Americanasul cel viteaz

Cele sapte muste europene au dat buzna in Washington, invitate de musca verde (de cacat) a Kievului (!?!) pentru a-l sustine si pentru a-l inspaiminta pe Americanasul cel Viteaz. Numai ca mustele, dobitoace din fire, s-au bagat toate si de buna voie in curul Americanasului, care n-a avut decit sa stringa din buci pentru a le strivi pe toate in acelasi timp. Sau cum spune povestea croitorasului cel viteaz, „sapte dintr-o lovitura”

Urmarind alocutiunile introductive, ale mustelor prezente, mi-am amintit de examenele la care eram bita si incercam sa nu-l enervez pe profesor in speranta ca-mi va da cinciul izbavitor. Singurul tupeist mi s-a parut a fi Merz, care a sugerat ca el isi doreste in continuare razboi, daca rusii nu capituleaza. Pentru ca o sistare neconditionata a operatiunilor din partea lui Putin Cuceritorul ar echivala cu o capitulare jenanta si imposibil de imaginat. Numai ca Trump i-a taiat imediat avintul nazist, spunind ca nu vizeaza o incetare vremelnica a ostilitatilor, ci pacea trainica si vesnica.

In rest, toti ceilalti l-au lins in cur pe Americanas de i-au iritat bucile. L-as mentiona totusi si pe Macron care, cu mina stinga-n pantaloni, isi mingiia falusul trezit la viata de prezenta micutei Meloni. Si nu stiu ce cred altii, dar parerea mea e ca acele muste devoratoare de fecale, venisera cu scopul de-a sabota, asa cum o facuse si Boris Johnson acum 3 ani, orice tentativa de stopare a razboiului. Pentru ca, citindu-l pe Preda, „daca razboi nu e, nimic nu e” Iar ei n-au cum sa accepte nimicul in ceea ce-i priveste, chiar daca au declarat cu totii ca si-o doresc pe pace, ca pe Madalina Ghenea. Chiar si cele doua pocnitori cu nume de pepene si de sula. Ba mai mult, acum, dupa ce au mierlit peste un milion de oameni in acest razboi, toti mincatorii de cacat se declara ingrijorati de soarta celor care mor pe front. Zii sa faceti plici!

Numai ca Marele Blond, desi parea dispus sa le cinte-n struna, le-a dat un bot de li s-au sterpezit si unghiile de la picioare. Pentru ca in mintea lor de insecte mincatoare de cacat, l-ar vrea pe Trump de partea lor. Nu pentru ca l-ar iubi, ci pentru ca fara America ei sunt cam fii ploii, din toate punctele de vedere.

Dar pe Realitatea l-am ascultat pe Hartmann care spunea, absolut justificat, ca e convins de faptul ca mustele europene ar vrea sa-l indeparteze pe Americanas pentru a fi stapine pe intreg CE (cacatul european) si pe un fel de NATO, ceva mai mic, pentru ca in trei ani sa porneasca un nou razboi contra Rusiei. Si cum spun, e foarte posibil ca asta sa le fie intentia, numai ca nu vad la fel de posibila realizarea acestei intentii. In fond dobitocii nu stiu sa fi luat vreo decizie cistigatoare de cind s-au inscaunat.

In primul rind UE este dezindustrializata si produce fix canci. In al doilea, d.p.d.v. financiar EU e un fel de Lefter Popescu, intrucit Ucraina i-a secatuit de bani si armament. In al treilea rind, chinezii au declarat deja ca nu vor accepta niciodata ca Rusia sa fie infrinta. Si nu in ultimul rind, din punct de vedere nuclear, Rusia e superdotata sexual si n-ar fi exclus ca Europa sa iasa cracanata dintr-un astfel de conflict. Si poate, ca nu se stie niciodata, ca nici America sa nu agreeze un astfel de tambalau cu tenta nucleara si sa le rupa aripile acestor muste, cam cum a procedat contele de Almaviva cu cele ale „fluturasului” din opera lui Mozart.

