Povesti nemuritoare. Oare? (8)

In perioada la care ma refer, Mamaia si Mangalia Nord erau pline de straini, artisti, golani si curve. Iar Eforiile si Mangalia Sud, de localnici si sindicalisti. Unde sa ne ducem, ca golanii si curvele inca nu-si facusera sindicat? Ei si atunci, pe cale de consecinta, am ars-o-n Jupiter, la Scoica. De ce la Scoica? Pai in primul rind datorita asocierii titulaturii cu anumite organe obsesiv de tentante si mai apoi datorita pozitionarii strategice, chiar la intrarea in campingul care gemea de poloneze si „scoicile” lor socialiste.

Dar dupa o poloneza, doua, ne-am cam saturat de amorul asta de coliba, cu fomiste est-europene care te sugeau … si de bani. Asa ca ne-am prezentat la Mihai. Asta, fost coleg de scoala primara, era receptioner in Venus, la bungalow-uri.

„Ce ai bah aici?”
„Ieri mi-a intrat grup de olandeze”
„Bune?”
„Sincer sa fiu, nu le-am incercat pe toate. Bai nesanatosilor, lasati dracu fitele, luati un bungalow si ne intilnim la piscina”

Nu eram noi foarte incintati de ce vazusem, dar acum ce s-o mai zbatem si de ce anume, ca pruni nu erau prin imprejurimi. Ne instalam, ne dusam si ne intoarcem la piscina hotelului unde ne intilnim cu Mihai.

Dintre toti colegii, pe care i-am avut in generala, asta-i singurul pe care nu-l voi uita niciodata. In clasa a patra, eram prin Drumul Taberei, la scoala Generala #164, iar asta-mi era coleg de clasa. In timpul unei ore, se ridica din banca si zice „tovarasa invatatoare trebuie sa ies afara” „de ce Mihai?” ”s-a pisat pe el, tovarasa” urla colega lui de banca, in asa hal de tare, incit n-avea cum sa le scape nici alora din clasele alaturate. Evident ca s-a ris cu lacrimi, mai ales ca eram niste gaozari care rideau din orice si mai ales ca Tunaru, colega lui, era timpita cu certificat, eliberat de noi toti. Dar lasind certificatul, Mihai chiar se pisase pe el.

Dar sa revin la Litoral. E si cum stateam noi la filat, o vad pe una care citea, intinsa pe un chaise longue.
„Cine-i bah foca aia?”
„Nu stiu exact, dar e din grupul asta nou”

Ma rog, plecam spre Neptun. Nu apucam sa coborim de la piscina, ca ne acosteaza un olandez, beat, p#l@. Indruga el ceva, despre niste fetite pe care i le-am putea furniza contra cost si ne flutura o caramida de guldeni pe la nas. E adevarat ca fete interesate in fut contra cost am fi stiut noi, dar erau toate in Neptun, iar asta, in halul in care arata, sigur nu era transportabil. I-am promis ceva „scoici” pentru a doua zi si-am ras-o.

A doua zi, ne prezentam la piscina, pe dupa prinz, cind ne-am trezit. Si ce sa vezi, doamna cu cartea era iarasi in lecturi. Ma duc la ea.
„Hi, how are you?”
„Hi, … reading”
„Really? Interesting! And what are you reading?”
„A book”
Aoleu, e figuranta! Exact ce nu-mi doream!
„Any pictures?” zic, ca s-o provoc.
„Do I look that young” si ride.
Aha, se leaga. .
„Well, I don’t know, but last time when I was reading Kama Sutra, it was full of pictures and I’m quite sure those ones were not for kids” mai zic.

Norcul meu a fost ca auzise de Kama Sutra, altfel toata vrajeala s-ar fi scurs duios in piscina, fara vreun efect asupra „Focii”. Asa insa, a ris in continuare, aratindu-mi cartea pentru a ma convinge ca n-are-a face cu pozitiile XXX. In fine, apare si Mihai cu Lou si cind fata a vazut ca eram prieten cu receptionerul, a capatat mai multa incredere si a devenit subit, volubila si sociabila. Pleaca astia si ne lasa singurei. Foca & me. Asta i-a fost numele pina la sfirsitul vacantei, ea convinsa fiind ca-i vorba de-o dragalasenie.

