Care viitor?

Dupa cum stie toata lumea, inclusiv CIA, FBI, Mossad si MI6, relatia pe care o am cu religia e cam ca cea dintre draci si tamiie. Cu toate astea, faptul ca nu ling icoane, nu-i inchin ode Barosanului, nu pun pret pe moaste si nu ma autoflagelez pe Via Dolorosa, nu-nseamna ca mi-am pierdut uzul ratiunii. Nu, p-ala inca il mai am. Si pentru ca-l am, il si folosesc. Numai ca ratiunea mea nu coincide cu cea a capeteniilor actuale, care desi se declara religiosi, n-au niciun Dumnezeu.

Acum aflu ca la Olimpiada recent incheiata, se daduse ordin sa nu se azmestice religia in ecuatia sportista, ceea ce consider a fi de bun simt. Si mai aflu din ziarele romanesti ca un judoka sirb, campion mondial si dracu sa-l ia, si-a luat o interdictie de 5 luni pentru ca si-a permis sa-si faca semnul crucii inainte si dupa meci. Ca acel semn mi se pare o inutilitate si-o aberatie, e foarte adevarat, dar cu toate astea nu inteleg motivul pentru care trebuie sa fie interzis un gest, atita timp cit dai liber unei garderobe ridicole sa se afiseze pina si pe terenurile olimpice. Garderoba care are legaturi foarte strinse cu o alta religie.

Ca eu, desi nu inteleg, pot totusi sa accept ca acel semn al crucii e ofensator pentru un musulman. Dar oare imbrobodelile alea retardate nu sunt ofensatoare, la rindul lor, pentru crestinatate, in special si pentru civilizatie, in general? Oare cind vorbim de respect si de toleranta, n-ar trebui sa vorbim si de reciprocitate?

Si daca e vorba de-a respecta doar musulmania, cum de bulangiilor li s-a permis, in cadrul aceleiasi Olimpiade, sa-si fluture curcubeul, cind bulangeala e condamnata si executata de religia respectiva? Adica grija exacerbata fata de musulmani nu include si interzicerea curcubeelor?

Si pentru ca, in general, cacatul are si-un mot, sa mai spun ca aceste anomalii politico-sportiste si rasiste sunt impuse chiar de crestini, ceea ce e de risul lui Apolo, Sappho si Mahomed. Privit din afara, adica din fotoliul de ateu, crestinismul pare c-a devenit o coarda traseista abuzata si umilita de toate leprele politice. Si daca va continua sa se puna capra si sa-ntoarca si celalalt obraz, in loc sa se razvrateasca, asa cum fac bulangii si musulmanii, cred ca va avea parte doar de trecut, nu si de viitor.

Imaginea-i apartine lui google

S-a firsit Propaganda Olimpica

N-am urmarit ceremonia de inchidere si nici n-am s-o caut pe youtube. Sila produsa de organizarea acestei propagande scirboase mi-ar cauza sanatatii, si asa subrezita de ceremonia de deschidere. Oricum, am inteles ca aceasta Olimpiada sau ce-o fi fost ea, va intra in Cartea Recordurilor Medicale ca urmare a numeroaselor afectiuni testiculare in competitiile feminine.

Dar pentru ca finalul sa fie apoteotic, Federatia Olimpica Americana aminteste judecatorilor de la TAS ca legile si regulile care sunt obligatorii pentru toti ceilalti, sunt facultative pentru americanii lor. De fapt „elita” democrata, care detine puterea in tara de la miazanoapte, combate orice decizie judecatoreasca, fie ca e luata de International Criminal Court, de Supreme Court, de TAS si de oricare alta instanta judecatoreasca. Totusi, e de retinut ca aceeasi elita combate numai hotaririle care-i sunt potrivnice. Pentru cele in favoare, ii sustine pe judecatori cu arma-n mina si cu glont pe teava. Dar na, vorba filmului „This is America”. N-ai ce-i face daca n-ai arsenale militare care sa-i sperie. Iar daca ai, isi trimit argatii sa se cotonogeasca cu tine.

In fine, marele noroc al acestei Olimpiade Propagandistice au fost sportivii. Nu toti. Pe femeile barbat le-as trece la „asa, nu”. Mai mult, as propune ca transgenderilor sa li se aloce un spatiu numai al lor in cadrul Jocurilor Paralimpice. In fine, sa fie la ei, acolo, dar toti ceilalti au salvat, intrucitva, reputatia de olimpism a acestei farse politice. Asta cu toate ca au trebuit sa traiasca in conditii demne de un Ev Mediu Vegan.

