Blogusorul papal 2026

Aho, aho suveranisti,
Va colind, ca va simt tristi,
Fiindca v-a lasat la greu,
Bunul vostru Dumnezeu.
Pe ceilalti, venile-ar acru,
Sa-i colinde domnu dracu.
Ca de-ar fi sa le urez,
Ar minca numai orez.

Minati carul mai flacai,
Peste munti si peste vai!

Ascultati si luati aminte
Urmatoarele cuvinte,
Ca le spun ca sa fac rau,
Nu voua, dusmanilor.
Zacutul in cur, pe coada,
Va da doar dureri de noada,
Si ramineti in An Nou,
C-un timpit si-un cap de bou.
Sclavi ai unei Europe,
Corupte si interlope.
Condusa ca pe-un bordel,
De matroana din Bruxelles.

Trageti buhaiul de sfoara,
Moara dusmanii de tara!

Urmati exemplul bulgar,
N-asteptati, din cer, vreun dar!
Europa-i toata-n strada,
Iar pe voi va doare-n noada,
De atita stat pe coada.
Sunteti natiune brava?
Sau sunteti, cum zic ei, „pleava”?
Alungati incompetenta,
Coruptia si dementa,
Aboliti fariseismul,
Mafia, sinecurismul!
Ca cei ce-ati ales la urne,
Va fac de cacat in lume.
Le pasa doar de vampiri,
De Maia si Vlodimiri
Iar pe voi va umilesc,
Va mint si va saracesc.

Minati boii, bateti toba,
Sa se-auda si-n Moldova!
Minati cit o tine iarna,
Poate-aude si Ucraina!

Dati-i jos pe tradatori,
Si pe delapidatori,
Pe cei ce va vind sperantă
Ca apoi sa va dea … clantă!
N-o uitati, va rog, pe Toiu,
Pe Basescu si Predoiu,
Pe Enache, pe Scintei,
Alege-s-ar praful de ei!
Puneti jugul pe dement,
Pe guvern si Parlament!
Iar de va tine ciocanu,
Ardeti-o pe Buzoianu!

Minati carul mai cu spor,
La ocna cu Nicusor!
Minati si pe Bolojan,
Dezlipiti-l de ciolan!

Dar daca chiar nu va pasa,
Nu stati resemnati in casa,
Tot sperind ca o sa mearga.
Plecati, neica-n lumea larga,
Nu ca-i bine, dar nu-i rau,
E-acceptabil, va spun eu.
Dar uitati de-acel UE,
Ale carui capete,
Corupte si putrede,
Va vor tara si pe voi,
Saraciti, plini de nevoi,
Carne de tun in razboi.
Nu al vostru, ci al lor,
Impotriva rusilor.

Pocniti bicele, flacai,
Biciuiti-i pe calai!

Nu stiu, zau, or fi blesteme,
Sau de nu, ce sa insemne,
Ca vreti UE sa va-ndrume,
Ca sa va umple de spume,
„Saltimbancii si irozii”,
Neica nimeni si nerozii?
Si-ntreb, fara suparare,
Ce va vreti in continuare,
Eroii lui … Caragiale
Sau eroii lumii actuale?

Urati flacai, lerui ler,
Dar-ar dracu in Vexler!

Si ca tot l-am pomenit,
Pe acel nenorocit,
I-as ura sa aibe-un trai,
Cam cum le ura Mihai:
„în două temniţi … să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”
Că ăsta, va spun eu voua,
Se-ncadreaza-n amindoua.

Sunati flacai din talanga
Si luati javrele la ranga!

Iar acum, in incheiere,
Va urez, totusi, putere,
Sa fiti mindri si stapini,
Sa fiti aprigi, dar si buni,
Sa va fie casa, casa,
S-aveti ce pune pe masa,
Sanatate, noroc, bani,
La Anu si-ntru Multi Ani!

Gata, luati un gologan,
Si-om vedea, peste un an,
Dintre toate ce-am urat,
Cite s-au realizat!

Povesti nemuritoare. Oare? (7)

Pe la 4pm, ma trezesc. Aveam ochiul cit farul din Constanta, de la fumul de tigare si de la bautura. Din aceleasi motive toxice, papilele gustative-mi detectasera un gust de dezasimilatie care probabil gresise gaura de evacuare. Fac apelul. Nu raspunde nimeni. Deschid farurile. Andi si Ovi zaceau lati in paturile lor. „Or fi morti? Nu, uite-ai dracu, inca misca! Morti au fost pe la sapte dimineata cind ne-am culcat rupti de … de toate” Arunc, cu greutate, ochii prin camera. Nici o nemtoaica. „Cum bah, parca ati venit cu doua violoniste” „Da bah, au plecat. Le-am dat ciocnire la Amfiteatru, pe la sase”
Noi avind interdictia de la postul trecut, dupa bataia administrata servitorului din Intim, ne-am relocat in Olimp, pentru a nu mai fi nevoiti parintii sa faca drumul pina-n Constanta, pentru a ne pescui.

Si inca un detaliu. Pentru neinitiati, „violoniste” erau nemtoaicele, carora le atribuisem nick-ul asta din motive de vioara, care se afla pe bancnota de 20 de marci, din perioada respectiva. E adevarat ca era si un clarinet, dar sa le numesti „clarinetiste”, ni s-a parut un termen mult prea explicit si n-ar fi fost elegant din partea noastra.