Bun, si veti spune „da bah, ai futut o olandeza, mare cacat!” Pai stati, ca asta nu-i tot, ca fata era casatorita. „Ei si? Parc-ar fi prima” Pai nu, dar vedeti voi, sotul era si el la piscina, dar pe partea opusa. „Pai zii asa, c-acum devine interesant. Si?”

Si cum stateam eu cu ea facind schedule-ul pentru seara respectiva, apare olandezul caruia-i promisesem fetite. Croncaneste ceva cu Foca, dupa care ma intreaba daca am adus ce i-am promis. Io-te-al dracu Redlightdistrict, beat, beat, da’ de pizdulice n-a uitat. Ma rog, il aburesc putin si-i reinprospatez promisiunea din ajun, cu ceva fierbinte pentru a doua zi.

Dupa ce pleaca „clientul”, ma intreaba Foca,
„Did you already meet my husband?”
Aaaa? Cum vine asta? Si-o intreb
„What? How is this stuff working?”
La care ea cu o nonsalanta care m-a dezarmat si dezbracat in acelasi timp,
„It’s just vacation fun”

Bravos Georgeto! P-asta n-o mai stiam, iar acum ca am aflat-o, sunt mai confuzat ca oricind asupra semnificatiei casniciei in Tarile de Jos.

Si uite asa, am ars-o noi in prezenta sotului, chestie care pe mine, cel putin la inceput, ma intriga si excita mai mult decit Foca in sine. Mai apoi am devenit chiar amici. Mai ramasese sa discutam evolutiile sotiei, in rest nu prea mai existau subiecte nedezbatute. Dar nu numai atit, fata a luat si o camera separata la hotel, doar pentru noi doi. Stiu, nu pare credibil, dar nici nu intentionez sa conving pe cineva, ca nu-s vreun Bolojan. Ca daca n-as fi fost cu Lu, sigur s-ar fi mutat ea la mine.

Evident ca a doua zi, mai mult dintr-un sentiment de compasiune, i-am prezentat betivului o „colega” de Litoral, pentru a-si alina hormonii care-i naclaisera creierii si palma dreapta! Si pe care a cazat-o la el in camera din care-i plecase sotia. S-a dovedit ca baiatul nu era nici impotent si era si foarte culant, asta spre surprinderea noastra definitiva. Cam ce mi-a facut mie Foca, n-am cum sa va povestesc deoarece fara exemplificari n-ati intelege. Si uite cum mergeam la restaurant in 6, ca si Lu isi gasise o foca.

Offf, ca bine mai era pe vremea lui Ceasca!
A propos, era si-un banc in sensul asta.
In tramvai un batrinel cu capu-n geam: „Bai, ca bine mai era pe vremea lui Antonescu!” Lumea incepe sa-si dea coate si sa se retraga cit mai departe de batrin. Asta, din nou: „Bai, ca bine mai era pe vremea lui Antonescu!” Un militian care era in tramvai il aresteaza si-l duce la sectie. „Ia zi mosule de ce era asa bine pe vremea raposatului?” „Pai tata, eram tinar si aveam o p#l@ …!” „Pai da, dar mincai mamaliga cu ceapa” „Asa e, dar ceapa o spargeam cu p#l@”

Povesti nemuritoare. Oare? (7)

Pe la 4pm, ma trezesc. Aveam ochiul cit farul din Constanta, de la fumul de tigare si de la bautura. Din aceleasi motive toxice, papilele gustative-mi detectasera un gust de dezasimilatie care probabil gresise gaura de evacuare. Fac apelul. Nu raspunde nimeni. Deschid farurile. Andi si Ovi zaceau lati in paturile lor. „Or fi morti? Nu, uite-ai dracu, inca misca! Morti au fost pe la sapte dimineata cind ne-am culcat rupti de … de toate” Arunc, cu greutate, ochii prin camera. Nici o nemtoaica. „Cum bah, parca ati venit cu doua violoniste” „Da bah, au plecat. Le-am dat ciocnire la Amfiteatru, pe la sase”
Noi avind interdictia de la postul trecut, dupa bataia administrata servitorului din Intim, ne-am relocat in Olimp, pentru a nu mai fi nevoiti parintii sa faca drumul pina-n Constanta, pentru a ne pescui.

