Paradoxul saraciei

Stiati ca in lume exista saracii foarte cautate si apreciate de bogati? Pe linga „aspirina saracului”, exista si mincarea saracului. Si as spune ca desi nu e la fel de populara ca „aspirina”, mincarea a devenit o delicatete, cu toate ca a portnit de jos. Am mai executat-o, am mai postat-o, dar din cauze care tin de placerile trupesti, am recidivat. Ca eu, de cind ma stiu si mai ales din adolescenta, eram topit dupa burta. Atit cea care relationa cu „aspirina” cit si cea servita-n farfurie. Parc-o vad, la prima intilnire, cum statea cuminte pe masa in restaurantul Moldova. Ala de la Gradina Icoanei.

Bai, ce timpuri? Ce gagici! Ca daca nu stiati, Moldova se afla vis-a-vis de Zoia Kosmodemianskaia. Liceu de fete, in majoritate, dar numai pina printr-a zecea. Ca dupa, cele mai multe deveneau femei de nadejde ale societatii socialiste si pot spune ca erau multilateral dezvoltate si de-o generozitate debordanta. Numai ca de data asta n-am sa vorbesc despre burtile lor, asa cum probabil am dat de inteles, ci despre cele din Moldova. Pai dupa acel prim rendez-vous, extrem de satisfacator, multe prinzuri am servit acolo si numai pentru minunata lor ciorba de burta.

Deci, cum spuneam, eu cind aud de burta, mintea imi zboara instinctiv la Moldova si la Zoia Kosmodemianscaia. Ordinea ar putea fi inversa. Numai ca facind o vizita la Roma, cu sotia, am aflat ca din aceeasi burta se face si Trippa alla Romana, traditionala mincare a saracilor pe care, mai nou, o gasesti si-n restaurantele cu pretentii. Exact ca pizza si spaghetti, care tot mincarurile saracimii italiene erau considerate, nu cu mult timp in urma. Si nu ca n-auzisem de tuslamaua romanesca, dar asta m-a dat realmente pe spate. Si sunt sigur ca v-ar da si pe voi, cei care, inca, n-ati incercat-o. Doar ca daca va voi spune fo cinci ingrediente, e posibil sa strimbati din nas (unii strimba din nas si numai cind vine vorba de burta). Ingrediente care nu se regasesc in tuslamaua autohtona. Si ca sa nu va tin pe jar, ca pe mici, va spun deschis ca baconul, parmezanul, busuiocul, menta si vinul rosu fac parte din reteta „Trippa alla Romana”. Evident ca sunt si alte variatiuni, Trippa Napoletana sau Trippa Lombarda (alla Milanese sau busecca, in dialect) care se face cu fasole. In rest, ceapa, morcov si celery sunt baza oricarui preparat comestibil, inclusiv ale acestei trippe. Uitasem pasta de rosii, uleiul de masline si usturoiul, nelipsite din bucataria italiana. Asa ca iat-o in toata splendoarea ei! Any questions?

Prima zi libera

Nu va ginditi c-am luat pauza de la vreo munca din cele pentru care am venit. Nici vorba. De fapt astazi am alergat ca gaina fara git, dar am si rezolvat o multime de … trei chestii importante.
Ciorba ne-am luat-o la Thalia impreuna cu amica si cumnatu, caci impreuna fusesem la rezolvat probleme. Dar din cauza ca avem frigiderul plin, astazi nu vom mai semna condica la Aria. Azi le dam zi libera.

Dar asta nu inseamna ca n-am semnat-o aseara. Numai noi doi, ca pe ceilalti i-au sperit preturile, desi pentru noi, dezradacinatii, sunt cam la fel cu cele din CA. Dar in fine, fiecare isi dramuieste banii asa cum doreste. Problema e ca decit sa dai 250 sa te biziie mustele, mai bine dai 400 si te simti in siguranta. Ca daca e s-o luam la paritate, in CA te costa cam la fel la restaurante similare.
https://toptorontoclubs.com/the-best-patios-in-toronto/
https://www.aria-tnb.ro/pdf/MENU%20Food%20-%20Aug%202025.pdf

Ca uitasem sa va spun, cind am fost la Green Hours ultima data, cind cu rata pe varza, ne-am cam indeletnicit si cu gonitul mustelor. Ba a fost si-o viespe doritoare de ceva bere. Aleia i-am pus paharu-n cap. Dar mustele au fost de-un tupeu si-o obraznicie, ceva de speriat.