In fine, reusim sa ne dusam, sa ne rexonam, sa ne parfumam, sa intram in toale si s-o radem la rendez-vous. Acolo s-a-ntimplat ca trebuia sa ne intilnim cu unele, dar ajunsi mai devreme si avind o fereastra-n schedule, am agatat o alta. De fapt ea m-a agatat pe mine prin prietena ei, ei fiindu-i … jena. Ce-o fi aia?  E, si cum nu refuz gagici bune, am schimbat cu don’soara vreo doua vrajeli si ceva secretii, dupa care am plecat sa-mi prezinte camera de hotel, urmind sa ma reintilnesc cu ceilalti la restaurant, inainte de discoteca. Si ca sa vezi ciudatenie, jena de mai devreme, nu numai ca-i trecuse, dar acum o podidise tupeul. Ma rog, fac ce fuck cu violonista, ca si asta tot de la Deutschland era, si ma reped, cu foamea-n carotida, spre restaurant, cu tipeza urmind sa ma intilnesc mai pe seara, la discoteca.

„Ai facut-o?” „Bah, ce dracu intrebare-i asta? Doar n-am plecat sa jucam bîza”

Intram in restaurant, in Amfiteatru, ca submarinele, cu periscoapele iesite din orbite. Fete, grupa mare. Locuri libere, canci. Noi, mai mult din instinct, aveam ochii lipiti de toate protuberantele de sex opus. Imprastiau fetele alea niste miresme de-ti intra si limba-n erectie. Realitatea e ca si noi aratam si miroseam, de li se desfaceau piciorele, cind treceam pe linga ele.

„Salut! Cautati o masa libera?” Asta era o frumusete de mascul, brunet, grizonat, inalt, ochi albastru, ten masliniu, dar nu tigan mangalez, si imbracat de paralizie. Noi, cu gindul si ochii-n decoltee, am ramas cam blocati de cucerirea masculina la care nu ne asteptam. Acceptam invitatia si din vorba-n vorba, constatam cu incintare ca tipul era venit, ca si noi, sa-si cunoasca „verisoarele” din apus. Comandam si cind tocmai terminasem sa lucram la snitzel, apare o purie, la fo 40 si, de ne paralizeaza mandibula intr-o pozitie penibila. Se aseaza, fata, linga Mircea, brunetul, si-i baga neica, in mod ostentativ, o ditai limba pe git, de mi-era ca se sufoca, saracu’ baiat. Ne face prezentarile, o intreb daca n-are fo prietena care sa-i semene, zice ca nu, ride si scoate o mare caramida din geanta cu care achita nota de plata, desi n-o rugase nimeni. Ne despartim de Mircea si puria lui, plecind spre discoteca. „Pui de urs” era o discoteca de labagii, dar fiind in imediata vecinatate a hotelului Muntenia, in care stateau nemtoaicele, n-am facut mutre.

Ne intilnim cu ele, Ovi si Andi, cu cele programate c-o seara-nainte, iar eu cu rezolvata si prietenii ei. Ca s-o scurtez, in timp ce ma dansam cu asta, vine unu’ cu muschii-ncordati si-mi zice rizind, ca sa nu se prinda violonista, „dupa dansul asta, o duci la masa si dispari” Mi-am dat seama ca un „de ce?” ar fi fost inutil si riscant. Asa ca l-am asigurat de supunere totala, dupa care-i spun fetei ca-i vizata si o radem, direct de pe ring, pe pitici, afara si direct in hotel. Eu ramin peste noapte la ea, dar in loc sa facem fut, ne-a futut Ovi la cap pina l-am lasat si pe el in camera, ca nu stiu cum si de ce, ramasese solist, fara violonista.

A doua zi ne-ntilnim cu Andi pe plaja de la Belvedere. E si cum stateam noi asa, la unul din barurile de pe plaja, savurind un espresso triplu, numai ce ne trezim inconjurati de-o gasca de muschi, printe care si ala care-mi sugerase s-o sterg din discoteca. Imi reaminteste frumos cum ca nu i-am urmat sfatul si ca daca eu il lasasem cu buza umflata, normal era ca si el sa mi-o umfle acum pe a mea, din considerente de reciprocitate. Ovi, care se urcase cu curul pe o masa inalta de ciment si care avea singurul avantaj ca ne putea privi de sus, zice impaciuitor „bah da’ tu cine, pula mea, esti?” In acel moment, toate pachetele de muschi din dotarea gastii s-au flescait de stupefactie. Artagosul, cred ca-si pierduse graiul sau uitase replica. „Mai bine dati-i drumu’, ca daca ma dau jos, v-ati futut norocul!” zice Ovi impingind perplexitatea la limita suportabilului.

Marele nostru noroc a fost ca, asa, din nisip sau din spumele marii, apare Mircea, ala cu ochiul albastru. „Ce facei baieti? Va cunoasteti?” Pina la urma conflictul e aplanat si suntem invitati la bere. Toti binefacutii aia erau salvamari iar Mircea, de profesie stomatolog in Bucuresti, era seful lor. E si uite asa am trecut razant pe linga o spitalizare iminenta.