Si inca un detaliu. Pentru neinitiati, „violoniste” erau nemtoaicele, carora le atribuisem nick-ul asta din motive de vioara, care se afla pe bancnota de 20 de marci, din perioada respectiva. E adevarat ca era si un clarinet, dar sa le numesti „clarinetiste”, ni s-a parut un termen mult prea explicit si n-ar fi fost elegant din partea noastra.

In fine, reusim sa ne dusam, sa ne rexonam, sa ne parfumam, sa intram in toale si s-o radem la rendez-vous. Acolo s-a-ntimplat ca trebuia sa ne intilnim cu unele, dar ajunsi mai devreme si avind o fereastra-n schedule, am agatat o alta. De fapt ea m-a agatat pe mine prin prietena ei, ei fiindu-i … jena. Ce-o fi aia?  E, si cum nu refuz gagici bune, am schimbat cu don’soara vreo doua vrajeli si ceva secretii, dupa care am plecat sa-mi prezinte camera de hotel, urmind sa ma reintilnesc cu ceilalti la restaurant, inainte de discoteca. Si ca sa vezi ciudatenie, jena de mai devreme, nu numai ca-i trecuse, dar acum o podidise tupeul. Ma rog, fac ce fuck cu violonista, ca si asta tot de la Deutschland era, si ma reped, cu foamea-n carotida, spre restaurant, cu tipeza urmind sa ma intilnesc mai pe seara, la discoteca.

„Ai facut-o?” „Bah, ce dracu intrebare-i asta? Doar n-am plecat sa jucam bîza”

Intram in restaurant, in Amfiteatru, ca submarinele, cu periscoapele iesite din orbite. Fete, grupa mare. Locuri libere, canci. Noi, mai mult din instinct, aveam ochii lipiti de toate protuberantele de sex opus. Imprastiau fetele alea niste miresme de-ti intra si limba-n erectie. Realitatea e ca si noi aratam si miroseam, de li se desfaceau piciorele, cind treceam pe linga ele.

„Salut! Cautati o masa libera?” Asta era o frumusete de mascul, brunet, grizonat, inalt, ochi albastru, ten masliniu, dar nu tigan mangalez, si imbracat de paralizie. Noi, cu gindul si ochii-n decoltee, am ramas cam blocati de cucerirea masculina la care nu ne asteptam. Acceptam invitatia si din vorba-n vorba, constatam cu incintare ca tipul era venit, ca si noi, sa-si cunoasca „verisoarele” din apus. Comandam si cind tocmai terminasem sa lucram la snitzel, apare o purie, la fo 40 si, de ne paralizeaza mandibula intr-o pozitie penibila. Se aseaza, fata, linga Mircea, brunetul, si-i baga neica, in mod ostentativ, o ditai limba pe git, de mi-era ca se sufoca, saracu’ baiat. Ne face prezentarile, o intreb daca n-are fo prietena care sa-i semene, zice ca nu, ride si scoate o mare caramida din geanta cu care achita nota de plata, desi n-o rugase nimeni. Ne despartim de Mircea si puria lui, plecind spre discoteca. „Pui de urs” era o discoteca de labagii, dar fiind in imediata vecinatate a hotelului Muntenia, in care stateau nemtoaicele, n-am facut mutre.

Ne intilnim cu ele, Ovi si Andi, cu cele programate c-o seara-nainte, iar eu cu rezolvata si prietenii ei. Ca s-o scurtez, in timp ce ma dansam cu asta, vine unu’ cu muschii-ncordati si-mi zice rizind, ca sa nu se prinda violonista, „dupa dansul asta, o duci la masa si dispari” Mi-am dat seama ca un „de ce?” ar fi fost inutil si riscant. Asa ca l-am asigurat de supunere totala, dupa care-i spun fetei ca-i vizata si o radem, direct de pe ring, pe pitici, afara si direct in hotel. Eu ramin peste noapte la ea, dar in loc sa facem fut, ne-a futut Ovi la cap pina l-am lasat si pe el in camera, ca nu stiu cum si de ce, ramasese solist, fara violonista.

