Crima cu premeditare

Era o seara mohorita. Zapada flescaita zacea in mormane inegrite pe marginea straziilor strajuite, de-o parte si de alta, de trunchiuri negre si desfrunzite, intepenite in frigul nemilos al iernii. Lumina muribunda a unui felinar reusea cu greu sa-si faca drum prin valurile de ceata care se napusteau cu furie asupra Londrei.

In acelasi timp, la Bucuresti, venise vacanta, iar pe undeva prin Drumul Taberei…

Sa fi avut fo 12 anisori, cind familia ia decizia ca eu, Gigli, la vremea respectiva nefiind si papa, sa petrec vacanta de iarna la bunica-mea, la tara. Ma rog, trec peste tot bilciul cu “nu ma duc”, “ba te duci” si ajung la bunica-mea, care statea gard in gard cu unchiu-meu, gineri-su. Astia doi se intelegeau, cam cum se-ntelege cobra cu mangusta. Dar in fine, asta-i alta poveste.

E si uite cum am ajuns eu exact de Ignat. Din vorba-n vorba si din damigeana-n damigeana, apar si vecinii sa-l ajute pe Marin, unchi-meu, sa taie scroafa. Mare, nene! O imensitate de dihanie pe care cu greu au reusit s-o tina sase oameni. Bai si guita saraca, de acoperea toate grohaielile de ajutor venite de pe la nemurile ei din vecini. Marin, scos din minti de vocalizele scroafei si cu damigeana golita jumatate, scoate ditai palosul, de-ai fi zis ca-i Baiazid, si unde nu i-l infige sopranei direct in corzi, de-o apuca p-aia horcaitul, de placere. Ma uitam la el cu veneratie si umilinta, ca studentii la Arsene.

In timpul asta, matusa-mea adusese o cratita cu sare pentru a colecta globulele care tocmai tisneau din gitul despicat al scroafei. Bai si unde nu se ridica unchiu-meu, cu purceaua intre picioare, si ne priveste pe toti, roata, cu un aer triumfator, de parca o-njunghiase pe bunica-mea. Ca-n paranteza fie spus, ii era draga, cam ca piatra la rinichi. Ce sa mai vorbim, daca-ar fi avut o pereche de Ray Ban pe nas, Marin al meu putea fi usor confundat cu Michael.

Doua minute mai tirziu, dupa ce terminase si scroafa cu frisoanele, se aduc balotii de paie. E si dai opinteli s-o asezam pe printesa cu burta pe rug. Pina la urma reusim si drept rasplata, pentru ajutorul acordat, mi se intinde damigeana si, desi nu prea as fi pus botul dupa „Arsene”, am tras citeva gituri, de-ncepuse sa-mi placa verisoara-mea, cit era ea de naspa. Dau astia foc rugului si o tin tot intr-un pirjol pin-o fac pe coana d’Arc de nu-si mai incapea in piele, de epilata ce era. Cred ca nici Inchizitia n-ar fi facut o treaba mai buna.

Dupa aceea, s-a adus usa. Da bai, usa, ce va mirati ca fata mare cind vede pitonul? O usa de magazie, ca de unde dracu fund de lemn de marimea decedatei? E si dai iar opinteli, sa punem pirlita pe usa. Dupa ce-o punem, mai tragem cite-un git de vin si trimitem damigeana la realimentat.

E, din acel moment s-a trecut la programul de spa. In primul rind, o sauna in aer liber pentru deschiderea porilor. Femeile aduceau caldari cu apa clocotita, iar barbatii, inarmati cu pumnale, radeau jegul si arsura de pe scoafa. Cind au terminat, animala arata ca nou nascuta. Si atunci, toreadorul Marin si-a intrat din nou in rol. Cum statea calare pe animala, ia un cutit, proaspat ascutit pe-o piatra, si hars-hars, ii taie urechile domnisoarei. „Bai, da’ ce dracu-i asta, corida?”, imi zic, asteptindu-ma sa-l vad oferindu-i-le nevesti-si, in semn de pretuire a frumusetii ei, insezizabila. De unde, bai baiete! Asta ia urechea, o baga-ntr-un borcan cu sare, dupa care o musca cu pofta. Toti se amuzau, asa ca am ris si eu, fara sa stiu ca va trebui sa fac acelasi lucru. Si l-am facut. N-as putea spune ca mi-a displacut, cu atit mai mult cu cit a fost urmata, la scurt timp, de alte citeva gituri de vin. Eu, in acel moment al executiei, eram cam pulicica, dar ma tineam drept si vorbeam putin, ca sa nu ma fac de fecale.

Dupa botez, a urmat spintecarea. Jack, alias Marin, i-a taiat mai intii capul, dupa care a crestat-o pe spate, scotind halci mari de slanina, pe care femeile le bagau in putini cu apa rece pentru a le usura de singele ramas. E si uite asa, bucata cu bucata si organ cu organ, a disparut scoafa-n beciul lui Marin. Ceafa si o bucata de slanina au ramas pentru pomana porcului. Dupa ce au topit grasimea, au prajit carnea, taiata cuburi, in untura incinsa. Am mincat si eu vreo doua trei bucati cu mamaliga, am mai tras un vin si-am cazut lat pina a doua zi, cind m-a trezit cocosul ala nenorocit. Un scandalagiu caruia-i pusesem gind rau din prima zi, dar pe care-l iertasem, pentru ca incepea sa sune a genocid. Si oricum n-as fi putut sa-l casapesc, deoarece pe la prinz eram din nou beat. Mai tin minte cum se vaieta bunica ”vai copilul!” iar Marin, “lasa-l coana mare, ca-i barbat”

Dar asta era atunci, nu stiu cum o mai fi acum, ca din cite am inteles, UE considera Ignatul ca pe o crima cu premeditare. Si intrucit nu prea are cum s-o aboleasca, au decis sa imbunatateasca traditia prin anestezierea prealabila a dobitoacelor. Miine-poimiine, pescarii vor fi obligati sa bage xilina in momeala pentru un pescuit cit mai uman.