Ca o paranteza, Ovi nu era totusi vreun fraier la ciumecarii. Batea de rupea, numai ca in fata grupului de salvamari avea, fix, sansa tobei lu’ Tandarica.

Povesti nemuritoare. Oare? (6)

Marea si Litoralul ei nu se rezumau doar la gagici, babardeli si nopti cistigate. Nu tata, mai era munca si odata cu ea, limbile. Limbi straine, nu sexismele care-ti strabat involuntar mintea, producindu-ti fiori spinali. De exemplu „wollen sie wechseln?” si „gehen wir heute abend in mein zimmer!” erau doua dintre textele imperios necesare pentru a supravietui in conditii optime pe Litoral. Cum de numai atit? Poate pentru ca exprimau, fara echivoc, intentia celui care le formula, de a schimba sau de a fute. Detalii suplimentare puteai sa dai numai pentru a incerca sa convingi, altfel, textele respective erau suficiente, impamintenite fiind in glia stramoseasca, dar si-n mentalitatea turistilor.

Asa ca, daca plecai la schimbat marci, o foloseai pe prima, daca ti se facea de frichi-frichi, o foloseai pe a doua. La prima, dupa ce primeai acceptul tranzactiei prin intermediul intrebarii „wie viel?”  incepea tocmeala si schimbul de bancnote. Apoi, cu ele, plecai in cautarea polonezilor sau negroteilor, doritori de marci, guldeni sau dolari si pe care-i gaseam tolaniti pe iarba, la umbra, prin spatele anumitor hoteluri. Ca aia ce draci sa mai bronzeze? Pe polonezi ii gaseam in campinguri, ca atit isi permiteau. De exemplu cel de la Scoica, in Jupiter, care colcaia de polonezi si poloneze. E si uite asa, plus valoarea acestor schimburi „ilegale” ne asigura un trai decent … spre opulent. E foarte adevarat ca in limbaj comunist aceste schimburi se intitulau „bisnita”. Asta pentru ca legala era numai bisnita savirsita de stat. Aia se numea „schimb valutar”. Dar sa nu va imaginati ca statul profita de pe urma acestui schmb valutar ilegal, in cazul in care eram gasiti cu valuta in buzunar. Nicidecum. Uneltele de tortura, alea cu ochi albastrii, vatafii, de, aveau grija ca ceea ce luau de la noi sa ramina la ei.

Evident ca operatiunea comporta si-un risc, deloc de neglijat. Dar de cite ori ne invitau „prietenii” la Militia Neptun, nu stiu cum se intimpla ca ne lasau liberi a doua zi, dar fara valuta gasita asupra noastra si fara proces verbal. Dar de, ei erau aparatorii legii, cu drepturi depline in a o incalca. Afacerile aveau sa se termine intr-o buna zi, dupa principiul, „ce are un inceput, are si un sfirsit”.

O saptamina intreaga ne asteptasera „vatafii” la iesirea din Intim, viitorul Raimbow, in Neptun, si ne condusesera elegant cu girofaruri la sectie pentru declaratii. Cauza era una idioata, ca si noi, dealtfel. Venisem pe litoral fara nici un act de identitate. Sticletii ne placeau, ba chiar ne imprietenisem, ca-si luau si ei cite un douazeci de marci de la noi, si ne strigam pe nume, dar tineau mortis sa ne verifice actele, pentru a arata ca au activitate si pentru a-si spori veniturile de cacat. Sigur ca aveam si noi povestea pregatita. „Primeam periodic bani de la parinti care veneau la fiecare sfirsit de saptamina in delegatii pe Litoral”. Cum spuneam, in ultima saptamina, noi nestiind ca-i ultima, am tot dat declaratii si-am tot dormit prin birouri, de incepusem sa ne intrebam de ce mai dam bani pe hotel. Dar de timpiti ce eram, ziua urmatoare, minati de ‘al de sus sau poate de ‘al de jos, tot in Intim ne duceam sa ne dansam si sa ne gagicarim.

Tocmai dansam cu una. „Papa? Te cauta cineva la intrare”. „Ce, ai uitat ca eu sunt ala? Si care „cineva”, bah? Voiai sa spui, militia si nu-ti gaseai cuvintele-n mortii ma-tii de nenorocit?” Asta era servitorul de la intrare, care avea boala pe noi din cauza de gagici. O pocitanie care din profil aducea putin cu Dracu si din fata cu tac-su. Ma duc totusi, ca oricum n-aveam alta alternativa si nici alta iesire. Numai ca de data asta, in holul de la intrare erau nu mai putin de noua sticleti. Baietii impinsesera ridicolul la extrem, ca altfel si-ar fi pierdut atributul de ridicoli. Andi si Ovi purtau deja bratarile la miini. Imi ataseaza tovarasii si mie o pereche si ne scoate pe toti trei din discoteca ca pe niste criminali in serie. Toata discoteca ramasese consternata, numai servitorul ridea multumit ca ne daduse-n primire. Cu ce? Cu nimic, practic. Un informator jegos, care avea sa regrete rinjetul ala idiot de curva proasta cu dinti stricati.

