Stiu ca titlul, in original, era „… catre noapte”, dar cum Justin a pogorit noaptea peste CA, termenii au devenit similari. Iar de cind cu Florida, am inceput sa-i parafrazez pe scriitorii americani. Daca-ar stii Eugene, sigur mi-ar da o spaga pentru ca-i popularizez piesa.
Dar sa trecem la drum. Lung, neica, asa cum spune si titlul. Si nu o zi, ci doua de cite 12 ore de condus. Noroc cu I75-ul care e ca-n palma, ca altfel ajungeam in vreo saptamina. Asa ca am poposit in Athene la un hotelas de doua stele, dar care la standardele romano-italiene ar fi fost mult mai „instelat”.
Deci, dupa fo patru ore si ceva, reusim sa trecem din Florida in Georgia. Aici ne-a intimpinat si insotit, timp de vreo ora, o ceata si-o ploaie marunta, de-ai fi zis ca aici se naste toamna. Altfel, peisajul prin muntii, vazut la venire, cind nu era ceata, e superb. Asa caci, se poate spune ca la intoarcere, o parte din drumul prin Georgia a fost un blestem de care am scapat inainte sa intram in Tennessee, unde se afla si popasul nostru nocturn.
In fine, trec peste faptul ca aceasta Athens, cu Mariott-ul ei, e in the midle of nowhere si ma reped la a doua zi de 12 ore de condus. Cum or conduce TIR-istii miile de kilometrii pe care le devoreaza zilnic, n-am idee, dar ce stiu e ca ar trebui medaliati. E infiorator de plictisitor, obositor, inuman si dureros sa conduci 12 ore pe zi. E adevarat ca am mai tras si pe la popasuri, desi astia nu au ca la Canada, unde popasurile sunt pe autostrada. La americanski intri in oraselul X si pe undeva pe aproape este gazarie, fast food-uri si restaurante, ca in orice catun nord-american. E totusi de aplaudat curatenia. Chestie care o avem si in Ontario, spre deosebire de Quebec care fiind mai euromeridionalizat, lasa de dorit si nu de putine ori.
Uitasem sa spun ca la dus ne-au chestionat americanii care pot spune ca au fost neasteptat de politicosi si chiar draguti. La intoarcere, intrind intr-un stat condus de un comunist si o nazista, era clar ca tratamentul va fi diferit. Ei bine, n-a fost asa. Am trecut doar cu citeva raspunsuri referitoare la bauturi alcoolice si haleala.
Dar pentru ca l-am amintit pe comunist si pe nazista lui, as face o paranteza citindu-l pe Cosbuc care punea o intrebare retorica in Moartea lui Fulger „cum pier miseii, daca pier, cei buni asa?” Asta a proposito de disparitia lui Toto Cotugno, in contrast cu supravietuirea leprelor.
Si revenind la drum, nu cred ca ne vom mai incumeta la o astfel de aventura auto.
VatiClanul Papei 