Azi imi pun cenusa-n cap

Consider ca e timpul s-o fac, asa cum ar trebui s-o faca si multi altii. E adevarat ca in viata, ca tot omul, am facut si multe erori. Facut, gindit sau spus. Unele mai mari, altele mai mici. Pentru multe din ele m-am iertat. Dar sunt doua pe care, oricit am incercat, n-am reusit sa-mi gasesc vreo scuza.

Atunci cind Ceasca a spus ca-l vom regreta, l-am luat in deridere. Ba am si spus-o. Ce au realizat urmasii lui in ultimii 36 de ani? Va spun eu. Am ajuns sa ne pupam in cur dusmanii, sa ne vindem tara si sa renuntam la identitatea nationala. Mai apoi, cind Johannis ne-a avertiza de haosul ce va sa urmeze dupa ce a fost deposedat de jilt, din nou m-am trezit sa-i ridiculizez afirmatia. Dar uite ca realitatea actuala vine si-mi demonstreaze, in mod brutal, ca am gresit de-o maniera impardonabila. De fapt asta e motivul pentru care nu-mi cer iertare. Ca daca e impardonabila, ce rost ar avea s-o fac? Dar asta nu ma impiedica sa recunosc ca cei doi dictatori aveau dreptate.

Ieri l-am auzit pe oligofrenul national spunind, cu risul lui de pacient in criza, ca nu l-ar pune Prim Ministru pe Georgescu. Si ma vad nevoit sa-i dau si astuia dreptate. In primul rind ca intrebarea e lipsita de sens. Asta pentru ca intrebarea trebuie pusa lui Macron sau Ursulei, in niciun caz unueia din slugile lor. De fapt, am asa o impresie ca poruncile-i parvin prin intermediul serviciilor secrete. El fiind prea dus pentru a procesa si memora un astfel de mesaj. Cred mai degraba ca l-ar bufni risul.
Iar pe de alta parte, presupunind prin absurd ca ar fi decizia lui, desi nu poate fi a lui nici prin absurd, cum sa numeasca el un Prim Ministru pe care-l duce capul si care prin profesionalism ar scoate si mai mult in evidenta faptul ca Romania are un Presedinte inapt?

Acest intirziat nu are nici cea mai mica idee de ceea ce se intimpla in lume si nici nu cred ca-l intereseaza. Regurgiteaza, timp, tot ce-i parvine de la stapinii europeni. Numai ca problema majora nu sunt ei, ci cei care-i sustin. Cei care le aplauda extremismul stalinist si care urasc romanismul si democratia, numindu-le, aberant, rasism, extremism, fascism, legionarism sau putinism. Adica, in imbecilitatea lor cronica, folosesc antonime, orbiti de ura, pentru ca a asocia putinismul cu fascismul e de domeniul alienarii, atita timp cit ala e cam singurul care a luptat si lupta impotriva fascismului. Asta ca sa nu mai spun ca nu rusii au fost responsabili de teroarea rosie la care a fost supus Estul Europei, ca probabil asta a generat rusofobia exacerbata. Lista de mai jos nu-mi apartine, e la liber pe internet, pentru cine-si doreste sa cunoasca adevaruri interzise. Problema e ca minciunile sunt intotdeauna mai credibile decit adevarul, pentru multi. Stie cineva motivul?

1. Vladimir Ilici Ulianov Lenin, evreu dupa mamă, președintele Sovietului Suprem.
2. Leo Trotsky (Lew Davonovich Bronstein), evreu, comisarul Armatei si Marinei
3. Josef Visarionovici Stalin (Josiph David Vissarionovich Djugashvili-Kochba), evreu din Georgia, Comisar pentru Nationalități.
4. Cicerin, rus, Comisar pt. Afacerile Externe.
5. Grigore Zinoviev (Apfelbaum), evreu, Comisar pt Interne.
6. Kohen (Volodarsky), evreu, Comisar pt. Presa si Propaganda.
7. Samuel Kaufmann, evreu, Comisar pt. Proprietati Rurale.
8. Steinberg, evreu, Comisar pt. Justitie.
9. Schmidt, evreu, Comisar pt. Lucrari Publice.
10. Ethel Knigkisen, evreica, Comisar pentru Aprovizionare.
11. Pfenigstein, evreu, Comisar pentru Refugiati.
12. Schlichten, evreu, Comisar pentru Confiscari de Imobile.
13. Lurie, evreu, Presedinte Consiliul Suprem Economic.
14. Kukor (Kukorsky), evreu, Comisar pentru Comert.
15. Spitzberg, evreu, Comisar pentru Cultura.
16. Urisky (Radomilsky), evreu Comisar pentru Alegeri.
17. Lunacearsky, rus, Comisar pentru Scolile Publice.
18. Simasko, evreu, Comisar pentru Sanatate.
19. Protzian, armean, Comisar pentru Agricultura.

Institutii
(Conducere, înalti functionari)

1. Comisariatul pentru Interne: Din zece, toti evrei.
2. Comisariatul pt. Afacerile Externe. Din 17, unul german, 16 evrei.
3. Comisariatul pt Economie: Din 14, unul rus, 13 evrei.
4. Comisariatul pt Justitie: 8 înalti functionari, toti evrei
5. Comisariatul pt Educatia Publica: Din 7, toti evrei.
6. Comisariatul Armatei: Din 14, toti evrei.
7. Comisariatul Sanatatii: Din 5, toti evrei
8. Sovietul Suprem al Comertului: Din 14, toti evrei.
9. Primul Consiliu al Soldatilor si Muncitorilor: Un presedinte si doi vice-presedinti: toti trei evrei.

Si pentru ca nicusorii rusofobi sa inteleaga, desi vor refuza s-o faca, cine au fost de fapt „rusii” care au facut atita rau poporului roman, hai sa vedem ce spune un istoric, nu un absent, si apoi sa ne apucam sa dam cu pietre. Ca daca tot suntem porniti pe „pietruit”, macar sa dam in dusmani, nu in cei care nu ne fac nici bine, dar nici rau, doar pentru a linge-n cur capeteniile mitomane, descreierate si extremiste ale vestului totalitar.

Am taiat porcu, dar nu din menu

Pentru ca deja incepuse sa-mi ploua. Nu in casa, in gura. Ca daca-i facusem pe plac sotiei, normal era sa-mi fac si mie. Si mi-am facut, intrucit, dupa cum ne-a transmis poetul anonim: „frunza verde de gutui, pasare ca porcu, nu-i” Si cine-ar putea sa-l contrazica? In niciun caz, eu.

Drept pentru care am dat fuga la Metro. Doar n-ati crezut ca l-am taiat eu. Mai ales ca inca nu-mi cresc porci in pomii din spatele casei. Asa ca ajuns la Metro l-am rugat pe macelar sa-mi dea un ciolan din porcul lor, sectionat pe din trei, ca sa nu-l fierb o zi intreaga. Si dupa fo ora si jumatate in cucta si-o noapte-n frigider, mi-am realizat visul, in miresme de usturoi. Piftia era savirsita si desavirsita. Si cum pofta aveam suficienta, am trecut direct la degustat. Ba mai mult, nici sotia n-a rezistat ispitei gelatinoase.

E adevarat ca portiile erau cam mari, dar echipat cu multa bunavointa si cu un Cabernet delicios, pe-a mea am dovedit-o fara mari eforturi. Sotia s-a cam potignit pe la jumatatea drumului, dar pina seara si farfuria ei zacea in dishwasher.