Dar pina atunci, daca va mai fi acel „atunci”, cele sapte insecte europene si musca verde se vor ritornera in batrina Europa cu gurile pline de cacat american ca sa dea piept cu uraganul rusesc. Vor cadea la pace? Eu nu cred. De ce ar ceda rusul, cind ceea ce pretinde e rezonabil si cind stie sigur ca poate realiza tot ceea ce si-a propus fara compromisuri riscante? Poate doar daca s-ar lovi la cap, desi nu vad cum.

PS. Dar cel mai preocupat de soarta razboiului din Ucraina e Nicusor care bate muntii in cautarea florii de colt.

Apelul

N-o sa credeti si bine faceti, dar ieri, in toiul noptii, am primit un telefon. Am recunoscut imediat numarul. „Ciao bella!” Zice: „ciao Papa!” Era Meloni. Dupa care intr-o engleza relativa imi comunica ca i-a cerut Ursulei demisia. La auzul acestei grozavii, am ramas mut de admiratie si cum nu puteam s-o descurajez, am bagat si eu un „dolcezza, tu sei molto brava, la piu brava tra i cavalieri dell’apocalisse” pe care sigul nu l-a apreciat, mai ales ca i l-am transmis in limba materna.

Ca nu stiu daca stiti, dar in Italia s-a intetit razmelita impotriva EU si a darilor pretinse de von der Floci pentru inarmarea pe care o viseaza noapte de noapte, cind adoarme, intentionat, cu vibratorul pornit. Aici

E adevarat ca si-n Olanda, Spania si-n mai toata Europa sunt proteste impotriva inarmarii abuzive si inutile pe care si-o doresc coruptii de la Bruxelles. Problema cu Italia e insa mai cotoioasa. Nu doar pentru ca don’soara Meloni organizeaza un vot de neincredere care s-o dea pe Sula cu cracii-n sus, ci mai ales pentru ca Italia e a 3-a economie a EU si un Italexit ar insemna destramarea acestei struto-camile numita „uniune”. Pentru ca daca protestele vor continua, si vor continua cu siguranta, ba, se vor si amplifica, Meloni nu va avea de ales decit sa retraga Italia din aceasta organizatie condusa de pro-fascisti, daca Sula nu abdica.

Si desi n-am vreo dovada, cred ca la intilnirea Trump-Meloni s-a atins, poate doar tangential, si posibilitatea destramarii EU, pentru ca e cam clar ca Trump nu agreaza aceasta mizerie. Si daca n-o fi fost vorba de destramare, sigur a fost de debarcare. Stiti voi a cui. Si a propos de Trump, Danemarca a inceput sa inroleze fetite trecute de 18 anisori. Aici. Bune, ce-i drept, dar pentru altfel de inrolari. Adica Trump vrea sa le ia 90% din tara si ei nu stiu cum sa-i mai satisfaca cerintele militare? Nu-i asa ca suna a parteneriat?

Dar evident ca citind media corupta, veti afla ca toate protestele sunt organizate de „extrema” dreapta, de parca austeritatea sugerata nu i-ar afecta si pe extremistii de stinga, in aceeasi masura. Numai ca propagada apocalipsienelor lucreaza ca laminoarele, la foc continuu.

Si tot Meloni mi-a transmis ca neinfricatul Starmer, boul boilor, se ascunde ca un misel in spatele fustei ministrei de finante pentru dezastru produs de incompetenta lui, de donatiile catre Ucraina, de sanctiunile bumerang si noile dari pentru NATO. Daca nu stiati, ca si in RO, bezmeticul anglo-saxon propune taieri la pensii, la ajutoare pentru nevoiasi si la salarii. link Pentru ca NATO sa faca madularul mare. De fapt nu NATO, ci MIC (military industrial complex), ca acolo se duc miliardele.