Intre timp suntem dusi la acelasi „hotel” unde innoptasem toata saptamina. Am incercat noi sa aflam ce se intimpla, dar in afara de un „nimic, bah, e doar rutina” linistitor, n-am primit alt raspuns. Noi cam stiam, de la alti colegi de „facultate”, ce va urma, asa ca in loc sa dormim pe mese, ne-am pregatit textul declaratiei. Stiam ca vor incerca sa ne bage pe git fel de fel de nenorociri nerezolvate, asa ca am cazut de acord asupra pozitiei pe care-o vom lua, indiferent de „tratament”. A doua zi au inceput interogatoriile si bineinteles ca au inceput cu vrajeli de genul „bah, ailalti au recunoscut” si-mi punea o lista-n fata de mi se facea parul maciuca doar parcurgind-o. Pina la urma s-au lamurit ca n-o sa le inghitim cacaturile pe care, din impotenta mentala si profesionala, nu fusesera in stare sa le rezolve. Asa ca, aduc o dubita si ne trimit pachet la Constanta. Acolo asteptam pret de multe ore intr-o sala de asteptare, unde era un dute-vino ca-n gara. Ne-au adus de mincare, ieseam la fumat, dar drumu’ nu ne-au dat si nici nu ne-au spus ce asteptam sau pe cine. Comportamentul lor civilizat ne-a umplut de mirare, nereusind sa-i intelegem rostul. Asta pina s-a lasat seara si-n cadru usii au aparut parintii.

Trec peste morala incasata si ajungem in Bucuresti cu interdictie pe litoral pentru un an de zile. Ovi, care nu prea avea treaba cu parintii, a luat trenul a doua zi si s-a dus sa-l bata pe servitor. Noi l-am urmat dupa o saptamina.

In Intim am mai intrat numai o data si atunci i-am tras-o servitorului de l-am dezmembrat si lecuit de turnatorii. Aia din discoteca ramasesera cracanati cind ne-au vazut. Din reputatia de criminalii notorii pe care-i vazusera, personal, iesind incatusati, cu o saptamina mai devreme, nu mai ramasese nici o umbra. Ba mai mult, acum ne banuiau ca fiind copiii nomenclaturistilor din Neptun sau a securistilor din garda lor.

Va urma

Povesti nemuritoare. Oare? (5)

Litoralul anilor ’70 a fost cam tot ce nu-si doreste un parinte pentru copilul lui. Cum oi fi reusit sa scap intreg din iuresul acelor vremuri, nu stiu si nici ca-mi pasa, ca doar n-am fost singurul, dar privind in urma, imi cam dau seama ca daca fi-meu mi-ar facut, ceea ce le facusem eu alor mei, atunci, as fi fost mincat. Dar pe de alta parte, parca-mi pare rau ca nu a avut si el tineretea noastra, a alora care o ardeam zilnic prin baruri si discoteci. Dar fara doar si poate ca ma refer strict la distractii, nu si la…

… atunci, pe la inceputurile ’70-ilor, ajunsi la capatul rabdarilor cu Militia din Mangalia Nord, care ne haituia cam cum haituieste Tiriac, mistretii,  am hotarit sa ne relocam, mai la Nord, spre Delta, dar nu ca sa-i numaram Dunarii stiucile, ca nu de alea ne ardea noua, ci de „stiucile” bipede din Mamaia, cea mai Copacabana romaneasca la acea data si probabil ca si la data actuala.

Limba asta de pamint, numita Mamaia, o splendoare naturala intre Marea Neagra si Siutghiol, era la fel de bintuita de straini, ca si Mangalia Nord. Singurul ei dezavantaj era vecinatatea Constantei. Si nu atit a Constantei, cit mai ales a constantenilor. Nu ca aia ar fi avut trei capete si opt picioare, dar erau gasti care monopolizau unele zone si unde nu prea era loc de-ntors. Probabil, desi nu mi-a spus-o nimeni, si ei erau deranjati de stolul de lacuste bucurestene venit la imperecheri valutare.

Deci, cum spuneam, patrundem in Mamaia. Fiind deja seara, ne-am cazat la un hotelas à côté de Perla care era ochi. Mincam pe fuga la un restaurant din apropiere si intram in Black & White care era la citiva pasi. E si cum intram, asa si iesim pen’ca discoteca era goala, pusca. „Bai, la astia si discotecile fac nudism?” zic si-o tundem la Piccadilly. Discoteca asta, mai fitoasa, se afla pe partea cu Siutghiolul si urcai mai multe trepte pentru a da nas in nas cu intrarea. Intram. Buluc de lume si ce era mai placut ochiului, buluc si de fete. Multe neica, parca se iesise de la Tricodava, din schimbul de dupamiaza. Totusi, spre deosebire de Tricodava, astea erau paralizante, ca ne uitam c-o disperare vadita si in toate directiile, cam cum se uita puradeii cind se pierd de parinti.