A doua zi ne-ntilnim cu Andi pe plaja de la Belvedere. E si cum stateam noi asa, la unul din barurile de pe plaja, savurind un espresso triplu, numai ce ne trezim inconjurati de-o gasca de muschi, printe care si ala care-mi sugerase s-o sterg din discoteca. Imi reaminteste frumos cum ca nu i-am urmat sfatul si ca daca eu il lasasem cu buza umflata, normal era ca si el sa mi-o umfle acum pe a mea, din considerente de reciprocitate. Ovi, care se urcase cu curul pe o masa inalta de ciment si care avea singurul avantaj ca ne putea privi de sus, zice impaciuitor „bah da’ tu cine, pula mea, esti?” In acel moment, toate pachetele de muschi din dotarea gastii s-au flescait de stupefactie. Artagosul, cred ca-si pierduse graiul sau uitase replica. „Mai bine dati-i drumu’, ca daca ma dau jos, v-ati futut norocul!” zice Ovi impingind perplexitatea la limita suportabilului.

Marele nostru noroc a fost ca, asa, din nisip sau din spumele marii, apare Mircea, ala cu ochiul albastru. „Ce facei baieti? Va cunoasteti?” Pina la urma conflictul e aplanat si suntem invitati la bere. Toti binefacutii aia erau salvamari iar Mircea, de profesie stomatolog in Bucuresti, era seful lor. E si uite asa am trecut razant pe linga o spitalizare iminenta.

Ca o paranteza, Ovi nu era totusi vreun fraier la ciumecarii. Batea de rupea, numai ca in fata grupului de salvamari avea, fix, sansa tobei lu’ Tandarica.

Ce e neagra nu-i si creata 3

Marea si Litoralul ei nu se rezumau doar la gagici, fut si distractii. Nu tovarasi, era si munca si militie si mai ales limbi. Si ma refer in special la limbile vorbite, nu la cele care produc fiori spinali si scurtcircuite craniene. De exemplu „wollen sie wechseln?” si „gehen wir heute nacht in mein zimmer!” erau doua dintre expresiile imperios necesare unui sejour decent printre nordici. Cum de numai atit? Poate pentru ca exprimau, fara echivoc, intentia celui care le formula, fie de-a schimba bani, fie de-a face fut. Daca erau necesare detalii suplimentare, apelai la limba engleza, la italiana si la ce mai prindeai din limba greaca, functie de necesitati si origini.

Afacerile se desfasurau dupa binecunoscuta regula „ca s-o scoti, trebuie ma intii s-o bagi” Dupa ce primeai acceptul tranzactiei prin intermediul intrebarii „wie viel?”  incepea tocmeala si schimbul de bancnote. Apoi, cu teancul de „violonisti”, plecam in cautarea polonezilor sau negroteilor, singurele „case de schimb” la acea data. Pe polonezi ii gaseam in campinguri, ca atit isi permiteau. E si uite asa, plus valoarea acestor schimburi ilegale (legala era considerata numai bisnita facuta de stat, denumita „schimb valutar”) ne asigura un trai decent spre … opulent.

Evident ca operatiunea comporta si-un risc, deloc de neglijat. Dar de cite ori ne invitau prietenii cu ochi albastri la Militia Neptun, nu stiu cum se intimpla ca ne lasau liberi a doua zi, dar fara valuta gasita asupra noastra si fara proces verbal. Dar de, ei erau aparatorii legii, cu drepturi depline de-a o incalca. Numai ca nici noi nu eram timpiti, pastrind la noi sub o suta de marci sau de orice alta valuta pentru tigari, pentru intrarea in Intim sau pentru consumatiile in valuta din Impala.