Mare bucurie mi-ar strabate trupul daca votul de neincredere va trece si epava von der Floci va fi scufundata. De fapt ar trebui arestata daca justitia n-ar fi corupta si si-ar face datoria, asa cum si-au facut-o bravii nostri CCR-isti, minca-i-ar Pamintul, ca sunt adevarate comori de coruptie si putregai.

Giorgia, in bocca al lupo, cara!

Acord de … scandal

Putin e dispus sa mijloceasca un acord de pace intre Trump si Zelenskyy. MmmmDa!

Sarmanul saltimbanc pribeag l-a confundat pe Trump cu Ursula. Sa fi fost culoarea parului? Poate, dar sigur a crezut el, asa, in nemecnicia lui, ca va putea sa bata cu pumnu-n masa Biroului Oval, cum bate prin cancelariile europene, cerind, certind si pretinzind fara nicio rusine si fara ca vreo capetenie sa-i faca vreun repros. Piticul Kievului avea impresia ca poate sa-l imbrobodeasca pe Trump, asa cum l-a imbrobodit pe Biden cu pericolul rus.

Din pacate pentru el si din fericire pentru restul lumii, Trump nu e ala care sa puna botul la actoria ieftina a celui care si-a distrus propriul popor si propria tara. Nu e ala care sa mai creada in demagogia globalista si-n „da si mie ca va apar!” E clar, pentru orice om cu minte, ca pe Trump il sperie falsele amenintari cu „Putin Cuceritorul”, cam cit il sperie melcii de gradina.

Adica vezi bine ca esti in cacat, ca depinzi de Trump, asa cum depinde pestele de apa si apa de temperatura, iar tu te apuci sa-i tii prelegeri si sa-l atentionezi ca daca nu face cum spui, va fi vai de curul lui si-al Americii. Bah, esti chiar prost? Asta ca sa nu mai spun ca idiotul, obisnuit, ca orice tiran, sa fie ascultat, a vorbit de-a valma peste Presedinte si Vice Presedinte de parca el era ala care cucerise jumatate de Rusie si venise sa dicteze conditiile de pace. Adica cum draci sa te caciulesti, facind pe eroul? Cum sa te duci sa nu pronunti macar o data cuvintul „pace” cind stii bine ca Trump pentru asta militeaza si pentru asta ti-a aprobat vizita? Cum sa-l blamezi non-stop pe Putin cind cu el trebuie sa cazi la pace? Cum sa te creada cineva ca-ti doresti oprirea macelului cind tu vrei arme si armate, stiind bine ca astea ar insemna provocari suplimentare?

Ce om intreg la minte poate sa mai creada ca razboiul e solutia de dezmembrare a Rusiei si ca alte arme si bani ii vor da pe rusi cu roatele-n sus, cind sute de miliarde si tehnica militara cit pentru doua armate n-au facut decit ca Ucraina sa piarda 25% din teritorii, care oricum nu erau ale ei, si sute de mii de vieti omenesti? Ce mai spera acest mic descreierat si ursulele lui globaliste? Crede cumva ca daca i-a sunat pe Rutte si Macron, il va pune pe Trump cu botul pe labe? Cit de timpit sa fii sa nu-ti dai seama ca depinzi de Trump, cam cum depinde embrionul de spermatozoid?
Era timpul ca saltimbangul kievean sa fie pus la punct, dupa cum bine zicea si Medvedev: “The insolent pig finally got a proper slap down in the Oval Office,” Porcul insolent si-a primit, in sfirsit, palmele meritate, in Biroul Oval”

E totusi adevarat ca Vance si Trump l-au redus in mod brutal la tacere, numai ca ei vorbeau de pe pozitii de forta. Nu ei depindeau de Zelenskyy, ci Zelenskyy de ei. Iar Zelenskyy s-a comportat exact asa cum a facut-o si fata de celelalte capetenii beligerante, neintelegind ca Trump, spre deosebire de ursule, vrea negocieri de pace, nu acord de … scandal.