Ajungem cu greutate la bar si ne comandam traditionalul rom-cola. Mesele fiind ticsite, am rezemat si noi barul. In fine, iau bautura, o pup si ma-ntorc sa analizez optiunile. Ca, acum, sa ne intelegem, eram noi in calduri, dar nu haleam orice pocnitoare care freca dusumele prin vest. Dar chiar cind ma intorc, o tipeza, incercind sa ajunga la bar, mi-o trage direct in cot. Evident ca paharul, a cazut, s-a facut zdrente, iar bautura din el a zburat, impodobindu-mi intr-un mod psihedelic bunatate de camasa. Ferindu-mi, din reflex, panatalonii, i-am tras un bumb, lui Ovi, care luat prin surprindere si-a transferat si el bautura pe tricou. Gacica, cu bun simt, zice, „Oh, disculpe, lo siento!. Perdon!” Pina la urma am pardonat-o, ca ce era sa facem, dar am profitat pentru a intra in vorba cu ea. Tipa era „Made in Spain” si mai avea trei colege care o asteptau la o masa, la care ne-a invitat si pe noi, probabil compensatoriu.

Si uite asa ne-am tras partenere. Uitasem sa mentionez ca fetele erau deja luate, dar nu de altii, ci de apa. Nu manga, dar bine dispuse. Dispuse sa accepte orice si oricite gesturi care puteau asigura placeri corporale. Asta ne-am dat seama din miscari, pentru ca de inteles,  ne intelegeam in mai multe limbi aproximative. De fapt ce era la gura noastra, ai fi zis ca-i Uniunea Europeana.

Asa ca dansul a constituit doar un preludiu la ce avea sa urmeze, intucit fermoarele stateau sa plesneasca. Pe noi, ca ale lor o luasera serios la vale. Si din cauza fierbintelilor, dupa vreo doua ore am sters-o din discoteca.  Dar intrucit ele nu concepeau decit paturile care le erau familiare, am fost nevoiti sa le acceptam pe ale lor. Si sa nu uit, a patra tipa se cuplase, pina la urma, cu un alt roman din discoteca, cu care a si disparut putin inaintea noastra.

Paragraful urmator il sar pentru a nu provoca orgasme spontane.

Si acum urmeaza adevaratul dezmat. A doua zi, pe la prinz, cind coborim de la „Grupul Baccara” ( a propos, pe una chiar o chema Maria si semana putin cu cine avea sa fie peste citiva ani, Maria Mendiola), ne trezim cu militia la usa hotelului. In fine, ne invita in masini si ne duc la hotel sa ne luam bagajul. Draguti! Apoi ne duc la un alt hotel unde aveau ei hogeacuri inchiriate si un d-ala cu stele pe umar incepe a ne descoase. Ca cine erau alea si ce afaceri aveam cu ele?

De ce le-o fi casunat pe noi, nu stiu, ca romanii doar cu asta se ocupau, dar, probabil, ca nu noi eram cei vizati, ci ele. Sau si ele si noi. Nu stiu si nici n-am aflat, dar e sigur ca militiile astea vorbesc intre ele, ca stiau cu lux de amanunte toate locurile si localurile prin care fusesem de la intrarea in Mamaia. De fapt, cind am iesit din discoteca cu matadoarele agatate de noi, am vazut noi o gramada de curcani, dar credeam ca sunt acolo sa mentina ordinea si disciplina si sa prinda suti de buzunare. Da de unde! Ei venisera sa ne umfle sau sa ne urmareasca, fara sa intervina ca sa nu dea de banuit ibericelor. Asa ca ne-au asteptat toata noaptea, ca pitigoii, sa ne terminam programul.

In sfirsit, dupa multe declaratii in care cuvintul „fut” a fost cel mai des pronuntat, si-au dat seama ca noi eram veniti la babardeli, nu la spionaje sau stiu eu ce alte fantasme le trecusera lor prin capsorul ala mic si gol. Si ca serviciul sa fie complet, ne-au luat declaratii, ca valuta n-aveam la noi, dupa care ne-au depus la hotelul unde aveam camera inchiriata. Se cheama ca avusesera activitate timp de doua zile.

De felul in care s-au uitat receptionerii, valetii si cameristele la noi, n-are rost sa mai amintesc. Eram proscrisi si stigmatizati pe tot restul séjour-ului si de aceea l-am scurtat si ne-am ritornerat la militienii nostri din Neptun.

Va urma

What about some blues?

Romania pisoiasca

Ho, bai, nu mai sariti ca lacustele! Stiu si eu ca e „pitoreasca”, dar aia era varianta lui Vlahuta, dar-ar dracu-n el de antisemit! Am zis bine, Vexlere?

Ca daca n-ati aflat, tot romanul e antisemit iar antisemitismul e marea crima a umanitatii. Ciudat sau nu, romanul e si anti-roman, ca doar a demonstrat-o in mod parlamentar. Si evident ca ma refer la marea majoritate. C-or mai fi citeva mii de patrioti, e posibil, dar in rest? Niste pisoiasi zgribuliti carora daca le dai cu ce sa se joace, ei sunt fericiti, indiferent ca tuna si fulgera cu necaz in jurul lor. Vorba altui antisemit, Creanga, care spunea ” … stilpul hornului de care lega mama o sfara cu motocei la capat, de crapau mitele jucindu-se cu ei”

Pe de alta parte, de unde dracu sa mai aibe neamul asta viteji? Ca aia cu „eroi au fost, eroi sunt inca” e doar o vrajeala comunista. Realitatea istorica e ca ne-am lasat fututi de romani, de turci, de popoarele migratoare, de austro-ungari, de jidanii sovietici si nu in ultimul rind, de UE. Cind vreodata am fost noi de capul nostru? Poate doar cind am avut un despot nationalist la butoane. Da-n rest? Ca daca e sa adunam sutele de ani de vasalitate, ajungem in zilele noastre.