Spuneam ca n-am vazut inchiderea si n-am vazut-o, dar am citit cum scientologicul si antologicul Tom s-a scoborit din vazduh ca un fel de Hristos tras de sfori, ca sa nu stiu ce sa execute, ca am renuntat la articol din motive de sanatate, dupa cum va spuneam. Adicatelea, organizarea asta s-a vrut total anticrestina, da capo al fine. Bag sama ca astia au o boala pe Hristos si povestile nemuritoare ale crestinatatii, mai ceva ca ovreii anului 1.

Timpeala organizatorilor a atins apogeul si in privinta hranei, conditiilor de cazare si transport care desi inumane, au fost totusi in concordanta cu directivele trasate de globalismul schwabian si politica de dezumanizare a acestuia.

Sarind, ca lacusta, de la o timpenie la un timpit, as aminti de interviul luat Mortului, in care decedatul mental a mintit mai mult decit poate minti un om, cit de cit normal. Una din enormitatile enuntate fiind aceea ca Trump reprezinta un pericol pentru securitatea Americii. Adica el, Mortul, baga zeci de milioane de „who knows who” in tara, aduce lumea in pragul unui razboi mondial, dar Trump, ala care a securizat US si care indeamna la tratative, e un pericol pentru securitatea aceluiasi US. Daca cineva cu mintea intreaga poate gasi vreo logica in afirmatiile Mortului, e rugat sa le expuna. Repet, cu mintea intreaga, nu obsedati si trumpofobi. Iar ce-i interzisi pe acest blog si care sunt in numar de … unul, ar face bine sa nu-mi mai trimita zeci de comentarii. Daca are ceva de spus, s-o faca in gind sau pe blogul Renatei si asta pentru ca, din cite vad, lada de gunoi a acestui blog nu e capabila sa-i vindece afectiunea.

De la olimpism la bulangism

Parafrazind un cintecel al lui Nicolae Nitescu, as spune ca „Lumea a inebunit,/ Cred ca da, cred ca da / S-a timpit si bulangit, / Cred ca da, cred ca da”

Dupa ce Macronii si-au batut joc de deschiderea Olimpiadei si de oamenii intregi la cap si la trup, schimbind simbolul Parisului din Eiffel in Poponel, Comitetul Olimpic International a decis ca bulangeala nu e completa. Si din acest motiv a decis ca masculii transgenderi sa poata participa in competitiile feminine. Iar eu, open minded, dupa cum ma stiti, n-as avea nimic impotriva, doar ca i-as supune unui test preliminar. Le-as da cite un sut in oua. Daca vor face cea mai mica grimasa, le-as da si un sut in cur si i-as trimite acasa. Dar daca voi vedea ca nu reactioneaza de niciun fel, i-as desemna security eunuchs la competitiile feminine.

Dar sa fim intelesi, nu le-as permite acestor „contra naturii” sa participe in acele competitii. Nu stiu voua, dar mie mi se pare o mirsavie de un misoginism exceptional acest olimpism reinventat, de tip bulangist. Si ma intreb in sinea mea … cu voce tare, „unde dracu sunt oranizatiile feministe? Unde sunt organizatiile care cica apara drepturile omului?” Sau femeile nu mai sunt considerate oameni? Ca doar asa poti lasa o bestie sa le macelareasca, atit fizic, cit si mental, doar pentru ca i se scoala lui ca nu mai e mascul.

Anormalii si anomaliile sunt la mare pret in societatea de astazi. Normalitatea a devenit condamnabila si poate ca, nu peste mult timp, va fi si interzisa. Tot asa cum bulangismul e penalizat grav in tarile musulmane. E adevarat ca mai sunt tari unde e tratat ca orice alta anomalie, fara a-l baga pe git normalilor, dar asta numai acolo unde capeteniile inca mai judeca cu capul de pe umeri, nu cu cel dintre picioare.

Daca m-ati intreba pe mine, desi ati face-o pe propria raspundere, ati afla ca eu as aresta factorii care au luat aceste decizii inumane. Iar ca pedeapsa i-as baga in inchisorile cu cele mai virile „gorile” ca sa vada ce insemna sa fii „fetita” la cheremul testosteronului masculin.