Cu toate astea, se pare ca Trump i-a mai acordat o sansa de a-si veni-n simtiri si la realitate. Dar crede cineva ca saltimbancul va accepta conditiile rusilor, asa cum ar fi normal daca-si doreste oprirea casapirii propriului popor? Eu nu cred, tot asa cum nu cred ca rusii ii vor returna teritoriile recucerite, ca-i vor permite sa continue ca presedinte, ca vor accepta trupe NATO in ce-o mai ramine din Ucraina si ca-i vor accepta aderarea la NATO. Rusii nu vor sa cucereasca Ucraina. Vor o Ucraina demilitarizata ca tampon in calea NATO.

Trump President

Criminalul, fost chirias la Casa Alba, cea mai mare rusine din istoria Americii, a achitat de orice vina (crima) pe:
– criminalul Fauci Mengele care a comis genocid in perioada gripei COVID, recomandind ucigasul vaccin experimental impotriva tuturor vocilor ultra avizate care-l contestau.
– Milly, General criminal care a condus retragerea haotica si rusinoasa din Afganistan in 2021, in care au fost ucisi 13 militari americani,
– Comitetul Criminal care a anchetat revolta populara din 6 ianuarie 2020 si care a incarcerat, fara dovezi si fara decizie judecatoreasca, participanti la acea revolta.
Criminalul achita criminalii, nu si victimele Justitiei corupte. Si ca o bomboana pe coliva administratiei lui, Mortul si-a gratiat intreaga familie cu 15 minute inainte sa participe la inaugurarea lui Trump. Asta desi nu era nici unul acuzat de vreo crima. Numai ca atunci cind te simti cu musca pe caciula, faci si ceea ce spuneai acum patru ani ca e inadmisibil. O epava corupta si nenorocita.

Vorbind de Trump, in speach-ul pe care l-a tinut, a maturat pe jos cu fosta administratie. De fapt, pentru a fi corect, nu a facut decit sa aminteasca citeva din nenorocirile facute de fosta administratie si toate deciziile idioate pe care le va anula chiar astazi, dupa inaugurare. In acest timp Biden, Obama si Clinton stateau cuminti si incurcati alaturi de jumatatile lor. Cu exceptia Obamezului care era de unul singur. Mihai era in vacanta.

Astazi, dupa paranghelia de ieri, soarele s-a ascuns, asa ca ne-am ocupat de casa si imbunatatirile propuse. In acelasi timp am urmarit inaugurarea lui Trump, agatindu-ne de ultima speranta care ne-a mai ramas pentru ca Romania sa devina o tara democrata in care Constitutia si legile sa fie respectate de toti. E adevarat ca am mai asteptat noi ajutor de la americani si ne-am ales cu sovieticii, dar poate de data asta va fi diferit, desi nimeni nu poate garanta.

Aflu pe surse de toata neincrederea ca Victor Ponta va da mina cu gradinarii, bucatarii si cameristele Casei Albe pe care le va astepta la intrarea in WC. Tot pe surse aflu ca Trump, in momentul in care a fost intimpinat de Biden, ar fi intrebat „where is Victor?” Dovada certa ca Ponta va deveni Presedintele fintinii din Mar-a-Lago cu care s-a pozat.

Vreau sa mai spun ca aici, la toate posturile de radio nu se mai spune Southwest Florida, ci Trump’s State. Am vazut persoane pe strazi, ceea ce e o raritate, purtind steaguri cu Trump. Si o ultima observatie este ca omul Trump e de o vitalitate si luciditate incredibile. La 78 de ani a fost la inaugurare, pe urma in alte 3 locuri pline cu suporteri, inclusiv un stadion plin. Peste tot a tinut discursuri. Si dupa toate astea, s-a intors la White House sa semneze „executive orders” care sa indrepte multe din nenorocirile Mortului. In acelasi timp, pentru o ora a raspuns intrebarilor reporterilor care se aflau prezenti in Oval Office. Si desi intrebarile erau din toate domeniile, a raspuns la toate, fara sa bata cimpii sau sa refuze sa raspunda. Adica mi se inchideau mie ochii, dar el era treaz si foarte atent la fiecare intrebare si in acelasi timp la ceea ce semna. Iar dupa acest maraton al semnaturilor (am inteles ca au fost 200 executive orders) si al primei press conference, se va duce impreuna cu Melania la Liberty Ball dat in cinstea inaugurarii unde vor deschide balul cu un dans. Cum putea Mortul sa cistige in fata acestei forte a naturii fara ca alegerile sa fi fost masluite? Never.