Dar cum in lumea noatra tot ce are un inceput, are si-un sfirsit, era firesc ca hartuiala sa aibe un punct terminus. O saptamina intreaga ne asteptasera „prietenii” la iesirea din Intim, viitorul Raimbow, in Neptun, si ne condusesera elegant, cu girofaruri, la sectie, pentru declaratii. Cauza era una idioata, ca si noi, de altfel. Venisem pe litoral fara nici un act de identitate. Curcanii ne placeau, ba chiar ne imprietenisem si ne strigam pe nume, dar tineau mortis sa ne salte valuta. Sigur ca aveam si noi povestea pregatita. „Primeam periodic bani de la parinti care veneau la fiecare sfirsit de saptamina in delegatii pe Litoral”. Cum spuneam, in ultima saptamina, noi nestiind ca-i ultima, am tot dat declaratii si-am tot dormit prin aresturi, de incepusem sa ne intrebam de ce mai platim hotelul. Dar de timpiti ce eram, ziua urmatoare, minati de inconstienta, tot in Intim ne duceam sa ne dansam si sa ne gagicarim.

Tocmai dansam cu una. „Papa? Te cauta cineva la intrare”. „Cine „cineva”, bah? Ai vrut sa spui militia si nu-ti gaseai cuvintele-n, mortii ma-tii de ciripitor nenorocit?” Asta era servitorul de la intrare, care avea boala pe noi din cauza de gagici, el fiind mai mangalez. O pocitanie care din profil aducea putin cu Dracu si din fata cu Muma Padurii. Ma duc totusi, ca oricum n-aveam alta alternativa si nici iesire. Numai ca de data asta, in holul de la intrare erau nu mai putin de noua sticleti. Baietii impinsesera ridicolul la extrem, ca altfel si-ar fi pierdut calitatea de penibili. Andi si Ovi purtau deja bratarile la miini. Imi ataseaza tovarasii si mie o pereche si ne scot pe toti trei din discoteca ca pe ultimii criminali. Toata discoteca ramasese consternata, numai servitorul ridea multumit ca ne daduse-n primire. Cu ce? Cu nimic, practic. Un informator jegos, care avea sa regrete rinjetul ala idiot de curva proasta cu dinti stricati.

Intre timp suntem dusi la acelasi „hotel” unde innoptasem toata saptamina. Am incercat noi sa aflam ce se intimpla, dar in afara de un „nimic, bah” linistitor, n-am primit alt raspuns. Noi cam stiam, de la alti colegi de discoteca, ce va urma, asa ca in loc sa dormim pe mese, ne-am pregatit textul declaratiei. Stiam ca vor incerca sa ne bage cine stie ce nenorociri nerezolvate pe git, asa ca am cazut de acord asupra pozitiei pe care-o vom lua, indiferent de „tratament”.

A doua zi a inceput interogatoriul si bineinteles ca au inceput cu vrajeli de genul „bah, ceilailalti au recunoscut” si-mi punea o lista-n fata de mi se facea parul maciuca doar parcurgind-o. Pina la urma s-au lamurit ca n-o sa le inghitim cacaturile pe care, din impotenta mentala si profesionala, nu fusesera in stare sa le rezolve. Asa ca, aduc o dubita si ne trimit pachet la Constanta. Acolo asteptam pret de o zi intr-o sala de asteptare. Ne-au adus de mincare, ieseam la fumat, dar drumu’ nu ne-au dat si nici nu ne-au spus ce asteptam sau pe cine. Comportamentul lor civilizat ne-a umplut de mirare, nereusind sa-i intelegem rostul.

La un moment dat, in sala e adus cu catuse la miini un jegos despre care aflam ca a spart un magazin. Un militian trece pe linga noi si ne arunca amical „uite, din cauza astoara v-au inhatat si pe voi” „Hopa!” ne zicem. „Deci si-au dat seama ca tot tam-tamul la care ne-au supus a fost un abuz. Pai si atunci ce dracu mai asteptam aici?” Intrebarea ne-a framintat pina s-a lasat seara si-n cadru usii au aparut parintii. „Aha, deci asta era!”

Trec peste morala incasata si ajungem in Bucuresti cu interdictie pe litoral pentru un an de zile. Ovi, care nu prea avea treaba cu tac-su, l-a lasat sa ia taxiul spre casa, el asteptind trenul urmator spre Litoral. Tren pe care l-a luat cu intentia de-al pedepsi pe servitor si de-a avea grija de calabalicul nostru din hoteul in care inca mai eram inregistrati. Noi l-am urmat dupa o saptamina, timp in care el a facut tot posibilul sa nu dea ochii cu militia.

