Arhive zilnice: ianuarie 12, 2026
Oul si Mimosa
Asta mi-am dorit si asta am avut la breakfast, cu consimtamintul „conducerii”, evident. Dar bineinteles ca „vedetele” au avut si „trepadusi” adiacenti, cum ar fi o salata din rosioare, castraveti si masline, precum si un sote cu ciuperci si turkey brest.
Din pacate, se pare ca vom avea „una giornata uggiosa”, vorba lui Battisti. Iar asta inseamna, in limbaj economic, „gaura-n buget”. Ca daca nu esti la piscina, esti la cumparaturi. Pai, nu?



Intre timp afara s-a luminat, dar nu s-a si incalzit. Adica s-a incalzit, dar nu indeajuns incit s-o ardem la piscina. Dar sigur vom da o tura prin „cartier”. Poate pina pe la 10 se va-ndura si soarele sa ne vada despuiati.
Prinzu-l vom lua la „239” in Mercato, unde ne-am programat o ciocnire cu agentul nostru de real estate. Ce vom minca, nu stiu, dar eu as opta tot pentru pescarie.
Iar seara, in mod sigur, o vom petrece „en famille”. Asta daca nu ne va poseda un dor de duca, pentru ca am vazut un magazin cu sacouri pe 5th si mi-as dori un sacou din in, intr-o culoare pastelata. Problema e ca preturile, in zona respectiva, depasesc cu mult obraznicia. Au astia un tupeu cind se afla in buricul urbei, de-ti vine sa le dai numai coate in dinti. E, totusi, foarte adevarat ca si ei platesc cu totul alte chirii pentru un spatiu comercial pe 5th. Dar nu ma costa nimic sa vad care-i oferta. Voi atasa si poze, dar dupa ce le fac. Pentru ca am incercat sa atasez inainte sa le fac, dar ies miscate. Ha, ha, ha! Vorba lui Malai Mare Johannis.
Pina la urma am fost si la piscina, intrucit soarele n-a avut inima sa ne lase in plata norilor. Si pentru a nu va dezinforma, aflati ca instructoarea vine si lunea. Asa ca stolul geriatic se zbenguia-n piscina, ceea ce m-a determinat sa nu intru. Ca stiti cum e, nu te balacesti pe linga barul din piscina. Motivul fiind evident, nu-l mai mentionez. Si dupa bunul obicei, n-am zabovit mai mult de 45min. Nu de alta, dar bourbon-ul plingea in frigider de plictiseala.

Gata cu iesirile pe ziua de azi. La 239 am avut grouper intr-un bol cu orez si legume cu sos teriaki. Sotia l-a avut cu somon. Iar cind am ajuns acasa, am pregatit doua sangria.