Intre timp am fost sa mincam la restaurantul romanesc unde eu m-am tratat cu un ciolan afumat cu fasole si muraturi, iar sotia cu miel pe un pat de piure. Excelente, ambele.

Oportunitate, jale si mistocareala

Bai, Malai Mare, te anunt ca tocmai s-a eliberat un post de Presedinte in Siria. Zic sa nu scapi ocazia. Si daca tot te duci, ia si cele 9 javre cu tine, sa-ti tina de urit.

Israel a extins razboiul de „aparare” si bombardeaza Siria in draci. In acest timp, Mortul si Starmer, alt brain death, vor sa anuleze statutul de organizatie terorista cu care gratulase HTS-ul. Adica Al Qaeda, cei care au pus ghiara pe Siria sau pe ce-o fi ramas din ea.

In acelasi timp de rastriste si jale, jalea se va adinci in Europa. Pitigoiul Merz, viitorul cancelar al Germaniei, care s-a dus la Kiev sa-si ia limba-n gura cu Piticul Verde, promite ca si daca Trump va sista pomenile catre Ucraina, europenii vor continua sa-l sustina cu bani si armament. Asa ca Romania se poate astepta la ce e mai rau din partea sefilor de la Bruxelles.
Si desi situatia tinde sa devina din ce in ce mai periculoasa, atit militar, cit si economic, Partidele pro-Europa si Anti-Suveranitate care au organizat, impreuna cu Malai Mare si Curtea Anticonstitutionala, lovitura de stat, s-au facut surori de cruce si au pus-o de-un troc politic. Ca asa e la curve. Azi si-o dau prin gura si miine se pupa. Vom vedea ce va fi, ca pina una-alta vad ca toate acuzatiile se dovedesc a fi inscenari penibile. Nici macar de inscenari nu sunt buni inutilii. Unde esti tu Base, doamne!

Un alt moment de referinta al zilei de azi a fost mesajul lui Trump adresat poponarului Trudeau. Mesajul e o reluare a mistoului l-a care il supusese pe cubanez la dinner-ul de Thanksgiving tinut in Mar-a-Lago. Daca nu stiti, la acel dinner, Trump l-a numit pe handicapat, „guvernatorul celui de-al 51 stat al Americii” Asta pentru ca bulangiul s-a plins ca n-are cum sa plateasca tarifele pe care Trump le va impune. Pai n-are, retardatul ca a trebuit sa cumpere miliarde de fiole cu zeama bordeleza, lovi-l-ar COVID-ul in capul ala prost de jigodie.

https://truthsocial.com/@realDonaldTrump/113626786987358864/embed

P.S. Era sa uit. In Georgia continua luptele de strada intre fortele de ordine si Uniunea Europeana.

O tragedie americana

Spuneam acum doua posturi ca vinatoarea Trumpistului va continua imediat ce va fi reales. Ei bine, e o jale in rindul talk show-urilor liberale de te ia cu greata. Si ca pling, ca se dau de ceasul mortii si cad in disperari trucate, dedicate numai camerelor de luat vederi, n-ar fi nimic extraordinar, stiindu-le metehnele, dar calomnierea lui Trump si a celor peste 73 de milioane care l-au ales, a atins paroxismul.

