Amintiri dintr-o copilarie tot mai indepartata

Cum specialistul avea cabinetul pe Eminescu, am profitat de ocazie pentru a-mi vizita locurile copilariei despre care am mai scris. De data asta am facut si ceva poze la ce-a mai ramas din ce-a fost odata. Si ma vad nevoit sa reiau pentru ca pozele sa fie intelese. Pina-n clasa a 3-a am locuit Pe Dorobanti. vis-a-vis de COS, exact la intrarea in Piata Lahovari. Dar n-am putut sa pozez decit curtea, fiind acum e proprietate privata in care n-aveam acces. Cum spuneam, vis-a-vis era Casa Oamenilor de Stiinta, linga ea era odata Gradina Trandafirilor si la colt, beraria Poarta Alba. Ultimile doua au disparut, in locul acelor superbitati inaltindu-se acum un ditai paralelipipedul de beton si sticla.
Apoi am fost si pe strada General Brosteanu unde se afla Generala la care am trudit pina-n clasa a 3-a si care se afla in curtea unei biserici. In colt, Brosteanu cu Dorobanti, era ambasada DDR. Acum vad ca au plantat o cafenea. Si tot acum am aflat ca biserca respectiva se numea Precupetii Noi. Am facut o poza si cu interiorul, ca nu ma lasa inima sa-l ignor. Iar cladirea fostei scoli, care e-n paragina, vad ca a inceput sa fie renovata de catre … biserica. Nu stiu la ce-o s-o foloseasca, dar as zice ca un bordel pentru maicute ar fi o investitie profitabila.

Dupa retrairea copilariei, am vrut sa retraim si niste senzatii gustative de neuitat. Initial am incercat, ca tot eram acolo, la COS, pe terasa din spatele cladirii. Dar fiind dezolant de gol, am renuntat, optind pentru Green Hours. Cum altfel? Si nu va spun, desi va spun, cam cum ne-a delectat rata pe varza si ciolanul pe varza. Limba romana e saraca-n cuvinte pentru a descrie simfonia de savori care ne-au incintat cavitatea bucala. Dar pentru ca portiile erau mega, jumatate din fiecare am luat acasa, pentru a doua zi, ca seara ne-am dat ciocnire la Aria cu „englezoaica” si prietenii din CA, ajunsi ieri in RO.

Hai ca ne-am ritornerat si de la Aria. Fiind mai multi, am stat mai mult. Pina la urma am fost patru din CA, una din UK si una din Germania. S-a ris mult si asta mi-a adus aminte de restaurantele tineritilor mele. De papa s-a luat ce am sugerat si au fost multumiti. Noi am tinut-o pe peste, sotia cu somon, eu cu Dorada. Si bine am facut. Mai ales ca acum putem trece si somonul la gratar printre recomandate. Dorada era oricum. A, poate si burger-ul din poza, pe care nu l-am incercat, dar nici n-am auzit fo reclamatie din partea amicului.

Dopplere si alte RMN-uri

Noi cind venim la RO ne facem toate analizele pentru care in CA ar trebui sa asteptam fo sase luni, ca asa e cind sunt gratis. Dar nici asta n-ar fi problema majora. Problema e ca doctorii te trimit sa faci teste din astea mai costisitoare numai daca esti pe duca. La CA nu exista „preventiv”. Acolo se trateaza, daca mai e cazul, nu se preintimpina. Asa ca de cite ori suntem in RO, suntem de gasit la toate clinicile private. Costa, e adevarat, dar sanatatea primeaza, mai ales dupa ce ai intrat in rindul „inteleptilor”. Asa ca astazi ne-am pierdut sau cistigat dimineata in dopplere si RMN-uri. Nu pentru ca am avea ceva, ci pentru ca nu vrem sa avem ceva de care sa nu stim. Pentru ca, nu stiu daca ma credeti, dar odata si-o data vom avea acel ceva pe care n-ai cum sa-l previ, dar macar stim ca am incercat tot posibilul sa-l aflam inainte de-a fi prea tirziu. Si gata, ca e depresant.

