Strick & Fran

Un cuplu de australieni simpatici decid sa-si ia o vacanta de patru luni in care sa o arda prin paradis. Cum pentru ei paradisul e la o aruncatura de obuz, si-au tras o barca si toate ustensilele necesare, ca bag sama parintii lui sunt plini de bani, si-au pornit-o printre insulitele nelocuite din jurul Australiei, pina spre Indonezia. Papica le-o oferea oceanul. Ideea geniala a fost sa si filmeze si sa realizeze un foileton. Si asta va sugerez sa vedeti in clipul de mai jos. Insa daca intrati pe youtube si cautati B2B Castaway, le veti gasi pe toate. Asta in cazul in care imaginile superbe, inclusiv subagvatice, pescuitul, culinareala fara pretentii si aventura, in general, va atrag. Pe mine ma. Dar numai sa privesc. Nu m-as incumetat la asa ceva, nici daca as fi de virsta lor.

Valurile Dunarii 2

Dupa o ora de somn, ma trezec timpit de cap si cu dureri in piept, de-mi venea s-o iau pe peretii cu presuri. Panicat, il trezesc pe Dan “Bai, asta ne-a otravit”. Raspunsul a venit promt “A otravit-o pe ma-ta. Bea apa, e de la sarea de-aseara” si s-a culcat la loc. Ma duc la caldare si beau pina-mi dau flotorul peste cap. Dar na, sarea cere sacrificii. Cert e ca in cinci minute nu mai aveam nici pe dracu. Adica aveam, ca acum ma dureau conductele-n burta de cita apa turnasem in ele. 

Reusesc sa adorm, pret de-o alta ora, timp in care apa-si facuse drum pina-n vezica, umplind-o la refuz.  ”Aoleu, unde dracu ma stropesc?” Nici de rabdat nu era chip, asa ca mai pe pitici, ies afara unde sunt intimpinat de ciinele gazdei, care in semn de inalta pretuire, se apuca sa se gudure printre picioarele mele. “Stai javra, ai viermi in cur? Poate ma pis pe tine?” Deja nu se mai putea ajunge pina-n fundu’ curtii, din cauza presiunii si a beznei. E si atunci, abandonind pudoarea si bunele maniere am pus-o direct pe straturile de muscate. Ma simteam descatusat si nici nu-mi mai pasa ca Azorica dantuia, ca proasta, prin jetul dedicat inflorescentelor. Dupa ce l-am facut leoarca, m-am retras, usor ca fulgul, sa-mi continui somnul. Dar vai, nenorocita de vezica se pare ca dormea dupa alt fus orar, caci mi-a mai intrerupt, in mod brutal, inca de vreo doua ori, somnul meu cu somni si stiuci. Astfel, am fost in masura sa completez dusul administrat lui Azor, caruia apa termala se pare ca-i facea bine la reomatisme.

Se crapa de ziua. Reusesc sa deschid ochii in boscorodelile lui Dan care era deja echipat. Imi beau in fuga borsul de peste, tavalit prin cafea, si plecam, nu inainte de-a mai lua, inca odata, grinda de la intrare in cap. El pe o carare, eu pe mai multe, timpit fiind de nesomn si de grinda. Iar ajungem la locul cu pricina si iar isi baga rima la scaldat. Eu trec din nou in posesia linguritei si incep lansarile. Si dai, si dai, si da-i in gitu ma-sii de pesti, ca prea sunt nenorociti, pina la urma! Pai lingurita aia arata de-as fi pus-o in tigaie la prajit, numai labele de submersibili o ignorau. Ce-or fi vrut sa le dau sa suga? Si daca nu i-as fi vazut, as mai zice, dar dihaniile dracu colcaiau, scotindu-si spinarile din apa si pe noi din minti si din rabdari.

Incepea deja sa se insereze si noi, peste, canci. E si atunci, mi-am propus sa le arat ce inseamna “bataia pestelui”. Am strins frumusel o gramada de cataroaie, si am inceput sa-i iau la pietre pe sugatori, ignorind pasaju’ ala din Biblie, care prevede clar cine are dreptul sa puna mina pe piatra si cine nu. Dupa ce m-am linistit de nu-mi mai simteam umarul, neobisnuit fiind cu astfel de miscari, am plecat usor pe cararile pe care venisem si cu aceiasi traista goala. Aratam de parca veneam de la funeralii, nu de la pescuit. De uscaturile de pe fringhie nu m-am mai atins, asa ca i-am mai tras o mamaliga cu un fel de boritura de catel, pe care gazda ne-a servit-o de tocanita. Nici acum nu-s convins ca nu fusese pregatita de Azor, doar ca sa se razbune.

