Ce e neagra nu-i si creata 3

Marea si Litoralul ei nu se rezumau doar la gagici, fut si distractii. Nu tovarasi, era si munca si militie si mai ales limbi. Si ma refer in special la limbile vorbite, nu la cele care produc fiori spinali si scurtcircuite craniene. De exemplu „wollen sie wechseln?” si „gehen wir heute nacht in mein zimmer!” erau doua dintre expresiile imperios necesare unui sejour decent printre nordici. Cum de numai atit? Poate pentru ca exprimau, fara echivoc, intentia celui care le formula, fie de-a schimba bani, fie de-a face fut. Daca erau necesare detalii suplimentare, apelai la limba engleza, la italiana si la ce mai prindeai din limba greaca, functie de necesitati si origini.

Afacerile se desfasurau dupa binecunoscuta regula „ca s-o scoti, trebuie ma intii s-o bagi” Dupa ce primeai acceptul tranzactiei prin intermediul intrebarii „wie viel?”  incepea tocmeala si schimbul de bancnote. Apoi, cu teancul de „violonisti”, plecam in cautarea polonezilor sau negroteilor, singurele „case de schimb” la acea data. Pe polonezi ii gaseam in campinguri, ca atit isi permiteau. E si uite asa, plus valoarea acestor schimburi ilegale (legala era considerata numai bisnita facuta de stat, denumita „schimb valutar”) ne asigura un trai decent spre … opulent.

Evident ca operatiunea comporta si-un risc, deloc de neglijat. Dar de cite ori ne invitau prietenii cu ochi albastri la Militia Neptun, nu stiu cum se intimpla ca ne lasau liberi a doua zi, dar fara valuta gasita asupra noastra si fara proces verbal. Dar de, ei erau aparatorii legii, cu drepturi depline de-a o incalca. Numai ca nici noi nu eram timpiti, pastrind la noi sub o suta de marci sau de orice alta valuta pentru tigari, pentru intrarea in Intim sau pentru consumatiile in valuta din Impala.

Dar cum in lumea noatra tot ce are un inceput, are si-un sfirsit, era firesc ca hartuiala sa aibe un punct terminus. O saptamina intreaga ne asteptasera „prietenii” la iesirea din Intim, viitorul Raimbow, in Neptun, si ne condusesera elegant, cu girofaruri, la sectie, pentru declaratii. Cauza era una idioata, ca si noi, de altfel. Venisem pe litoral fara nici un act de identitate. Curcanii ne placeau, ba chiar ne imprietenisem si ne strigam pe nume, dar tineau mortis sa ne salte valuta. Sigur ca aveam si noi povestea pregatita. „Primeam periodic bani de la parinti care veneau la fiecare sfirsit de saptamina in delegatii pe Litoral”. Cum spuneam, in ultima saptamina, noi nestiind ca-i ultima, am tot dat declaratii si-am tot dormit prin aresturi, de incepusem sa ne intrebam de ce mai platim hotelul. Dar de timpiti ce eram, ziua urmatoare, minati de inconstienta, tot in Intim ne duceam sa ne dansam si sa ne gagicarim.

Tocmai dansam cu una. „Papa? Te cauta cineva la intrare”. „Cine „cineva”, bah? Ai vrut sa spui militia si nu-ti gaseai cuvintele-n, mortii ma-tii de ciripitor nenorocit?” Asta era servitorul de la intrare, care avea boala pe noi din cauza de gagici, el fiind mai mangalez. O pocitanie care din profil aducea putin cu Dracu si din fata cu Muma Padurii. Ma duc totusi, ca oricum n-aveam alta alternativa si nici iesire. Numai ca de data asta, in holul de la intrare erau nu mai putin de noua sticleti. Baietii impinsesera ridicolul la extrem, ca altfel si-ar fi pierdut calitatea de penibili. Andi si Ovi purtau deja bratarile la miini. Imi ataseaza tovarasii si mie o pereche si ne scot pe toti trei din discoteca ca pe ultimii criminali. Toata discoteca ramasese consternata, numai servitorul ridea multumit ca ne daduse-n primire. Cu ce? Cu nimic, practic. Un informator jegos, care avea sa regrete rinjetul ala idiot de curva proasta cu dinti stricati.

Intre timp suntem dusi la acelasi „hotel” unde innoptasem toata saptamina. Am incercat noi sa aflam ce se intimpla, dar in afara de un „nimic, bah” linistitor, n-am primit alt raspuns. Noi cam stiam, de la alti colegi de discoteca, ce va urma, asa ca in loc sa dormim pe mese, ne-am pregatit textul declaratiei. Stiam ca vor incerca sa ne bage cine stie ce nenorociri nerezolvate pe git, asa ca am cazut de acord asupra pozitiei pe care-o vom lua, indiferent de „tratament”.

A doua zi a inceput interogatoriul si bineinteles ca au inceput cu vrajeli de genul „bah, ceilailalti au recunoscut” si-mi punea o lista-n fata de mi se facea parul maciuca doar parcurgind-o. Pina la urma s-au lamurit ca n-o sa le inghitim cacaturile pe care, din impotenta mentala si profesionala, nu fusesera in stare sa le rezolve. Asa ca, aduc o dubita si ne trimit pachet la Constanta. Acolo asteptam pret de o zi intr-o sala de asteptare. Ne-au adus de mincare, ieseam la fumat, dar drumu’ nu ne-au dat si nici nu ne-au spus ce asteptam sau pe cine. Comportamentul lor civilizat ne-a umplut de mirare, nereusind sa-i intelegem rostul.

La un moment dat, in sala e adus cu catuse la miini un jegos despre care aflam ca a spart un magazin. Un militian trece pe linga noi si ne arunca amical „uite, din cauza astoara v-au inhatat si pe voi” „Hopa!” ne zicem. „Deci si-au dat seama ca tot tam-tamul la care ne-au supus a fost un abuz. Pai si atunci ce dracu mai asteptam aici?” Intrebarea ne-a framintat pina s-a lasat seara si-n cadru usii au aparut parintii. „Aha, deci asta era!”

Trec peste morala incasata si ajungem in Bucuresti cu interdictie pe litoral pentru un an de zile. Ovi, care nu prea avea treaba cu tac-su, l-a lasat sa ia taxiul spre casa, el asteptind trenul urmator spre Litoral. Tren pe care l-a luat cu intentia de-al pedepsi pe servitor si de-a avea grija de calabalicul nostru din hoteul in care inca mai eram inregistrati. Noi l-am urmat dupa o saptamina, timp in care el a facut tot posibilul sa nu dea ochii cu militia.

Cind am ajuns si noi, ne-am repezit sa-l dojenim pe mangalez. Asa ca in Intim am mai intrat numai o singura data si atunci i-am tras-o servitorului de l-am dezmembrat si lecuit de turnatorii. Aia din discoteca ramasesera cracanati cind ne-au vazut. Din reputatia de criminalii notorii pe care-i vazusera iesind incatusati, cu o saptamina mai devreme, nu mai ramasese nici o urma, realizind ca a fost o alta petarda a sistemului. Ba mai mult, acum ne banuiau ca fiind copiii nomenclaturistilor din Neptun sau a securistilor lor.

Mamaia, here we come! Si-am luat-o usor spre nord