Viet n-am

N-am fost la Vietnam pâna acum si n-o sa ma duc nici de-acum încolo. Nu ca n-or avea si ei mausolee de vizitat, dar n-au decât sa le păstreze pentru alții. Eu sunt mulțumit cu Vietnamul televizat.

Ce pot spune, vizionând niște reality shows, e ca ăștia sunt plini de bambus si motorete. E adevărat ca si Roma e plina de scutere, dar la Vietnam e o junglă de motorete. Ce le-o place zgomotul intre picioare, nu știu, ca eu va spun sincer, as prefera sa merg pe jos. Așa cum merg si tipezele acestor clipuri.

Poveștile sunt multe si similare, așa ca daca vezi una, le cam vezi pe toate. Dar din cite-mi spunea Mei, adică vietnameza care ne tunde, ne pedichiurează si masează, fetele astea fac o grămadă de bani. Unele au site-urile lor si zeci de mii de urmăritori. Si mi se pare normal la cita munca depun. Ca nu fac ele totul, e clar, ca doar e o echipa întreagă care le filmează si ajută, dar chiar si atât cit fac, e peste poate. Eu cred că as behăii ca oaia la montă.

Deci, s-o luam da capo. O gagica, in general cu țâțe mari si decolteu generos, se duce-ntr-un coclau si se apuca să-si construiască o casă din bambus. Sincer va spun, m-am îndrăgostit de bambusul ala, la cit e de util si versatil. In show-ul la care mă uit e vorba de o casă plutitoare, altele sau majoritatea sunt pe pământ. Si pentru a nu muri de foame, domnișoara pescuiește. Si nu vă spun ce dexteritate are la confecționat tot felul de coșuri capcană cu care-i prinde pe submersibili. Iar coșurile le confecționează din … bambus. E o munca de chinez, dar când ti-e foame probabil ca oricine ar face-o. Iar peștii prinși, cu care eu mi-as trage si vreo duzina de poze, ii vinde-n fata unui magazin sătesc sau intermediarilor care vin cu bărci lungi si ciudate să-i cumpere prada.

E si in felul asta face bani cu care-si cumpăra tot felul de năvoade si alte ustensile de pescuit. Pe lingă pescuit, fata mai baga si cite un cules. Si îmi imaginez ca recoltele sunt sălbatice, ca n-am văzut sa fie vreo casa prin apropiere. Iar ce culege, vinde. Bine, mai si mănâncă, dar in general le prăduiește. Ce-as vrea sa subliniez e ca ăștia mănâncă orice nu-i otrăvește si ce pot mesteca. Totul e păpică.

Ce culege? Pai culege muguri de … bambus, nuci de cocos, mandarine, banane, mango, rădăcinoase de toate felurile si verdeața de si mai multe feluri. Si uite așa, tipeza s-a șmecherit si si-a tras si panou cu celule fotoelectrice pentru a-si lumina serile si a nu se culca odată cu rațele. Că am uitat să spun, tot plutitor, si-a făcut si-un țarc unde creste rate pe care le hrănește cu tulpina de bananier, tocata mărunt si amestecată cu niscai prafuri. Pe lingă țarc si-a mai făcut si doua parcele plutitoare in care a adus pământ si cultivă gulii, castraveți si ceva verdețuri. Când va trece la alte culturi, v-anunț.

Dar ce m-a dat, literalmente, pe spate, e vâslitul cu picioarele. Voi poate ați mai auzit sau văzut, dar eu văd pentru prima dată. Si vreau să spun că toată lumea care mai apare pe lacul ăla, si n-au motor la barcă, tot cu picioarele o ard. Si dacă stai să te gândești, e mult mai ușor așa, întrucât avem mai multa forță in picioare si nici nu obosești ca atunci când te dai Patzaichin. Că e mai puțin elegantă crăceala aia, e adevărat, dar in pustietatea aia eleganta e cam ultimul lucru la care te-ai putea gândi.

O alta particularitate e statul pe vine. Nu știu cum dracu fac, dar eu am încercat si nu-i chip sa reușesc. Ca ăștia când. stau pe vine nu stau pe vârfuri. Nu, toata talpa e pe pământ. E, eu in poziția asta vin pe spate. Nu știu cum fac sa-si poziționeze centrul de greutate, dar pot să spun că tot ce execută e pe vine. Si când vând cite ceva, produsele sunt pe pământ, nu pe tarabă iar ele stau pe vine. Tot pe vine stau si cumpărătorii. Mă gândesc c-or avea wc-uri turcești si de aici deprinderea. Cred ca la arabi e la fel de populara poziția asta de ghemotoc.

Un alt lucru pe care am uitat sa-l menționez e ca fata si-a făcut si barca si tot din bambus. Adică scheletul e din bambus si pe asta la căptușit in & out cu ciment. Da, cu ciment. Si eu m-am mirat, dar daca plutește, de ce nu? Pe lângă asta si-a făcut pat, masă, scaune pe care n-am văzut-o stând, dulap, acvarii in podeaua prispei, ca-n Bali, dar cu plasa pentru a nu-i fugi peștii ăia colorați pe care cred că-i tine pentru amuzamentul propriu.

O curiozitate ar fi si faptul ca n-are ferestre. Practic e ca afara, dar cu acoperiș. Si o alta curiozitate, n-am văzut țânțari si muște. Cum dracu? Adică muște am văzut când se duce sa-si vândă marfa-n piață, dar cum de nu sunt pe balta? Ca doar casa e lângă mal, nu in mijlocul oceanului.

E foarte adevărat că episoadele sunt asemănătoare, dar metodele de pescuit si ceea ce pescuiește, diferă. Crapi, țipari, somni, scoici, melci, shrimp, crabi, țestoase, raci. Iar de prins, ii prinde ba cu undita, ba cu năvoade si coșuri de toate felurile. Un mod de viată interesant de privit, dar la care n-as pune botul.