Ca bine zicea Paunescu, o alta valoare antisemita a culturii romanesti:

https://www.youtube.com/watch?v=c78NBqfgEbE&list=RDc78NBqfgEbE&start_radio=1


Si e normal ca romanul sa alega noroiul, ca, antisemit fiind, cum dracu era s-aleaga steaua? Ca sunt, cum spuneam, si citiva patrioti care aleg stelele, dar nu p-alea in sase colturi, e drept, dar pina si aia se mocirlesc intre ei. Ba ca „mi-a furat partidul”, ba ca „vor sa dezbine curentul”, ba ca „l-a tradat pe Georgescu”, ba ca pula calului in virful dealului. De fapt intreaga poezie parca-i rupta din mentalitatea poporului roman. In special cind spune ca „Laşii scuipă pe bravi”, asa cum se intimpla si acum si cum s-a intimplat si-n trecut.

Dar e foarte adevarat ca valorile culturii romane nu cer aprobarea vexlerilor lumii pentru a exista si a vorbi liber despre durerile acestui popor. Aia au fost vitejii natiei. Si dupa cum se vede, gena vitejiei a uitat sa se transmita si urmasilor.

Dar acea minoritate viteaza are o mare problema. Multi patrioti actuali au trecuturi discutabile. Si totusi, nu asta e problema, ci faptul ca nu se dezic de acele trecuturi.
Caci, vedeti voi, am urmarit un clip in care un nene, nu stiu cine, spunea si nu spunea rau deloc, ca Alexandreasca care, de cite ori apare, spune ca ea nu se dezice, ba chiar ca se mindreste cu ce si cum si-a facut treba pe unde a lucrat si ca nu ea lua deciziile, ci sefii PSD. Si-o cred, dar care era treaba ei? Propaganda de partid. Adica? Adica sa prosteasca poporul ca deciziile partidului sunt spre binele lui, ale poporului. Ca doar asta-i era fisa postului ca sefa comunicarii. Pai, nu? Ca intre timp si-o fi reevaluat convingerile, e posibil si-o cred, dar cum ramine cu mindria pe care o flutura zilnic, referitor la aburirea poporului cu propaganda partidului caruia poporul ii dadea muie? Nu era mai normal, daca si-a schimbat optica, sa-i fie rusine si sa-si ceara scuze pentru ce a facut in trecut, decit s-o bage p-aia cu mindria? Ca daca pretinzi ca acum il servesti cu devotament pe popor si sunt convins ca asa este, cum poti fi mindra ca l-ai mintit in trecut?

Asa ca, stind eu in fata oglinzii, barbierindu-ma pe … fata, ma-ntreb: „bah, da’ tu de ce tot dai in preferintele romanilor, cind e clar ca tratezi subiecte care nu-i intereseaza pe cititori? Ca sunt 3-4 care rezoneaza, e una, dar majoritatea e interesata de revolte, de lupta, de drepturi, de libertati, de bunastare, de suveranitate, cam cum esti tu interesat de cite muste mor de blenoragie” Si pe cuvint ca-mi dau singur dreptate. De aceea, decit sa vorbesc de cine-i fute pe romani, mai bine povestesc pe cine fut romanii, adica subiecte cu … motocei. Suna si mult mai patriotic, din punct de vedere declarativ. Ei, ce ziceti?

Povesti nemuritoare. Oare? (4)

Sa fi fost prin ’70 si-un pic, atunci cind am inceput sa gust si eu, fara avizul parintilor, din savoarea moravurilor usoare si foarte usoare, de la malul Marii Negre. Cu cele din Bucuresti ma intersectasem deja. Si ca sa vezi ce-nseamna anturajul! Iti deschide ochii spre necunoscut. Un necunoscut care ma atragea direct proportional cu aspectul, nu cu masa. Era, ca sa zic asa, o a doua perioada a migratiilor, dar care, din pacate, n-a tinut sute de ani. Numai ca asta s-a produs in sens invers, „hoardele” venind dinspre nord-vest. In acea epoca, Litoralul romanesc iti oferea, cu darnicie, scoici de toate marimile, de toate virstele  si din toata Scandinavia si vecinatati.

Tot atunci aparuse si dorinta de-a o taia spre acele tarimuri ale fagaduintei, spre care multi o luau prin miriste, expunindu-se rigorilor dictaturii proletare. Eram, insa, la fel de multi cei care incercam acelasi lucru pe cale vaginala. In fond, era mult mai placut. Iar daca nu se lega, nu dirdiiam de frica, ci din alte motive mai electrocutante. Basca faptul ca gonococul putea fi evitat mult mai usor decit granicerii pe fisie.

