „sinucidere”. Numele asezarii respective in care traiau vreo mie de americani, era Jonestown dupa numele „ctitorului” care se numea Jim Jones si care era un sarlatan religios. Baza acestui cult era prin California. Jones, dindu-si seama cit de banoasa e afacerea cu religie si cit de credula e majoritatea omenirii, a inventat, prin anii ’50, acest cult crestin prin care sa parvina, dind din clanta. Si a parvenit, intrucit i-a convins pe creduli, care erau cu miile, sa-si transfere posesiile, acestui Templu al Poporului. Dar toate, adica si locuintele. Si pentru ca-n America il deranjau imixiunile guvernamentale si politienesti, s-a gindit si la o sucursala, undeva prin Guyana, unde ar fi avut control total asupra turmei. Si uite asa a convins vreo mie de discipoli sa migreze ceva mai la vale, in America de Sud. Sa migreze, i-a convins. Sa ramina, i-a fortat. Nu pe toti, pentru ca in marea lor majoritate erau creduli la putrea a patra. Asa ca nimeni nu avea voie sa paraseasca Templul. Adica aveau voie, dar era ca si cum s-ar fi condamnat singuri la moarte, amenintarile curgind, girla.

Intre timp, inteligenta americana le da de urma si io-te cum un senator american cu singe-n oua, face o vizita inopinata pentru a vedea cu ochisorii lui cum sta treaba cu Templul asta in varianta sud-americana. Dar ajungind in Jonsontown, mare i-a fost surprinderea cind s-a trezit pus pe fuga, cu intreaga suita, de catre paznicii inarmati ai sclavilor acelui Templu. Ghinionul senatorului, al carui nume nu-l dau, desi poate fi gasit pe undeva prin Google, e ca „armata” lui Jones l-a haituit pina la pista de decolare unde l-a cam ucis pe curios, cu suita lui de securisti, cu tot.

Dupa aceasta vizita inopinata, inoportuna si indezirabila, Jones a ordonat „purificarea religioasa” in masa , banuind care vor fi repercursiunile „purificarii” senatorului. Si pentru ca unii dintre sclavi ar fi refuzat, le-a bagat niscai „stimulente” eficiente in apa cu care se adapau. Si uite asa vreo 900 dintre ei au dat coltul, incluzind o droaie de copii. Unii, care erau prin oras la cumparaturi sau care s-au prins si au rabdat de sete, au scapat cu viata.

Dar, veti intreba, „care e treaba cu acest Templu si ce vrei sa spui, pina la urma?” Pai ce vreau sa spun e ca exista o asemanare izbitoare cu situatia de fata, dar la scara macro. Cel putin eu am fost unul dintre izbiti. Nu stiu daca or mai fi si altii. Si pentru a intelege mai bine cum de m-a izbit pe mine, as spune ca daca in loc de Templu am citi, NATO, in loc de Jim Jones am citi, America si in locul sclavilor am citi EU + Ucraina, am da peste similitudinea dracului. Sa vezi si sa nu crezi. E adevarat ca in situatia actuala vorbim de cu totul alte cifre.

Dar cum printre noi mai sunt si cusurgii, va trebui sa le raspund si lor, atunci cind vor intreba „pai bine, ba, dar Rusia unde-ai lasat-o?” Pe Rusia n-am mai mentionat-o fiind mult prea evident ca cei care au refuzat „licoarea fermecata” reprezinta Rusia zilelor noastre si nu numai ea.

P.S. Uitasem sa mentionez ca si Jones s-a sinucis, ceea ce concorda cu realitatea actuala, pentru cine alege s-o priveasca in mod obiectiv. Pentru toti ceilalti postul de fata va fi, probabil, doar o fabulatie rusofila.

Tacerea e de aur

Poate aur de trompeta, ca nu stiu ce idiot o fi facut o astfel de afirmatie. Tacerea e nociva, daca e sa-mi spun si eu parerea. Dialogul e de aur, daca chiar vrea sa stie si defunctul care a emis prostia. Asta nu inseamna ca anumite dialoguri sau polemici n-ar fi total inutile. Pentru ca atunci cind vine vorba de fotbal, religie si politica, nu exista cale de mijloc, cind partile sunt in antiteza. Basca faptul ca, in general, astfel de dispute nu se incheie intr-un mod amiabil, fiecare incercind sa scoata in evidenta prostia, ignoranta, absurdul si incapatinarea celuilalt, fara a renunta la ochelarii de cal cu care-l echipeaza propriul ego.

Nu voi convinge pe nimeni sa gindeasca ca mine tot asa cum nimeni nu ma va convinge, atunci cind opiniile noastre fotbalistice, religioase si politice se bat cap in cap, sa gindesc altfel decit asa cum o fac. Si de aceea cred ca ma voi axa pe aurul de trompeta, in privinta acestor trei subiecte. Ca nu sti cum se face si dai de vreun „ION” care te acuza de ce vrea muschii lui. Si adica de ce sa-mi fac eu dusmani daca n-am nevoie?

Asa ca, de acum inainte, sunt hotarit sa-i las pe altii sa-si astearna gindurile politice pe blog sau pe ce-or vrea ei. Eu ma voi axa pe piscina, daca va avea de gind sa vina si vara aia, ca aici zapada inca nu s-a topit desi incalzirea globala se spune ca face ravagii. Oops! Am promis sa n-o mai dau in politici atmosferice si uite ce mi se intimpla! Hm, asta aduce-a narav. Dar gata, asta a fost ultima. Din acest moment voi aplica strategia strutului. Capu-n nisip si mucles!