Succesuri

Vorba unei contemporane care de când a sucombat tac-su, din poziția de președinte, a dispărut si ea de pe primele pagini si din Parlamentul European, cu botox cu tot.

Dar nu la aceste VIP-uri de conjunctură paterna, gen Eba, Ianis sau Mario (Iorgulescu), ma voi referi in acest post, ci la … eu. Caci mi-am descoperit, si nu de azi, de ieri, un charm de mare succes. Un charm de care nu eram conștient înainte sa m-apuc de blogareală. Motiv pentru care l-as numi, „online charm”.

Si n-as vrea sa se creadă ca a fi charmant e ceva de aruncat la cos. Ca nu e si fiecare dintre noi si-ar dori sa posede o astfel de calitate. Numai ca al meu e puțin diferit, întrucât am constatat, si nu de puține ori, ca am lipici la băietei. Adică, nu se exista, dom-le, sa comentez pe vreun blog si sa nu ma agate vreun necunoscut. Ca daca ar fi tipeze, nu m-as plânge, dar cum nu sunt pe invers, evident ca tipii nu-mi produc vreo … mândrie in corp. Si sigur mi-as dori sa scap de specia asta de charm, dar nu știu cum.

Si pentru a-mi demonstra nevinovăția si faptul ca acest charm e absolut involuntar, voi spune ca acești băietei apar inopinat si din toata pleiada de comentatori ma aleg taman pe mine. Si nu-i vorba, ca daca s-ar comporta tandru si civilizat, nu m-ar deranja. Dar sunt brutali si agresivi. Pai si adică de ce? Am eu vreun cur bombat care-i atrage, sau cum?

In fine, ca s-o scurtez si sa-i dau si nota de seriozitate necesara, as spune ca, din punctul meu de vedere, a combate e firesc. Nu toți gândim la fel pentru ca nu posedam aceleași filtre. Dar cred ca in loc sa te năpustești cu critici, ironii si chiar injurii, netam-nesam, asupra vreunui comentator, mai civilizat ar fi sa-ti expui punctul personal de vedere, aducând si argumente pentru a-l susține.

Pentru ca daca intri cu „ești eronat, susții prostii, bați câmpii,” e clar ca ești in căutare de scandal. Pe când daca vei spune ca tu consideri ca e alb ce altul vede negru si ti-ai argumenta opinia, ar fi clar ca dorești o conversație, fie ea si in contradictoriu.

As vrea sa menționez ca toți, fără excepții, din cei care mi-au sărit in circa, neprovocați fiind, au fost băietei. Nu mi s-a întâmplat ca vreo doamna sa-mi sară la git, aiurea-n tramvai. E si asta ma pune pe gânduri si ma întreb daca n-oi fi având eu vreun charm pe invers care-i magnetizează numai pe domni, ca atunci ar fi si grav si trist.

Dupa un an de boala

Ieri sa-mplinit un an. Un an de boala. Si asta dupa alti 13 de suferinta. Dar na, asta e cind te maninca-n cur. Si pe mine, dupa cum s-a vazut, m-a cam mincat. Si poate ca as regreta, dar tinind cont ca in afara de timp, n-am pierdut nimic altceva, consider ca e totusi bine. Pina si timpul de care vorbeam, fiind pierdut cu tiriita, nu se pune. Evident ca daca l-as cumula, atunci cred ca nici perfuziile nu m-ar mai ajuta sa-mi revin.

Voi spune, ca sa nu se inteleaga ca tin socoteala, ca aniversarea mi-a comunicat-o wp. Ei au avut grija sa ma felicite pentru anul incheiat pe care l-a implinit blogul de fata. Un an si 80 de posturi, incluzindu-l pe cel de fata. Si poate c-ar fi putut fi mai multe, dar la ce folos? Pentru ca dialogurile la care cindva nu mai pridideam s-au redus la zero. Iar zero, in acceptiunea mea, e echivalentul lui „nimic”. Ca am capatat oarece aprecieri, recunosc, dar asta inseamna ca acele doua, trei, cinci persoane impartasesc logica si discernamintul meu in anumite privinte. Hai, poate si modul in care mi-am expus gindurile, nu stiu ca din cauza lipsei de cuvinte nu reusesc sa imi dau bine seama. Dar la modul general vorbind, aceasta boala arata ca o pierdere de timp, in ceea ce ma priveste. Arata, dar tinind cont ca oricum erau timpi morti, consider ca i-am readus la viata. Si cum asta e cam singura viata pe care o pot crea de unul singur, se cheama ca sunt si eu fo specie de creator. Pai, nu?