Evident ca multe nordiste veneau cu gindul de a-si petrece vacanta cit mai placut si cit mai adinc, dar atit si nimic mai mult. Odata reintoarse printre ghetari, se frigidizau instantaneu si uitau orgastmele estivale, intrind in ritmul vietii lor cotidiene. Dar au fost, si nu putine, care alegeau sa se marite cu aventura estivala. Ma lua cu jale cind le vedeam plingind in hohote, cu fruntea infipta in geamul autocarului, rupte de amor si bautura. Adevarul e ca amorul asta le tinea, pe majoritatea, pina ajungeau la aeroport. Ca si pe noi, de altfel, care ne napusteam, inainte ca ele sa fi ajuns in Constanta, asupra noilor grupuri sosite, in cautarea unei stridii mai sidefate.

Programul pe Litoral era cit se poate de relaxant, desi munceam din greu, din mai si pina-n septembrie, cind dispareau molustele. Un astfel de program putea fi surprinzator, pentru un sindicalist cu o viata ordonata si slujba stabila, intrucit noi activam dupa alt fus orar. Probabil ca o faceam pentru a ne adapta, „fusului” pe care ni-l doream. De culcat ne culcam pe la 11PM, ora New York-ului si ne trezeam pe la 6AM, ora L.A.-ului.  In general dormeam fara vise. Asta poate si pentru ca noi oricum traiam un vis. Un vis frumos, dar cam scurt, daca e sa fiu realist.

Ziua incepea, invariabil, dupa amiaza si, in general, cu schimburi valutare. Comunistii o numeau bisnita, dar numai cind o facea poporul, nu cind o facea statul. Era o indeletnicire extrem de interesanta, intrucit aveai ocazia sa cunosti oameni cu personalitati si neveste diferite  si sa-ti exersezi limbile. Nu ma refer doar la cele vorbite, intrucit cu unele dintre neveste ne intilneam mai tirziu in discoteci si ne recunosteam, iar dupa doua pahare, chiar in detaliu.

Dar sa revin, dupa ce luam de la bogati si dadeam saracilor, mai exact, luam de la nemti si dadeam polonezilor, (asta cred ca aducea putin a haiducie, dar putea fi interpretata si ca datorie de razboi), plecam satisfacuti in cautare de „seafood”. Daca nu reuseam sa pescuim nimic, desi era putin probabil, intrucit, in acele vremuri, erau scoici pe Litoral cam cit erau si-n mare, le intilneam sigur in discoteci.

Incepind din Olimp si pina in Venus, colindam in draci toate localurile care gemeau de turisti si mai ales de turiste. Pui de urs, International, Marea Neagra, Neptun, Intim, Paradis, Autonight, Impala pina ne cuplam si pe urma deveneam oameni de „casa” pentru o saptamina. Cind insa se termina séjour-ul piesei, o luam da capo, cu si mai multa incredere in viitorul nostru apusean.

Cartierul general era, de fapt, in Neptu. Mai exact, in Intim, Rainbow-ul de mai tirziu, unde ne cunosteam si unde schimbam informatii, pareri si secretii. Nu stiu exact cum era in „Club 54”, desi stiu, dar in Intim, era chiar din cale-afara de intim, la mesele asezate prin colturile obscure ale discotecii.  Adica, limbile ajungeau pina-n amigdale, miinile la intersectia pulpelor, sinii la vedere si inca altele la fel de populare ca rom-cola, in care ne pluteau creierii. La trei dimineata, cind discoteca-si tragea obloanele, navaleam hamesiti in braseria de linga. Dupa un cordon bleu sau un cotlet la gratar si-un Cabernet, plecam spre hotel unde dupa un fut semi-constient, cadeam in nesimtire pina cind dimineata incepea sa mijeasca timida-n…. L.A.

Va urma

Papa alla Papa

A mai trecut un Craciun. Unora le pare rau ca se succed prea repede, altii sunt bucurosi ca l-au apucat. Eu n-am avut timp sa ma gindesc, pentru ca am avut bucatareli de executat. Un tete-a-tete de Craciun cu traditionalisme. Si cu sotia. Cum altfel?
Ca aperitiv am bagat o salata de beuf prezentata in forma unor „braduti” impodobiti cu citeva „globulete” imprumutate de la o rodie.
Main course fiind sarmale, pentru mine si ciolan afumat cu varza calita pentru sotie. Ca acompaniament am bagat un vin fiert cu zahar si bete de scortisoara.

Iar pentru Christmas dinner am facut o friprura din ceafa de porc cu cartofi prajiti si salata. Simplu si yummy.

Iar Mosul a fost destul de darnic cu ficatul meu.

Merry Christmas, Baby!

Povesti nemuritoare. Oare? (3)

Pe Litoralul anilor ’70 exista o anumita scara valorica a discotecilor si barurilor de noapte, pe care o invatai fara sa urmezi vreun curs anume. Pui de urs, din Olimp, era un fel de discoteca muncitoreasca. Salvamari si asistente medicale de prin Olanda, Germania, Norvegia, samd. Nimic interesant, desi iepurasii pot sari de unde nu te astepti. In schimb Internationalul, din Olimp, era cuibul odraslelor CC al PCR. Saracul bar de noapte, desi misto ca local si ca program, gemea de securisti care supravegheau atent nicusorii si sergheii veniti in destrabalari cu baletistele corpului de balet. Exact ca-n barul Atlantic din Bucuresti. Asa ca, atunci cind aparea „suita”, imbicsita de priviri banuitoare, ne-apuca greata si ieseam ca sa nu ni se citeasca scirba pe fete.