Evident ca podcast-urile cerebralilor ii iau in deridere si la misto, dar spectacolul oferit e incredibil pentru cei ce poseda putina decenta. Nu-ti vine sa crezi ca asa ceva e posibil intr-o tara care se considera cea mai tare din parcare si campioana democratiei. Mai mult, acesti idioti care spun ca Trump reprezinta sfirsitul democratiei, contesta o expresie a democratiei, alegerile.

Dar cele mai absurde reactii liberale se manifesta in colegii si universitati. Profesorii acorda zile libere studentilor pentru a-si reveni dupa „socul” afectiv cauzat de rezultatul votului. Nu numai atit, dar marile institutii de invatamint asigura asistenta phihologica studentilor afectati de acest rezultat care i-a luat prin surprindere. Adica te doare mintea. N-am auzit de asistenta psihologica cind un incapabil dement a fost pus Presedinte. Si nici cind proasta proastelor i-a fost oferita ca partenera intru incompetenta.

Calomnierea lui Trump frizeaza bunul simt, desi mai sunt doua luni pina sa intre-n piine. Nu mai exista limite. In toate emisiunile democratilor termenii fascist, Hitler, totalitarist, homofob, misogin, rasist, separatist si inca altele, atribuite lui Trump, curg fluviu. Vinatoarea a inceput si presa democrata pregateste terenul pentru ce va urma, numai ca daca republicanii vor pune mina si pe majoritatea in Camera, asa cum au pus mina pe cea din Senat, democratii, cu toate inscenarile si atacurile lor furibunde, o vor lua duios in bot.

Democratii ofera un spectacol macabru de dezinformare si ura. Iar cele mai acerbe voci sunt ale televizoristilor si ale javrelor hollywoodiene in frunte cu deraiatul De Niro. Asta pina pe 20 ianuarie cind Trump va lua in primire Biroul Oval, dupa care stafeta defaimarii si a sabotarii va fi preluata de politicienii democrati, incercind sa-l distruga, cu orice pret, asa cum au facut-o si-n primul lui mandat.

Normalitatea e hulita. Ura, inversunarea, tragedizarea si absurdul au pus stapinire pe media americana. Cei care-l acuzau pe Trump ca nu va accepta rezultatul alegerilor, refuza sa accepte rezultatul acelorasi alegeri. Actuala dementa Presidentiala s-a raspindit ca o cangrena in rindul tuturor liberalilor. Soarta tragica a prostiei si incompetentei e deplinsa de scursurile televizoriste si hollywoodiene, al caror unic mandat e manipularea si spalarea creierelor deja spalate.

Iata cam pina unde s-a ajuns si asta e doar un mic exemplu din ceea ce se intimpla in aceste zile post electorale in US.

Trump Presedinte

Minunea s-a petrecut. Poporul american, nu in totalitate, s-a trezit din somnolenta care le-a permis monstrilor sa distruga tara. E cert ca Trump a cistigat in mod convingator aceste alegeri, dar pe de alta parte, in mod sigur Partidul Democrat american le-a pierdut. Si nu le-a pierdut astazi. Le-a pierdut acum patru ani cind a decis sa trimita un incompetent rupt de dementa in Casa Alba. Dar ca si cum aceasta decizie sinucigasa nu era suficienta, i-a lipit incompetentului o incompetenta pentru ca dezastrul sa fie total. Si a fost. Iar aceste decizii absurde sunt penalizate drastic intrucit democratii nu au pierdut doar Casa Alba, ci si Senatul si probabil Camera Reprezentatilor. Dar mai presus de Trump, cistigatorul acestor alegeri este poporul american si nu e vorba de-o lozinca rasuflata, ci de o realitate incontestabila. Si bomboana pe coliva democrata se numeste JD Vance. Pentru ca democratii au mai pierdut ceva drag. Viitorul. JD Vance, vice presedintele lui Trump va fi mai mult ca sigur urmatorul presedinte. Calm, inteligent, sharp, prezentabil si mai ales, tinar, JD va fi urmatoarea tinta a urii democrate pentru ca in 2029 nu vad ce democrat l-ar putea invinge in alegerile pentru al 48-lea Presedinte al Americii.