A doua zi,  pe la prinz, trebuia sa luam autobuzul, ala in care praful era mai gros decit pe drum, care sa ne duca la gara lu’ peste prajit. Dar Dan, al carui orgoliu era grav avariat, zice „bai, numai din cauza ta n-am prins nimic, mi-ai purtat ghinion, sa te fut!” Asta, in cazul lui, devenise de fapt un laitmotiv. Asa ca i-am replicat si eu „ti-am purtat-o pe ma-ta-n lanseta, nu vezi c-ai dat in mintea pestilor, dobitocule?”  „Ma duc sa mai incerc, dar singur” zice, sperind ca in felul asta va scapa de blestem. „Du-te, campionule, poate rima de azi va avea mai mult noroc in valurile Dunarii. Si daca-l intilnesti pe Ivanovich, saluta-l din partea mea”

In concluzie s-a dus singur, pentru fo citeva ore, s-o puna de vrun monstru. Eu am ramas cu boala aia de gazda, cu fata ei de guvid uscat, si pina s-a intors asta, pe la unspe, ne-am facut zdrente, si eu si ea, cu vodka pe care i-o adusesem. Dupa atita vodka, deja incepuse sa-mi fie simpatica.

Evident ca Danut prinsese fix maciuca, asa ca a extrapolat textul cu ghinionul zicind ca  ghinionul se pune chiar daca eu am ramas la „tabara”. “Bai proasta pulii, da’ ce-oi vrea, sa fug din tara ca sa prinzi si tu un caras? Ia-l pe-al meu, dar sa nu te mai aud vaicarindu-te ca fata mare la primul ciclu?” Gazda a ris, el, nu. Carasu nu l-a vrut, dar s-a linistit intrucitva pina cind l-am intrebat, aratind spre mumiile alea de hamsi pe care i le daduse „guvida” pentru a-i compensa ghinionul, „auzi ba, da’ monstrii astia pe care i-ai pescuit de pe sfoara, cum cacat ii transportam, ca ne trebuie frigorifica?” Nu stiu de ce, dar n-a gustat gluma, desi gazda incepuse sa se tavaleasca pe presuri. Din acel moment, a tacut ca pestele pina-n Bucuresti. Sucker!

Valurile Dunarii 1

“Nu vin bai la discoteca, azi e zi de canasta”. Inchid telefonul si-o zbughesc pe usa, ca eram intirziat. Perechea mea, Dan, ma astepta in spume si cind m-a vazut, a explodat ca o sticla de sampanie agitata. Nu era baiat rau, dar avea si el scurtcircuitele lui, ca noi toti, dealtfel. Stiu ca “perechea” v-a dus cu gindul la o imperechere dosnica si josnica, dar nu de asta era vorba. Jucam impreuna canasta pe bani si ne intelegeam destul de bine. Binele asta presupunea si ceva dumnezei, morti si organe genitale, dulcegarii cu care ne gratulam reciproc cind calcam in stracini si dadeam “pachetul”. Canasta pe care o jucam noi, era cu trei perechi de carti si era mult mai palpitanta decit cea traditionala. Asta, pe linga faptul c-o jucam numai pe bani.

In fine, reuseste cu greu sa-si repuna circuitul in stare de functionare si ne indreptam spre locul faptei, de la care plecam cu vreo cinci sute cistig. Sigur ca ne-am si pizduit putin in timpul jocului, dar vezi ca si pizduielile astea isi aveau rostul lor, ne motivau. E si uite asa satisfacuti cum eram, incep a ne veni idei. “Ce-ar fi sa-i futem un pescuit?” Eu, care la viata mea, numai pescuit nu futusem, zic, “sigur ba, de ce nu?”. Dar mai tirziu am aflat ca pescuitul nu va avea loc la Strandul Studentesc, ci pe unde si-a-ntarcat dracu copiii. “Pai de ce bai, nesanatosule, tocmai acolo?” “De ce, de ne ce. Pen-ca acolo si aerul miroase-a peste. D-aia!” Avea asta, asa un talent de-a ma convinge, fi-i-ar biocurentii-ai dracu, ca sa mor de nu ma baga citeodata la idei.

A doua zi ma trezesc la trei dimineata, ca aia care prezinta stirile de la ora sase. Ne-ntilnim in gara si mai sa nu-l recunosc. Asta numai in ochi nu-si atirnase ceva, in rest era ca pomul de Craciun. Luam trenul. Un junghi de personal cu care ajungem in multe ore la Cernavoda, de unde nu mai stiu ce draci am luat si iar am luat, pina am ajuns in mortii ma-sii. Nici vagauna aia de sat nu mai stiu cum se numea, dar am bagat de seama ca era cunoscuta in lumea pescarilor.

