Norocul Romei

si mai ales al romanilor consta in faptul ca sifiliticul Caligula e mort. Si dupa cum spun gurile rele, mortul de la groapa nu se mai intoarce. Ca daca s-ar fi intors, prapad facea dupa Open-ul Italiei.

Personal sunt convins ca multe capete a fi cazut dupa dezastroasa festivitate de premiere a tenismenelor. O dezorganizare mai sublima nu cred ca exista nicaieri in lume. Adica nimeni nu stia ce trebuie sa faca sau sa spuna. Mai era putin si Kalinina ar fi fost omisa la prezentarea „tavii” pentru invinsi. Mai mult, tava i s-a decernat cu tot cu ditai cutia in care se odihnea. Iar Rybakina a trebuit sa le faca semn organizatorilor sa-i inmineze „supiera” aia, ca doar o cistigase, era a ei. Plus ca-i trebuia ca sa faca si ceva poze cu trofeul, c-asta-i traditia.

Dar cum stim cit de atenti sunt italienii cu sexul frumos, organizatorii pregatisera si doua buchete mari de flori care, din pacate, au ramas neoferite, pe-o masa. Cum spun, nimeni nu stia care-i sunt atributiile. Tot neoferite au ramas si cele doua sticle cu sampanie sau prosecco sau ce draci o fi fost in ele. Sau poate ca alea erau pentru ingrijitorii arenei si nu stiu eu.

Si pentru ca tacimul sa fie complet, acest specacol grotesc a fost acompaniat de fluieraturile si huiduielile publicului. Pe cine fluierau si huiduiau, nu s-a precizat, dar jucatoarele au ras-o repejor, ca oricum fusesera lasate de izbeliste in grija fotografilor.

Si d-asta zic, sa fi organizat astia vreun spectacol intr-una din vilele lui Caligula, sigur ar fi fost dati la lei sau ciopirtiti de Spartacusii timpului.