Lui Macron, un Bonaparte prost la toate, i-as rezerva o alta pedepsa. L-as da pe mina lui Putin. Ba nu. Pe mina lui Medvedev, ca ala e necrutator.

Vocea ateistului, adevar graieste

Dupa cum se vede cu ochiul liber, crestinismul e pe cale de disparitie. Motiv pentru care ar trebui aparat prin lege. Ca asa se procedeaza cu orice tinde sa dispara. Numai ca legea fiind facuta de capeteniile apocalipsei, e cam clar ca ceea ce numim crestinism va muri incet, duios si fara luminare. Si pentru a-i accelera disparitia, e posibil ca vatamatii la creieri sa-l interzica, pentru ca, dupa cum spunea Lesnea, „Islamul e-n toate, in cele ce sunt si-n cele ce miine vor ride la soare”.

Ati urmarit spectacolul de deschidere al Olimpiadei de la Paris? Da? Ei bine, eu, nu. Dar am urmarit pe youtube rezumate extrem de interesante de la acest eveniment bulangisto-macabru. Macabru pe alocuri, dar de-o corectitudine politica exemplara si extrem de gretoasa. Eu l-as fi intitulat „Hai sa ne futem in cur!”

In primul rind as vrea sa remarc ca am perfecta dreptate cind spun ca actualele capetenii ale vestului sunt si ale apocalipsei. Acel cal de tabla si calaretul lui imbracat tot in tabla, erau sugestia cea mai clara a calaretilor apocalipsei. E adevarat ca steagul olimpic pe care-l purta ca mantie constituia o inadvertenta, dar asta denota dorinta de-a inocula prostimii faptul ca apocalipsa e aducatoare de concordie. Si nu sunt putini cei ce cred aceasta aberatie

Dar marea demonstratie de jigodism si de lupta impotriva crestinismului si a bunului simt a fost „Cina cea de taina” in versiune bulangista. Ceva mai oribil nu mi-a fost dat sa vad, cu exceptia „Pride” parades. Poate ca daca era conceputa cu sportivi celebri, nu m-ar fi deranjat, dar asa, mi s-a parut de un prost gust unic si exceptional. Si nu ma mira ca poponari ca Macron si Trudeau au apreciat aceasta scena scabroasa, ca si intreaga pleiada de capetenii ale apocalipsei, ca pentru ei valorile sunt bulversate. Adica cu curu-n sus.

Dar spectacolul, cum spuneam, a avut si accente macabre, tinind cont ca Macronul poate fi considerat necrofil, daca observam cu cine face fut. Imaginea decapitatei Maria Antoaneta cu capul in mina, a fost o amintire placuta a intrigilor, inscenarilor si ghilotinarilor publice atit de savurate de francezi.

Ce-a mai fost de semnalat, e faptul ca Franta a reusit sa implineasca visul lui Kim Jong Un, pe care el, de capul lui, n-ar fi reusit nici in trei vieti. Cred ca numirea ambelor delegatii ca fiind ale Koreii de Nord i-a produs butoiasului atomic orgasme nebanuite.

De fapt dupa acest spectacol inedit prin grandoare, bulangism si blasfemie, Franta a fost nevoita sa-si ceara scuze si sa dea explicatii publice pe care nu le-a crezut nimeni.

Si asta nu e tot, caci dintr-o grija parinteasca fata de mediul inconjurator, Macroul le-a taiat sportivilor aerul conditionat si-n camere si-n mijloacele de transport, le-a oferit mobilier din carton presat si le-a dat apa cu tiriita. De fapt gurile rele spun ca nici carnita nu le da, pentru a-i dezvata de aceste apucaturi barbare, mai ales ca respectivele carnuri provin din animale care ne produc gauri in atmosfera cu basinile lor. Chestie inacceptabila intr-o tara civilizata in care strazi intregi de musulmani stau in genunchi pe presulete si cu curul in sus. Mai mult. Cita faina de gindaci or fi mincat saracii sportivi, numai DGSE ne poate spune, desi n-o va face.

In concluzie, Franta si Macroul ei s-au facut din nou de tot cacatul. Si pentru ca lumea sa nu fie confuzata, necrofilul a declarat plin de mindrie bulangista: „This is France!” No shit, bro!

Cine nu s-a facut de ris si ne-a umplut de bucurie si mindrie, pina una-alta, a fost David Popovici, noul Campion Olimpic in proba de 200m liber. Un sincer „Bravo!” si mult succes pe mai departe, atit lui, cit si celorlalti sportivi romani.