Ei bine, la Aria n-am avut treaba nici cu muste, nici cu tintari si nici cu alte lighioane. Iar aseara, ne-am delectat cu coastele de porc. Carnea cadea de pe oase, atit era de bine executata. Ca ce-i bun, frumos si luxos, costa. Ca peste tot in lume.

Dopplere si alte RMN-uri

Noi cind venim la RO ne facem toate analizele pentru care in CA ar trebui sa asteptam fo sase luni, ca asa e cind sunt gratis. Dar nici asta n-ar fi problema majora. Problema e ca doctorii te trimit sa faci teste din astea mai costisitoare numai daca esti pe duca. La CA nu exista „preventiv”. Acolo se trateaza, daca mai e cazul, nu se preintimpina. Asa ca de cite ori suntem in RO, suntem de gasit la toate clinicile private. Costa, e adevarat, dar sanatatea primeaza, mai ales dupa ce ai intrat in rindul „inteleptilor”. Asa ca astazi ne-am pierdut sau cistigat dimineata in dopplere si RMN-uri. Nu pentru ca am avea ceva, ci pentru ca nu vrem sa avem ceva de care sa nu stim. Pentru ca, nu stiu daca ma credeti, dar odata si-o data vom avea acel ceva pe care n-ai cum sa-l previ, dar macar stim ca am incercat tot posibilul sa-l aflam inainte de-a fi prea tirziu. Si gata, ca e depresant.

Asta nu inseamna ca n-am dat fuga pe la orele 13 sa servim o ciorba de perisoare cu ardei iute. Si nu exagerez spunind ca ne-a uns la pipote. Ca nici de-asta nu mai mincasem de ceva ani buni. Iar la 19:30, vom semna condica la Aria. Numai noi doi, de data asta, ca unii din CA sunt loviti in aripa, altii sunt in Schiphol, in drum spre RO si americanii se intorc in weekend de la Sibiu. Sper ca s-au dus sa-i dea vreo doua castane lui Johannis.

Am spus ca voi incerca tartar de somon. E, m-am razgindit. Voi lua coaste, caci „I had a dream” in care un banc de somoni imi cadeau la picioare, rugindu-ma sa nu le maninc ruda. Si cum ma stiti fire sensibila, n-aveam cum sa-i refuz. Mai ales ca porci nu mi s-au aratat in vis, ca p-astia-i preocupa numai Craciunul, de rubedenii ii doare-n tirbuson.

„Noaptea se lasa in mahala” si noi am revenit de la restaurant. Si ca sa vezi indecizie, am avut pina la urma frigarui de berbecut si cotlet de vita. Si nu ne-au dat pe spate. Asa ca le-am trecut si pe astea la „nu-si merita banii”. Asa caci, de data viitoare, futu-l care mai comanda altceva in afara de snitel sau ribs. Dar nu ma pling, pentru ca atmosfera a fost exact aia pe care o cautam, cu muzica misto, cu lumini placute ochiului, cu lume spalata, cocheta, placut mirositoare si cu picioare lungi, suple si foarte dezgolite de fustitele pina la cur. Asa ca oricum am da-o, am fost in cistig. Mai ales eu. Dar numai emotional, nu material, sexual si nici macar gustativ. Asa ca daca ajungeti la acest restaurant, stiti ce sa comandati ca sa nu va condamnati gustativul.

Thalia day

Ehe, trecut-a un sfert de secol de cind ma dansam pe muzica asta pe la petrecerile pe care le organizam. Veche, da’ inca buna! Ma refer si la muzica. Evident. Ca la petrecerile in deplasare era muzica rock si disco. Numai la noi era italieneasca, sud-americana, frantuzeasca, funk si disco.

Dar anii au trecut, sa-i fut, si de la sexoasa Thalia, am ajuns la bucatareasa Thalia. Ca daca ne tot intilnim cu prieteni din alte ere, evident ca e musai sa se lase cu haleala si bautura, ca doar romani suntem, ce mama dracului. Si cum in apartament e locul cam strimt si nici eu nu sunt dispus sa-l „odorizez” zilnic cu mirosuri de mincare, o ardem pe la circiumi, ca doar d-asta au fost inventate. Si pentru ca Thalia ne e aproape, am tabarit pe ea si la prinz si seara, la cina. Numai ca seara eu am luat o salata cu shrimpi si avocado intrucit nu mai aveam loc de alte preparate carnoase. La prinz avusesem o ciorba de burta care a fost delice. C mi-a adus si-o sticla cu palinca, stiind ca stau prost cu pofta de mincare, dupa cum se vede. E si cind am luat o gura, mi s-a indreptat paru-n cap. Tare, nene si rau de buna. Asa ca asta si celelalte doua vor lua drumul CA, ca pentru aici imi luasem un Black Label din Amsterdam la care lucrez cu meticulozitate, dar si cu rabdare.