Evident ca se facuse deja noapte, cind reusim sa batem la o poarta, cu gura, acompaniati de latraturile inversunate ale prietenilor omului, care numai a prieteni nu ne sunau in urechi. In fine, Dan se cunostea cu gazda si dupa ce i-am donat ratia de vodka, am fost primiti intr-o casa unde dupa ce am dat cu capul de pragul de sus de m-a secat la ficati, am cazut ca lemnul pe-o chestie careia-i spuneau pat si care era la fel de tare, ca pragul de care tocmai ma lovisem. Si daca tot suntem la capitolul, cherestea, sa mai spun ca tot ca lemnul m-am si trezit a doua zi, intr-un miros imputit de vodka si peste, de m-a luat debordatul si-am iesit din casa ca sa nu-i fac gazdei vreo bucurie pe cirpele intinse cu grija pe podea. Cirpe multe si la fel cu cele de pe jos, erau insirate si pe pereti, ca nici nu stiai pe unde s-o iei. Eu am luat-o pe alea de pe jos, dar dupa vreo doua zile, cind Dan se urca pe pereti de oftica, mi-am dat seama ca si alea atirnate isi aveau rostul lor.

Mai apoi, cu chiu cu vai, reusesc sa dau pe git o cafea care avea un pronuntat gust de biban. Cred ca daca-mi dadea si-un ardei iute la ea, n-as fi refuzat. In graba, mai apucam c-o mina o bucata de mamaliga rece si ceva brinza si plini de-o incredere nefondata, plecam in mare viteza ca nu cumva sa pierdem “bataia pestelui”, bataie pe care aveam sa i-o administrez eu, dar a doua zi.

E si uite asa, mai cu brinza, mai cu mamaliga, ajungem la locul macelului. Va spun sincer, ma simteam ca un Huckleberry Finn reactualizat, printre salciile de pe malul apei. “Bai, tu dai la lingurita si eu, la stationara” Am acceptat, nestiind ce draci vorbeste ala si ce vrea de la mine cu tacimurile lui. Mi-a explicat el cam cum si ce trebuia sa fac si m-a lasat de capul meu, ducindu-se amonte, vreo treizeci de metrii, ca sa nu-i sperii pestii. La prima aruncare, am pus ligurita, frumusel, tocmai sus in craci, de unde cred ca s-a mai dat jos cind a cazut craca. Evident ca Dan a facut din nou spume la orificiu, ca detergentii vest europeni, bagindu-si-o-n toti pestii, inclusiv in cei rapitori si blestemind cu patima initiativa de-a ma lua cu el la pescuit.

Dupa vreo ora reusim sa ne linistim. Mai mult el, ca eu incepusem sa fac scurta la mina de atita aruncat si mulinat. Cert e ca pina seara, singurele capturi au fost cracile mele de dimineata.  Catraniti, stringem catrafusele si ne intoarcem la casa cu presuri, avind vie in suflet speranta ca a doua zi o vom pune de-o saramura. Gazda, cind ne vede venind cu traista goala, ne trinteste un castron cu hamsii sarate si prafuite, scoase proaspat de pe sfoara si ne baga si-o mamaliga, de ne-am facut cimpoi. In zece minute am stins saraturile alea si-am dat pe git si vreo doua pahare cu vodka.

„Hai noapte buna!”

„Sa ma fut!”

„Bine, dar sa nu-i stropesti presurile!”

Viet n-am

N-am fost la Vietnam pâna acum si n-o sa ma duc nici de-acum încolo. Nu ca n-or avea si ei mausolee de vizitat, dar n-au decât sa le păstreze pentru alții. Eu sunt mulțumit cu Vietnamul televizat.

Ce pot spune, vizionând niște reality shows, e ca ăștia sunt plini de bambus si motorete. E adevărat ca si Roma e plina de scutere, dar la Vietnam e o junglă de motorete. Ce le-o place zgomotul intre picioare, nu știu, ca eu va spun sincer, as prefera sa merg pe jos. Așa cum merg si tipezele acestor clipuri.

Poveștile sunt multe si similare, așa ca daca vezi una, le cam vezi pe toate. Dar din cite-mi spunea Mei, adică vietnameza care ne tunde, ne pedichiurează si masează, fetele astea fac o grămadă de bani. Unele au site-urile lor si zeci de mii de urmăritori. Si mi se pare normal la cita munca depun. Ca nu fac ele totul, e clar, ca doar e o echipa întreagă care le filmează si ajută, dar chiar si atât cit fac, e peste poate. Eu cred că as behăii ca oaia la montă.