Cind am ajuns si noi, ne-am repezit sa-l dojenim pe mangalez. Asa ca in Intim am mai intrat numai o singura data si atunci i-am tras-o servitorului de l-am dezmembrat si lecuit de turnatorii. Aia din discoteca ramasesera cracanati cind ne-au vazut. Din reputatia de criminalii notorii pe care-i vazusera iesind incatusati, cu o saptamina mai devreme, nu mai ramasese nici o urma, realizind ca a fost o alta petarda a sistemului. Ba mai mult, acum ne banuiau ca fiind copiii nomenclaturistilor din Neptun sau a securistilor lor.

Mamaia, here we come! Si-am luat-o usor spre nord

Ce e neagra nu-i si creata 1

V-am spus ca Litoralul romanesc de altadata era demential? Of, of, of si aoleu, in ce iuresuri traiam, e de domeniul romanelor care se citesc numai in cuplu pentru a nu stropii peretii. Daca ar fi sa povestesc toate aventurile, mi-ar trebui vreo doua bloguri. Dar cu doua bloguri de sexisme ar insemna sa fiu asaltat de masculi si nu sunt sigur ca mi-ar placea sa transform blogul intr-o „fecioreasca” Asta nu inseamna ca doamnele n-ar citi cu interes, dar din pudoare ar evita sa se arate multimii cu vreun like sau vreun comentariu. Dar pentru ca nici nu doresc sa va las cu pofta-n cui, am sa bag suficient pentru o degustare.

Pe la patru dupamasa, ma trezesc. Aveam ochiul cit farul din Constanta, de la fumul de tigare si bautura. Din aceleasi motive toxice, papilele gustative-mi detectasera un gust de dezasimilatie care probabil gresise gaura de evacuare. Fac apelul. Nu raspunde nimeni. Deschid farurile. Andi si Ovi zaceau lati in paturile lor. Or fi morti? Nu, uite-ai dracu, inca misca! Morti au fost pe la sapte dimineata cind ne-am culcat rupti de … de toate. Arunc cu greutate ochii prin camera. Nici o nemtoaica. „Cum bah, parca am venit cu niste violoniste” „Da bah, s-au sutit. Le-am dat ciocnire la Amfiteatru, pe la sase”

Pentru neinitiati, „violoniste” erau nemtoaicele, care-si primisera nick-ul asta din cauza violonistului de pe bancnota de 20 de marci. Marcile erau „violonisti” si fetele, „violoniste”. Pe nemtalai nu-i botezaseram pentru ca nu-i discutam. In fine, reusim sa ne dusam, sa ne rexonam, sa ne parfumam, sa intram in toale si s-o radem la rendez-vous. Acolo s-a-ntimplat ca trebuia sa ne intilnim cu unele, dar ajunsi mai devreme si avind o fereastra-n schedule, am agatat o alta. De fapt ea m-a agatat pe mine prin prietena ei, ei fiindu-i … jena. Bine totusi ca jena n-a tinut-o mult.  Si cum nu refuz gagici misto, am schimbat cu don’soara vreo doua vrajeli si ceva secretii, dupa care m-a dus sa-mi prezinte camera de hotel, urmind sa ma reintilnesc cu ceilalti la restaurant, inainte de discoteca. Ma rog, fac ce fuck cu violonista, ca si asta tot de la Deutschland era, si ma reped, cu foamea-n carotida, spre restaurant, cu tipeza urmind sa ma intilnesc mai pe seara, la discoteca.

„Ai facut-o?” „Bah, ce dracu intrebare-i asta? Doar nu ne-am dus sa jucam bîza”

Intram in restaurant, ca submarinele, cu periscoapele iesite din orbite. Fete, grupa mare. Locuri libere, canci. Noi, cred ca aratam ca javrele-n calduri. Adulmecam, macinati de dorinti, mai toate gaoazele care, ca sa fiu sincer, miroseau de-ti intra si limba-n erectie. Realitatea e ca si noi aratam si miroseam, de li se deschideau piciorele cind treceam pe linga ele.