Culturalizare prin asociere

Aseara am fost la teatru. De fapt e impropriu spus „la” pentru ca de fapt am fost „pe”.
Intrucit aflasem de un restaurant numit Aria tnb care era cocotat pe Teatrul National din Bucuresti, ne propusesem sa-l incercam. Si bine ce ne-a parut. Motiv pentru care vi-l recomand.
Am petrecut o seara superbellissima. Locatia ideala. Mincare gustoasa. Prezentarea OK. Serviciul desavirsit, Muzica meserie. Atmosfera de top. Lume stilata. Iar pretul la fel ca la Calinescu care e un restaurant de cartier, cu mincare buna, dar ca acasa, intr-un decor muncitoresc, cu un interior spre naspa, o priveliste de poveste cu blocuri jerpelite si o atmosfera de dai sa fugi. Nu spun, desi am s-o fac, la o masa vecina era un cuplu cu un el de vreo doua ori cit mine si care-si arata cu gratie curul pe deasupra bluejeans-ilor care reuseau cu greu sa-i acopere cam jumatate din buci. Yummy! Era o imagine ca rupta din bestseller-ul „Cum sa-ti ucizi pofta de mincare”

Evident ca ne vom mai duce la Aria pentru a incerca si alte alea. De data asta ne-am delectat cu un piept de rata si cu un snitel de porc. Ambele, excelent de foarte bune si bine gatite. Pieptul a venit si cu o chestie inedita. O tarta cu un piure de cartofi cu trufe. Nu ca m-as da in vint dupa trufe, dar combinatia era chiar misto.

PS. Ultima poza e reflexia noastra si a Universitatii (zoom la max) in geamul restaurantului.

It was a lovely day

Cu exceptia temperaturilor neprietenoase, soare a fost din belsug sau din belciug, ca statea atirnat ca prostu, in loc sa goneasca frigul, asa dupa cum ii cere fisa postului.

De dimineata am pus-o de un breakfast elegant, in speranta c-o vom tine tot asa si-n restul zilei. Si nu m-am inselat. Ochiuri, ciuperci si-o salata cu prosciutto crudo in loc de somon afumat. Prinzul a fost cu wings ca sa nu bagam burta-n draci. intrucit, cum spuneam, seara ne invitasem unul pe celalalt la restaurant. Si ca sa vezi coincidenta de potriveala, s-a-ntimplat sa fie acelasi restaurant, Bleu Provence. Asta e un local mai fitos pe care-l mai calcasem in anii trecuti si de care ne declarasem multumiti. Si pot spune ca si de data asta s-a prezentat la o valoare ridicata. Din toate punctele de vedere. Dar decit sa platesti pe jumatate si sa pleci plin de draci si de borhot, mai bine sa dai cam cit am dat pe sacoul cumparat acum citeva zile si sa pleci binedispus si satisfacut, in gura si in minte.

Eu am luat in deschidere tuna tartare cu plantain chips, sotia, supa de peste. Apoi am avut amindoi cite un Wagyu Filet Mignon cu scalloped potatoes care se topea in gura. Iar la desert, sotia a luat un Honey Lavender Creme Brulee iar eu un Crape Suzette servit cu Blood Orange Sorbet si Caramel Drizzle. Pot spune ca, desi nu ma omor dupa dulcegarii, toate au fost de nota zece. In primul rind lavanda ii da o aroma incredibil de misto cremei, combinatie de care inca nu aflasem. Iar sorbet-ul de portocale singerii a fost cea mai misto „inghetata” pe care am mincat-o pina acum. O finete si-o savoare de vis. Si cel mai important, nu era dulce sa te lesine. De fapt sorbet-ul, in general, e mult mai putin dulce decit inghetata. E, si cum altceva notabil n-am mai savirsit in restul zilei, ma voi opri aici cu lalaiala. Mai ales ca sunt si ceva poze. De fapt poze cu menu-ul complet puteti gasi pe site-ul restaurantului.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

•