Deci, s-o luam da capo. O gagica, in general cu țâțe mari si decolteu generos, se duce-ntr-un coclau si se apuca să-si construiască o casă din bambus. Sincer va spun, m-am îndrăgostit de bambusul ala, la cit e de util si versatil. In show-ul la care mă uit e vorba de o casă plutitoare, altele sau majoritatea sunt pe pământ. Si pentru a nu muri de foame, domnișoara pescuiește. Si nu vă spun ce dexteritate are la confecționat tot felul de coșuri capcană cu care-i prinde pe submersibili. Iar coșurile le confecționează din … bambus. E o munca de chinez, dar când ti-e foame probabil ca oricine ar face-o. Iar peștii prinși, cu care eu mi-as trage si vreo duzina de poze, ii vinde-n fata unui magazin sătesc sau intermediarilor care vin cu bărci lungi si ciudate să-i cumpere prada.

E si in felul asta face bani cu care-si cumpăra tot felul de năvoade si alte ustensile de pescuit. Pe lingă pescuit, fata mai baga si cite un cules. Si îmi imaginez ca recoltele sunt sălbatice, ca n-am văzut sa fie vreo casa prin apropiere. Iar ce culege, vinde. Bine, mai si mănâncă, dar in general le prăduiește. Ce-as vrea sa subliniez e ca ăștia mănâncă orice nu-i otrăvește si ce pot mesteca. Totul e păpică.

Ce culege? Pai culege muguri de … bambus, nuci de cocos, mandarine, banane, mango, rădăcinoase de toate felurile si verdeața de si mai multe feluri. Si uite așa, tipeza s-a șmecherit si si-a tras si panou cu celule fotoelectrice pentru a-si lumina serile si a nu se culca odată cu rațele. Că am uitat să spun, tot plutitor, si-a făcut si-un țarc unde creste rate pe care le hrănește cu tulpina de bananier, tocata mărunt si amestecată cu niscai prafuri. Pe lingă țarc si-a mai făcut si doua parcele plutitoare in care a adus pământ si cultivă gulii, castraveți si ceva verdețuri. Când va trece la alte culturi, v-anunț.

Dar ce m-a dat, literalmente, pe spate, e vâslitul cu picioarele. Voi poate ați mai auzit sau văzut, dar eu văd pentru prima dată. Si vreau să spun că toată lumea care mai apare pe lacul ăla, si n-au motor la barcă, tot cu picioarele o ard. Si dacă stai să te gândești, e mult mai ușor așa, întrucât avem mai multa forță in picioare si nici nu obosești ca atunci când te dai Patzaichin. Că e mai puțin elegantă crăceala aia, e adevărat, dar in pustietatea aia eleganta e cam ultimul lucru la care te-ai putea gândi.

O alta particularitate e statul pe vine. Nu știu cum dracu fac, dar eu am încercat si nu-i chip sa reușesc. Ca ăștia când. stau pe vine nu stau pe vârfuri. Nu, toata talpa e pe pământ. E, eu in poziția asta vin pe spate. Nu știu cum fac sa-si poziționeze centrul de greutate, dar pot să spun că tot ce execută e pe vine. Si când vând cite ceva, produsele sunt pe pământ, nu pe tarabă iar ele stau pe vine. Tot pe vine stau si cumpărătorii. Mă gândesc c-or avea wc-uri turcești si de aici deprinderea. Cred ca la arabi e la fel de populara poziția asta de ghemotoc.

Un alt lucru pe care am uitat sa-l menționez e ca fata si-a făcut si barca si tot din bambus. Adică scheletul e din bambus si pe asta la căptușit in & out cu ciment. Da, cu ciment. Si eu m-am mirat, dar daca plutește, de ce nu? Pe lângă asta si-a făcut pat, masă, scaune pe care n-am văzut-o stând, dulap, acvarii in podeaua prispei, ca-n Bali, dar cu plasa pentru a nu-i fugi peștii ăia colorați pe care cred că-i tine pentru amuzamentul propriu.

O curiozitate ar fi si faptul ca n-are ferestre. Practic e ca afara, dar cu acoperiș. Si o alta curiozitate, n-am văzut țânțari si muște. Cum dracu? Adică muște am văzut când se duce sa-si vândă marfa-n piață, dar cum de nu sunt pe balta? Ca doar casa e lângă mal, nu in mijlocul oceanului.

E foarte adevărat că episoadele sunt asemănătoare, dar metodele de pescuit si ceea ce pescuiește, diferă. Crapi, țipari, somni, scoici, melci, shrimp, crabi, țestoase, raci. Iar de prins, ii prinde ba cu undita, ba cu năvoade si coșuri de toate felurile. Un mod de viată interesant de privit, dar la care n-as pune botul.