Curva politica a politicii curve

Ca politica e curva, o știm cu toții, încă din stadiul de embrion. Dar cine e curva acestei curve? Că asta e de fapt întrebarea.

E oare China? N-as zice. O curvă economică, poate, dar asta n-o califică pentru poziția de curva curvei. Nu încă, pentru ca interdependenta intre economic si politic e evidentă.

E oare Rusia? Nu cred. Rusia spune ce are de spus, direct si fără rețineri, nu recurge la sforarii, fitiliseme, instigări, înscenări si alte curvisme, cel putin nu in situatia mondiala actuala.

O fi oare Israelul? Nu, nici ăștia nu pot fi numiți curve politice. De fapt nici nu știu daca evreii fac vreo politica. Ăstora, bag seamă, că politica le este complet străină. Mă refer la cea internațională pe care o ignora cu devotament. Ei știu una si buna. „Holocaustul ne dă dreptul sa facem ce vor mușchii noştri si daca cineva mârâie, e antisemit si trebuie redus la tăcere” Deși căpeteniile lor n-au nimic comun cu semitismul.

O fi America? Excluzând Canada, care nu se poate spune ca are politica proprie. Deci, e America? Nu, nici de cum. Politica Americii e de tot clacatul. Adică daca ar fi s-o considerăm curva, e cea mai proastă dintre curve. E si futută si cu banii dați. Nu cred ca exagerez, spunând ca America are probabil câteva milioane de handicapați, atât fizic, cit si mental de pe urma politicilor externe păguboase. Iar de aici puteți afla si câți au murit sau s-au sinucis, ca să fie tabloul complet. Si asta pe lângă trilioanele aruncate in aceste războaie absolut inutile. Războaie motivate cu acuzații false, fara dovezi si fără acordul vreunei organizații internaționale. Conflicte generate de bunul plac, incompetentă, jigodismul, diletantism si de „Sfântul $”

O fi UK? BINGO! Curva asta e de fapt curva curvei. Asta e fitilista Pământului. Asta învrăjbește lumea. Ăștia sunt javrele din umbra care instiga la discordie si beligerante.

Am urmărit la Al Jazeera o emisiune cu trei invitați. Un fost NY Times ziarist american, un profesor englez si un analist chinez. Ei bine, aflați ca ziaristul american, care tocmai se întorsese din Orientul Mijlociu, a spus lucrurilor pe nume. Si anume ca America este principala vinovata pentru situația conflictuala din lume. America e cea care a promis încetarea extinderii NATO, ca mai apoi să-si încalce promisiunea. America e cea care a provocat Rusia in a invada Ucraina. America refuză să condamne Israel pentru genocidul la care se dedă, ignorând orice tratat international si opinia publică, făcându-se, astfel, părtașă. America a inițiat si organizat lovituri de stat in tari suverane. America finanțează fascismul si totalitarismul, numindu-l democrație. America a finanțat grupări teroriste si cercetări ilegale in materie de arme chimice si bacteriologice. America a militarizat întreaga lume, având baze militare in peste 750 de locații pe întreg globul. „According to a report, the U.S. had about 750 military bases across 80 countries in the world and had deployed 173,000 troops in 159 different countries as of July 2021″

In schimb, profesorul englez, lipsit de conştiinţă si realism, programat fiind de preacurvia-i genetica, afirma sus si tare că Rusia nu a fost provocată si că se face vinovata de crime de război, omițând crimele fasciștilor „Azovului” asupra populației din Donbas si Lugansk. Si de faptul ca Ucraina, Germania si Franța au încălcat acordul de la Minsk iar NATO si-a încălcat promisiunea de sistare a expansiunii, ajungând să bată la porțile Rusiei. In schimb a susținut că riposta Israelului e îndreptățita, fiind provocat de acțiunea terorista a Hamas, ignorând faptul că palestinienii trăiesc intr-un lagăr de concentrare numit „Gaza” si ca oricare ar fi motivul, genocidul populației civile este crima împotriva umanității, condamnată de legile internaționale.

Americanul a mai spus si ca tratativele de pace de care se vorbește in momentul actual, in ce privește conflictul din Ucraina e doar o petarda electorală americană si că de fapt aceste tratative ar fi trebuit sa aibă loc acum doi ani, când cei câteva sute de mii de ucraineni morți, mai erau încă in viată si când Ucraina nu era distrusa. Numai ca Us si-a trimis argatul, Boris Johnson, sa-i interzică Piticului Verde sa semneze tratatul de pace inițiat de Erdogan si cu care Piticul fusese de acord, initial.

La toate aceste evidente, englezoiul o ținea pe-a lui, acuzând doar Rusia si Hamas. Așa că, dacă nu știați, deși ar fi trebuit să știți, UK a fost, este si va fi curva politica a politicii curve.

P.S. De ani de zile Latvia, sau Letonia, pe românește, își prigonește cetățenii de etnie rusă care reprezintă cam 24% din întreaga populație. Mai nou le taie drepturile la asistenta sociala si medicala, chiar daca sunt născuți in Latvia. Si pentru a pune colacul peste pupăză, ordona deportarea rușilor care nu vorbesc letona si a celor care nu au cetățenie letona. Ba interzice si limba rusa pe care o vorbesc toți rușii lor. Asta cum s-o numi, daca nu, provocare? Unde sunt vest-europenii si americanii cu sancțiunile? Cum de nimeni nu condamna Latvia pentru încălcarea flagranta a drepturilor omului? Sau așteaptă ca rușii sa-i invadeze pentru a spune „aha, noi v-am spus că dupa Ucraina vor urma tarile baltice!” Si asta e dovada clară că războiul vestului nu e împotriva lui Putin, ci a poporului rus, a culturii acestui popor, a identității lui naționale.