Recunosc, totusi, ca dialogurile, conversatiile, chiar si polemicile exercitau o atractie mult mai mare decit linistea de mormint in care s-a scufundat creatia mea. Dar nu contest ca uneori si linistea-si are rostul ei.

Asa ca ce as putea sa-i urez eu acestui blog, la aniversare, ca sa nu sune prea indraznet? „Multe succese tacute!”? Mmm…da. Nu cred ca suna rau. Well, nici cine stie ce vesel nu suna, dar realistic vorbind, cred ca urarea ii vine turnata. Cum sa spun ca sa ma fac mai bine inteles? Cam ca un prezervativ undersized. Da, exact asa.

De mortuis nihil nisi bene

De ce in latina? Suna mai misterios, mai Roma, mai Caligula si poate asa voi reusi sa epatez asistenta nelatinizata. Adica pe aceia care vor da fuga la google si care vor afirma extaziati „maaaama, ce de mai stie asta!” Clar?

Si desi nu sunt de acord cu semnificatia expresiei, la modul general, o adopt pentru postul de fata, intrucit explica continutul. Continut inspirat din spusele unui amic virtual care a disparut pentru citva timp din cauza de subiecte depresante cu care erau burdusite blogurile citite. Si consider ca motivatia este absolut justificata.

Dar, oare, mai exista in ziua de azi evenimente, subiecte care sa te binedispuna? Pentru ca de un timp incoace, subiectele placute au disparut din cotidian. Iar cei care si-au terminat de povestit defuncta tinerete, asa ca mine si care s-au apucat de dezbatut actualitati, tot ca mine, nu prea au cum sa-si inveseleasca musafirii. Evident ca mai exista un Biden de care poti sa rizi pina te dor falcile sau o Ursula care pe croati ii duce cu mintea la orase, pe romani, la … stiti voi si pe batswana, la bani. Dar in general, subiectele sunt sumbre, ca si viitorul pe care ni-l modeleaza capeteniile actuale.

Revenind la ce-a fost, dupa cum am observat eu, la modul general vorbind, numai trecutul placut si favorabil e istorisit. Nu prea am vazut blogger care sa-si povesteasca durerile, rateurile, esecurile sau timpeniile trecute. Numai si numai daca le dau o nota haslie, amuzanta. Pentru ca, pe toti ne unfla risul cind ne amintim patanii din trecut. De ce? Nu stiu. Dar probabil ca trecerea timpului le da o alta savoare, scoate in evidenta ridicolul sau poate comicul acelor intimplari dureroase. Sau, mai stii, exista si posibilitatea ca acele situatii sa fi fost de ris, nu de plins, pentru un … cineva oarecare. Si asta ar insemna ca dupa un timp, chiar daca ai fost implicat la momentul respectiv, apare detasarea si te trezesti povestind ca despre un eveniment la care ai fost martor, fara a fi implicat.

Extrapolind, putem spune ca expresia poate viza si situatii defuncte, nu numai persoane. Situatii disparute-n timp si despre care vorbim, in general, de bine si cu umor, amuzindu-ne si pe noi si pe altii. Mai exista si posibilitatea de-a face haz de necaz. Dar cred eu ca aceasta expresie care se refera la una dintre multiplele caracteristici ale romanului, are ca subiect evenimente de data recenta sau chiar in curs de desfasurare. Asa s-ar putea explica voia buna a participantilor la parastase, unde se ride mai abitir decit la petreceri.

Un exemplu de „haz de necaz” a unei situatii actuale e faptul ca in US ouale s-au scumpit exagerat de mult, ceea ce reprezinta un necaz. Ma refer la cele de gaina. Si de aceea cei care locuiesc linga granita cu Mexic, trec granita si cumpara cu miile, vinzindu-le mai apoi, cu profit, in US. Asta pina s-a prins potera de granita. Ceea ce e extrem de hazos, sau mai curind, tragi-comic. Intrucit acum poti intra ilegal in US, facind contrabanda cu droguri, arme si femei, dar nu poti aduce oua, tu ca american. Totusi, nu va grabiti sa consumati toata portia de ris. Cel mai haz dintre toate hazurile e faptul ca americanii au inceput sa inchirieze gaini ouatoare de la fermieri. Pare incredibil si de domeniul Albaniei Hodja-iste? Poate, dar uite ca a devenit o realitate americana. Si sa ne intelegem, fermierii nu vind ouatoarele, le inchiriaza. Nu-i asa ca e de balamuc? Balamucul din creierii atrofiati ai Mortului. Dar cum ziceam, de morti numai de bine.