„Salut! Cautati o masa libera?” Asta era o frumusete de mascul, brunet, inalt, ochi albastru, ten masliniu, dar nu tigan mangalez, si imbracat de paralizie. Noi, cu gindul si ochii-n decoltee, am ramas cam blocati de cucerirea masculina, la care nu ne asteptam. Acceptam invitatia si din vorba-n vorba, constatam cu incintare ca tipul era venit ca si noi, sa-si cunoasca „verisoarele” din apus. Comandam si cind tocmai incepusem sa lucram la snitzel, apare o purie, la fo 40, de ne cade mandibula ca-n desenele cu Tom si Jerry. Se aseaza fata linga Mircea si-i baga, neica, in mod ostentativ, o ditai limba pe git, de mi-era ca se sufoca saracu’ baiat. Ne face prezentarile, o intreb daca n-are fo prietena care sa-i semene, zice ca nu, ride si scoate o mare caramida din geanta cu care achita nota de plata. Ne despartim de Mircea si puria lui, plecind satuli si plini de hormoni, eu mai putin, ca deja ma rezolvasem, spre discoteca. „Pui de urs” era o discoteca sateasca. Pentru cameriste, asistente medicale si morti de foame, dar fiind in imediata vecinatate a hotelului Muntenia, in care stateau nemtoaicele, n-am facut mutre.

Ne intilnim cu ele, Ovi si Andi cu cele trei programate c-o seara inainte, iar eu cu noua rezolvata. Cea cu care ma tavalisem cu o seara inainte a inteles situatia si cred ca si-a gasit un altul. Si ca s-o scurtez, in timp ce ma dansam cu violonista, vine unu’ cu muschii-ncordati si-mi zice rizind, ca sa nu se prinda fata, „dupa dansul asta, o duci la masa si dispari” Mi-am dat seama ca un „ce, mah?” ar fi fost inutil si riscant. Asa ca l-am asigurat de supunere totala, dupa care-i spun fetei ca-i vizata si o tundem impreuna, pe pitici, afara si direct in hotel. Eu ramin peste noapte la ea, dar in loc sa facem fut, ne-a futut  Ovi la cap pina l-am lasat si pe el in camera, ca nu stiu cum si de ce, ramasese solist si fara partenera. Camera o aflase de la muistul de receptioner pe care l-a imbrobodit cu vreo minciuna d-aia cu „sa moara mama!”

A doua zi, pe la prinz, ne-ntilnim cu Andi pe plaja de la Belvedere, ca ala era pentru noi un fel de „ceasul de la Universitate” E si cum stateam noi asa, la unul din barurile de pe plaja, savurind un espresso triplu, numai ce ne trezim inconjurati de-o gasca de musculosi printre care si ala care-mi sugerase s-o sterg din discoteca. Imi reaminteste, politicos, ca nu i-am urmat sfatul si ca daca eu il lasasem cu buza umflata, normal era ca si el sa mi-o umfle acum pe a mea, din considerente de reciprocitate. Ovi, care se urcase cu curul pe o masa inalta de ciment, zice impaciuitor „bah, da’ tu cine pula mea esti?” In acel moment, toate pachetele de muschi din dotarea gastii s-au flescait de stupefactie. Artagosul, cred ca-si pierduse graiul sau uitase replica. „Mai bine ia viteza, ca daca ma dau jos, ti-ai futut norocul!” mai zice Ovi, impingind perplexitatea peste limita suportabilului.

Marele nostru noroc a fost ca, asa din nisip sau din spumele marii, apare Mircea, ala cu ochiul albastru. „Ce facei baieti? Va cunoasteti?” Pina la urma conflictul e aplanat si suntem invitati la bere. Toti binefacutii aia erau salvamari iar Mircea, de profesie stomatolog in Bucuresti, era seful lor. E si uite asa am trecut razant pe linga o spitalizare iminenta.

Ca o paranteza, Ovi nu era totusi vreun fraier la ciumecarii. Batea de rupea, numai ca in fata grupului de salvamari avea fix sansa tobei lu’ Tandarica.