Cu toate astea, victoria Trumpistului nu va pune capat vinatorii pe care Partidul Democrat o va continua pentru a-l mazili si nu doar politic. Si sa nu mire pe nimeni daca intreaga presa aservita democratilor va incerca, incepind de astazi, sa incerce inocularea ideii ca Rusia si Putinul ei se fac vinovati de succesul lui Trump. Ca Putin a virusat voturile si numaratoarea lor. Sau ca a manipulat electoratul american, pentru a-l vota pe Trump. Ca doar pentru asta sunt platiti cu bani grei.

Orice s-ar spune, America nu a avut pina in 2016 un Presedinte mai muncitor, mai activ, mai dedicat prosperitatii americanului de rind, mai pacifist si mai logic in decizile luate, in ceea ce privesc interesele Americii. E foarte adevarat ca in ceea ce-l priveste, personal, a luat decizii regretabile, in special referitor la cei cu care s-a inconjurat si cei pe care i-a lasat in functii cheie si care i-au fost potrivnici. Sunt convins ca acele greseli nu le va mai repeta.

Orice om cu mintea intreaga poate aprecia tenacitatea acestui om care desi a fost supus celei mai oribile vinatori si care, pot spune, a luptat de unul singur impotriva intregului aparat politic american, corupt si bine pus la punct in a-si apara interesele meschine, a reusit sa cistige mai multe voturi decit au putut fura cei care l-au vinat timp de opt ani. Paradoxul este ca un miliardar urit de miliardarii si politicienii lumii, reuseste sa-si atraga de partea lui americanul de rind si de aceea am spus ca poporul american e marele cistigator al acestor alegeri.

In cei patru ani in care a fost Presedinte, Trump a demonstrat ca are capacitatea de a redresa ceea ce altii au distrus si in mod sigur o va face din nou. Ce nu a facut si ma astept s-o faca de data asta, e sa asaneze mlastina politica americana. E posibil? Nu cred, dar sunt convins ca va incerca.

Nu in ultimul rind, as vrea sa mai spun ca alaturi de Partidul Democrat un alt mare perdant este NATO. O plaga care ar fi trebuit sa dispara odata cu Tratatul de la Warsovia. Si nu spun ca n-ar putea sa existe, dar daca ar face-o in felul in care a fost gindita. Adica un pact militar de aparare, pacifist. Nu unul politienesc, de extindere, de amenintare, de cotropire, de distrugere si de autodistrugere.

Si inchei prin a afirma un lucru care va putea parea, unora, paradoxal. O alta mare cistigatoare a acestor alegeri este UE. Ba chiar si Ucraina. UE isi va recapata independenta pierduta. Ce va face cu ea, n-am de unde sa stiu, dar bine ar fi sa-si redreseze economia distrusa la comanda Mortului. Si nu am niciun dubiu ca relatiile cu Rusia se vor normaliza. Poate nu imediat, dar in timp vor trebui, oricit de rusofobi ar fi, sa apeleze la resursele Rusiei pe care n-au reusit sa le ia cu japca. Resurse ieftine cu care sa asigure sindicalistilor un trai apropiat de cel pierdut in ultimii patru ani. Iar Ucraina, banuiesc ca va capitula si va ramine cu ce-a mai ramas, evitind o distrugere completa. In acelasi timp va scapa si de fostul presedinte, cel care la indemnul globalismului vestic a consimtit la distrugerea tarii si a poporului. Oricum, NATO si UE nu vor mai avea forta financiara si militara sa mentina Ucraina si pe piticul ei verde in acest razboi perdant.