Mai era si barul de sus, din Amfiteatru, unde „importurile” erau la fel de dornice ca oriunde pe litoral, dar mult mai rafinate. Adica erau numai femei stilate, aranjate, fardate, manichiurate, pedichiurate, epilate, de la cap in jos si mirosind de cu greu iti puteai masca reactiile. Aici puteai admira picioare zvelte pe tocuri de 12, pe care ti-ai fi alergat buzele pina spre intersectie, o noapte-ntreaga. Solduri pe care rochitele  mulate  le  deconspirau cu generozitate si pe care nu scapam nici o ocazie de a le mingiia. La inceput delicat si-n treacat iar mai apoi cu gesturi ferme si fara echivoc.  Sini pe jumatate goi sfidind racoarea noptii, cu sfircuri  infiorate  intr-o indecenta cuceritoare, dorindu-si parca  arsita unei limbi  patimase,  muncita de pofte si umezita-n Campari.

Hai gata, trezirea!!! V-ajunge, c-o sa stropiti tastatura.

Mai departe, la discoteca Neptun era comme ci, comme ça, nici ca-ca, nici foarte-foarte. Cu alte cuvinte, o discoteca populara unde se-ntimplau de toate. Ei da, dar acum ajungem la Intim, unde se intra doar pe valuta si unde nu mai vedeai mangalezi si rupti in cur. Asta era o discoteca mica, dar cu pretentii. Evident ca si in asta se intimplau destrabalari senzuale si chiar sexuale, dupa cum am povestit, dar mai rafinate, nu hop top, hai ti-o-ndop.

Un alt local cu pretentii era Paradisul, din Jupiter, unde o ardeau majoritatea artistilor, cintaretilor si in general aia care nu mai aveau loc pe ecranele televizoarelor din cauza „conducatorului iubit”. Nu o frecventam des, dar nici n-o ocoleam, desi n-am agatat nici macar un ciorap de matase in ea.

Cap Aurora era o chestie degeaba, plina de italieni si Moto Guzzi. Acolo de obicei mergeam pentru afaceri si nimic mai mult. Dar Venus, ah Venus! Ne atragea ca un magnet cu Auto-night-ul si mai ales cu Impala lui. Auto-night era discoteca pentru babardeli. Aici era imposibil sa intri singur si sa nu iesi cu vreo svenska flicka dupa tine. Poate de aceea as numi-o, discoteca prieteniei intre popoare si intre picioare. Un spatiu cu adevarat pacifist.

Mai jos, aproape de plaje, era Impala. E, aici era cotoioasa intrucit atit intrarea cit si consumatia erau in valuta. Aici nu agatai tu, te agatau ele. Aici erau fete mai coapte, cu situatie materiala stabila, cugari care cautau tineret bovin pentru monta. Cum monta era de fapt specializarea noastra, evident ca roiam ca bondarii in jurul margaretelor. A nu se intelege ca umblam lesinati, cu limba scoasa, aratind ca javrele-n calduri. Nu, tata, eram imbracati si parfumati numai in italienisme de ultima generatie si continuam sa fim figuranti, dar cu masura, ascunzind pe cit posibil intentiile. Bine, asa aratam ori de cite ori ieseam afara din casa, n-o faceam special pentru a agata vreun import.

Ecuatia era simpla. Legatura era pur estivala, fara complicatii ulterioare. Cind se intimpla sa-i cazi vreuneia cu tronc, iti mutai domiciliul. Dar asta nu inseamna ca-ti cadeau ca mustele in lapte, chiar daca erau rele de musca. Aici m-am imperecheat cu Tulla. Tulla asta parca era sora cu p#!@, asa de mult o iubea. Suedeza de prin Malmo, venise si ea la babardeli, dupa ce in prealabil discutase cu alte svenska despre dorinta nestramutata a romanilor de a-si depune icrele. Asa ca, aflind ea ca din Romania nu se pleaca nefututa, s-a hotarit sa dea iama si-n populatia daco-romana.

Eu am intilnit-o cind mai avea doar o saptamina de stat, desi mai mult nu cred c-as fi rezistat fizic. Citi o mai fi descarcat pina la mine, nu stiu ca nu ramin urme, dar stiu ca devenea extrem de generoasa dupa al doilea pahar de votca, desi generoasa era tot timpul. Saptamina respectiva as putea s-o caracterizez ca, incandescenta si desi nu-mi face cinste, Tulla parea tot timpul nefututa, de ma bagase la idei. O fi din Malmo sau din Cisnadie? De fapt era din Malmo, dar parea din Cisnadie, la cit era de arzoaica.

Marele atu pe care-l aveai umblind cu un „import” era ca te prezenta si noilor venite, de pe meleagurile ei natale. Asa ca dupa plecarea ei, ramineai cu grupul urmator. Cum ele-si comentau zilnic contactele sexuale, pina-n cele mai mici amanunte, tu erai deja vizat, ceea ce te scutea de vreun efort in plus pentru a-ti intocmi urmatorul proiect de vacanta.

Va urma.