Povesti nemuritoare. Oare? (7)

Pe la 4pm, ma trezesc. Aveam ochiul cit farul din Constanta, de la fumul de tigare si de la bautura. Din aceleasi motive toxice, papilele gustative-mi detectasera un gust de dezasimilatie care probabil gresise gaura de evacuare. Fac apelul. Nu raspunde nimeni. Deschid farurile. Andi si Ovi zaceau lati in paturile lor. „Or fi morti? Nu, uite-ai dracu, inca misca! Morti au fost pe la sapte dimineata cind ne-am culcat rupti de … de toate” Arunc, cu greutate, ochii prin camera. Nici o nemtoaica. „Cum bah, parca ati venit cu doua violoniste” „Da bah, au plecat. Le-am dat ciocnire la Amfiteatru, pe la sase”
Noi avind interdictia de la postul trecut, dupa bataia administrata servitorului din Intim, ne-am relocat in Olimp, pentru a nu mai fi nevoiti parintii sa faca drumul pina-n Constanta, pentru a ne pescui.

Si inca un detaliu. Pentru neinitiati, „violoniste” erau nemtoaicele, carora le atribuisem nick-ul asta din motive de vioara, care se afla pe bancnota de 20 de marci, din perioada respectiva. E adevarat ca era si un clarinet, dar sa le numesti „clarinetiste”, ni s-a parut un termen mult prea explicit si n-ar fi fost elegant din partea noastra.

In fine, reusim sa ne dusam, sa ne rexonam, sa ne parfumam, sa intram in toale si s-o radem la rendez-vous. Acolo s-a-ntimplat ca trebuia sa ne intilnim cu unele, dar ajunsi mai devreme si avind o fereastra-n schedule, am agatat o alta. De fapt ea m-a agatat pe mine prin prietena ei, ei fiindu-i … jena. Ce-o fi aia?  E, si cum nu refuz gagici bune, am schimbat cu don’soara vreo doua vrajeli si ceva secretii, dupa care am plecat sa-mi prezinte camera de hotel, urmind sa ma reintilnesc cu ceilalti la restaurant, inainte de discoteca. Si ca sa vezi ciudatenie, jena de mai devreme, nu numai ca-i trecuse, dar acum o podidise tupeul. Ma rog, fac ce fuck cu violonista, ca si asta tot de la Deutschland era, si ma reped, cu foamea-n carotida, spre restaurant, cu tipeza urmind sa ma intilnesc mai pe seara, la discoteca.

„Ai facut-o?” „Bah, ce dracu intrebare-i asta? Doar n-am plecat sa jucam bîza”

Intram in restaurant, in Amfiteatru, ca submarinele, cu periscoapele iesite din orbite. Fete, grupa mare. Locuri libere, canci. Noi, mai mult din instinct, aveam ochii lipiti de toate protuberantele de sex opus. Imprastiau fetele alea niste miresme de-ti intra si limba-n erectie. Realitatea e ca si noi aratam si miroseam, de li se desfaceau piciorele, cind treceam pe linga ele.

„Salut! Cautati o masa libera?” Asta era o frumusete de mascul, brunet, grizonat, inalt, ochi albastru, ten masliniu, dar nu tigan mangalez, si imbracat de paralizie. Noi, cu gindul si ochii-n decoltee, am ramas cam blocati de cucerirea masculina la care nu ne asteptam. Acceptam invitatia si din vorba-n vorba, constatam cu incintare ca tipul era venit, ca si noi, sa-si cunoasca „verisoarele” din apus. Comandam si cind tocmai terminasem sa lucram la snitzel, apare o purie, la fo 40 si, de ne paralizeaza mandibula intr-o pozitie penibila. Se aseaza, fata, linga Mircea, brunetul, si-i baga neica, in mod ostentativ, o ditai limba pe git, de mi-era ca se sufoca, saracu’ baiat. Ne face prezentarile, o intreb daca n-are fo prietena care sa-i semene, zice ca nu, ride si scoate o mare caramida din geanta cu care achita nota de plata, desi n-o rugase nimeni. Ne despartim de Mircea si puria lui, plecind spre discoteca. „Pui de urs” era o discoteca de labagii, dar fiind in imediata vecinatate a hotelului Muntenia, in care stateau nemtoaicele, n-am facut mutre.

Ne intilnim cu ele, Ovi si Andi, cu cele programate c-o seara-nainte, iar eu cu rezolvata si prietenii ei. Ca s-o scurtez, in timp ce ma dansam cu asta, vine unu’ cu muschii-ncordati si-mi zice rizind, ca sa nu se prinda violonista, „dupa dansul asta, o duci la masa si dispari” Mi-am dat seama ca un „de ce?” ar fi fost inutil si riscant. Asa ca l-am asigurat de supunere totala, dupa care-i spun fetei ca-i vizata si o radem, direct de pe ring, pe pitici, afara si direct in hotel. Eu ramin peste noapte la ea, dar in loc sa facem fut, ne-a futut Ovi la cap pina l-am lasat si pe el in camera, ca nu stiu cum si de ce, ramasese solist, fara violonista.

A doua zi ne-ntilnim cu Andi pe plaja de la Belvedere. E si cum stateam noi asa, la unul din barurile de pe plaja, savurind un espresso triplu, numai ce ne trezim inconjurati de-o gasca de muschi, printe care si ala care-mi sugerase s-o sterg din discoteca. Imi reaminteste frumos cum ca nu i-am urmat sfatul si ca daca eu il lasasem cu buza umflata, normal era ca si el sa mi-o umfle acum pe a mea, din considerente de reciprocitate. Ovi, care se urcase cu curul pe o masa inalta de ciment si care avea singurul avantaj ca ne putea privi de sus, zice impaciuitor „bah da’ tu cine, pula mea, esti?” In acel moment, toate pachetele de muschi din dotarea gastii s-au flescait de stupefactie. Artagosul, cred ca-si pierduse graiul sau uitase replica. „Mai bine dati-i drumu’, ca daca ma dau jos, v-ati futut norocul!” zice Ovi impingind perplexitatea la limita suportabilului.

Marele nostru noroc a fost ca, asa, din nisip sau din spumele marii, apare Mircea, ala cu ochiul albastru. „Ce facei baieti? Va cunoasteti?” Pina la urma conflictul e aplanat si suntem invitati la bere. Toti binefacutii aia erau salvamari iar Mircea, de profesie stomatolog in Bucuresti, era seful lor. E si uite asa am trecut razant pe linga o spitalizare iminenta.

Ca o paranteza, Ovi nu era totusi vreun fraier la ciumecarii. Batea de rupea, numai ca in fata grupului de salvamari avea, fix, sansa tobei lu’ Tandarica.