Socoteala din tirg sau luatu-n bot

De cind cu razboiul ruso-american, Jelensky, actorul Ukrainei semi-naziste, are performante zilnice. Nu exista canal de scurgere a dezinformatiilor pe care sa nu apara acest Pinocchio de sorginte judeo-slavona. E foarte adevarat ca nu face altceva decit sa-i dojeneasca pe NATO-isti pentru lipsa de implicare. Dar, la drept vorbind, ce altceva ar putea sa spuna si sa faca? A halit-o si o stie. Cacialmaua americana l-a prins cu pantalonii-n vine si acum nu i-a mai ramas decit sa se vaicareasca, sa acuze si sa ceara ce nu va primi.

Dar faptul ca „eroul” pitit in buncar sufera, e de inteles, acum cind si-a dat seama ca e doar o oaie de sacrificiu a aliantei nord-atlantice. Dar nu e singurul. Autoflagelarea economica a europenilor si a americanilor e evidenta si va deveni proverbiala. Ametitii nu si-au dat seama ca taierea importurilor rusesti ii va lasa in curul gol linga o mare p#!@ sculata. I-ati vazut pe „premianti”, aliniati pentru pozare? Toti absolventi, Magna Cum Laude, ai Universitatilor de Coruptie si Totalitarism din tarile de bastina. Ce imagine jalnica! O gasca zimbitoare de jigodii penale.

Ca si rusul se da cu capul de Kremlin, e absolut normal, numai ca ala, cred eu, sufera mai mult din cauza impotentei armatei rosii, decit din cauza de restrictii. Putinescu a crezut c-o s-o puna in citeva zile si-au trecut treizeci. Basca pierderile de vieti omenesti si tehnica militara. El incearca s-o dea la intors, dar realitatea e ca atit el cit si Macronii, Bidenii, Scholzii, Johnsonii si Ursulele lumii n-au prevazut si socoteala din tirg. De fapt pe Ursula cred c-o cheama Urpula, dar i-a fost rusine de Johannis, care miriie ceva-ceva romaneste. Asa ca, din punct de vedere politic au sugizat-o cu totii. Nu si din punct de vedere economic. La punctul asta ii obliga pe cei ce i-au ales s-o suga cu devotament si abnegatie, ei rotunjindu-si averile din spagile primite de la Pharma si de la fabricile de armament.

Poate reuseste cineva sa-mi spuna si mie de ce Putinica n-a urmat exemplul „Clinton” care a bombardat Serbia de-au luat-o toti dracii, fara sa puna piciorul in terenul advers. De ce si-o fi trimis rusul tancurile si militarii inainte sa culce la pamint toate punctele strategice, inclusiv armata? Si raspunsul mi-l voi da singur. Pentru ca socoteala pe care si-a facut-o acasa, a fost complet diferita de cea din tirgurile Ukainei.

Iar America, ah, America! Pai America culege ce-a sadit. Dementa. Dement au vrut, de dement au parte. Ei au crezut ca Mortul va fi piinea Barosanului si s-au trezit ca e mai negru ca dracu. Negru si timpit. Dar acum n-au incotro, trebuie sa-i pupe curul ofilit ca doar n-o sa-si recunoasca prostia. Dar pe linga acest calcul defectuos, alegerile trucate din US se califica pentru titlul onorific de lovitura de stat. Si fara doar si poate n-au facut altceva decit sa scoata la lumina sforariile, jigodismele, coruptia, travestiile, inscenarile, manipularile, mitomania, incompetenta si anti-americanismul de care sufera politicienii si politica americana.

Alegerile au fost furate, asta a fost clar din prima zi de dupa. Nici macar Trump nu se astepta la un furt de magnitudinea celui prin care Mortul a devenit presedinte. Dar na, se adevareste si in cazul lui faptul ca socoteala de acasa difera de cea de numarare a voturilor.

Dezvaluirile de mai jos sunt de-o gravitate exceptionala. In mod normal, intr-un stat de drept, zeci sau chiar sute de capete ar trebui sa cada. Inclusiv citeva din „Supreme Court”. Cadea-vor oare?