Asta nu inseamna ca n-am dat fuga pe la orele 13 sa servim o ciorba de perisoare cu ardei iute. Si nu exagerez spunind ca ne-a uns la pipote. Ca nici de-asta nu mai mincasem de ceva ani buni. Iar la 19:30, vom semna condica la Aria. Numai noi doi, de data asta, ca unii din CA sunt loviti in aripa, altii sunt in Schiphol, in drum spre RO si americanii se intorc in weekend de la Sibiu. Sper ca s-au dus sa-i dea vreo doua castane lui Johannis.

Am spus ca voi incerca tartar de somon. E, m-am razgindit. Voi lua coaste, caci „I had a dream” in care un banc de somoni imi cadeau la picioare, rugindu-ma sa nu le maninc ruda. Si cum ma stiti fire sensibila, n-aveam cum sa-i refuz. Mai ales ca porci nu mi s-au aratat in vis, ca p-astia-i preocupa numai Craciunul, de rubedenii ii doare-n tirbuson.

„Noaptea se lasa in mahala” si noi am revenit de la restaurant. Si ca sa vezi indecizie, am avut pina la urma frigarui de berbecut si cotlet de vita. Si nu ne-au dat pe spate. Asa ca le-am trecut si pe astea la „nu-si merita banii”. Asa caci, de data viitoare, futu-l care mai comanda altceva in afara de snitel sau ribs. Dar nu ma pling, pentru ca atmosfera a fost exact aia pe care o cautam, cu muzica misto, cu lumini placute ochiului, cu lume spalata, cocheta, placut mirositoare si cu picioare lungi, suple si foarte dezgolite de fustitele pina la cur. Asa ca oricum am da-o, am fost in cistig. Mai ales eu. Dar numai emotional, nu material, sexual si nici macar gustativ. Asa ca daca ajungeti la acest restaurant, stiti ce sa comandati ca sa nu va condamnati gustativul.

Celebrate good times, come on!

Planuisem un post despre falsitate, ipocrizie, sabotaje si campionii lor. Poate am sa-l pun cindva, chiar daca actiunea respectiva nu va mai fi de actualitate, falsitatea, ipocrizia si sabotajele sigur vor continua sa fie.

N-am facut-o pentru ca azi a fost o zi mai speciala si de aceea am fost la Aria sa ne petrecem. Sau mai bine spus, sa-l petrecem, ca e vorba de cumnatu-meu. Si bineinteles ca acea atmosfera vesela, estivala n-avea cum sa se asorteze cu mentalitatea apocaliptica a celor care conduc lumea actuala.

Papabun n-am mai pozat-o intrucit au fost tot ribs si snitel. Data viitoare, ca va fi o data viitoare, vom comanda si alte alea. Dar pina atunci, tot noi, aceeasi de 17 ani incoace.

Culturalizare prin asociere

Aseara am fost la teatru. De fapt e impropriu spus „la” pentru ca de fapt am fost „pe”.
Intrucit aflasem de un restaurant numit Aria tnb care era cocotat pe Teatrul National din Bucuresti, ne propusesem sa-l incercam. Si bine ce ne-a parut. Motiv pentru care vi-l recomand.
Am petrecut o seara superbellissima. Locatia ideala. Mincare gustoasa. Prezentarea OK. Serviciul desavirsit, Muzica meserie. Atmosfera de top. Lume stilata. Iar pretul la fel ca la Calinescu care e un restaurant de cartier, cu mincare buna, dar ca acasa, intr-un decor muncitoresc, cu un interior spre naspa, o priveliste de poveste cu blocuri jerpelite si o atmosfera de dai sa fugi. Nu spun, desi am s-o fac, la o masa vecina era un cuplu cu un el de vreo doua ori cit mine si care-si arata cu gratie curul pe deasupra bluejeans-ilor care reuseau cu greu sa-i acopere cam jumatate din buci. Yummy! Era o imagine ca rupta din bestseller-ul „Cum sa-ti ucizi pofta de mincare”

Evident ca ne vom mai duce la Aria pentru a incerca si alte alea. De data asta ne-am delectat cu un piept de rata si cu un snitel de porc. Ambele, excelent de foarte bune si bine gatite. Pieptul a venit si cu o chestie inedita. O tarta cu un piure de cartofi cu trufe. Nu ca m-as da in vint dupa trufe, dar combinatia era chiar misto.

PS. Ultima poza e reflexia noastra si a Universitatii (zoom la max) in geamul restaurantului.