Traditional i se spune gravlax, dar in cercurile rarefiate se foloseste termenul gravadlax. De ce? Habar n-am. Daca s-o nimeri vreun nordic care sa ne explice, bine. Daca nu, luati-o si voi de buna.
In orice caz, nu e prima oara cind „gatesc” acest produs, ca gata pregatit nu se ezixta in comertul canadez. Adica se ia fileul de somon, cu piele cu tot, si se acopera complet cu o zapaceala data prin blender si care contine sare, zahar, o sfecla, hrean, coaja de lamiie rasa, marar si ceva alcool. Dupa care se impatureste intr-un film din ala transparent caruia aici ii spune wrap pellicule si la frigider, cu o greutate pe el. Dupa doua-trei zile, functie de cit de gros e fileul, se scoate, se spala, se usuca bine, se acopera cu marar tocat, se impatureste din nou si se mai lasa la frigider inca fo doua zile. Apoi se scoate, se curata de marar, se usuca si-l puteti tine in congelator pina aveti de gind sa-l serviti. Puteti sa-l serviti si cu mararul pe el, dar mie-mi place fara. Iar sfecla nu e musai, dar ii da somonului o culoare splendid de … superba. Si pot spune ca si la gust umbla intr-o masura considerabila.
Si de data asta am decis sa-mi fac si sa prezint doua tarte cu acest gravadlax, pentru a-i aprecia coloritul. Sotiei i-am pregatit o salata cu anais si guacamole. Anaisului i se mai spune si fenel. In RO n-am vazut, dar nici n-am cautat, asa ca poate o fi, doar ca are o aroma aparte care nu place tuturor. Mie-mi place. Nu sa maninc zilnic, dar cind si cind. Iata cum arata anaisul si ce-am pregatit.
PS. Ei, da, am muscat dintr-o tarta cind am vazut in ce hal si-a luat-o Realul de la PSG. A fost macel. Problema e ca duminica va fi finala intre PSG si Chelsea. Si tare-mi e ca si Chelsea va avea soarta curcanului de Thanksgiving. Daca as putea s-o gratiez, asa cum fac presedintii Americii cu cite un curcan, zau c-as face-o.
VatiClanul Papei 